Flori depuse în locul unde la 7 aprilie 2009 a fost omorât Valeriu Boboc

Acum doi ani, noi, cei din R. Moldova, am trăit o zi care ne-a schimbat istoria.
La hotar cu Uniunea Europeana, în mileniul trei, Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (un partid criminal şi antiuman), ajungea pentru a treia oară la putere, aparent pe cale legală. Generaţia tânară a fost cea care a avut curajul să spună un „Nu” hotărât fraudării alegerilor. Tinerii au fost cei care au dat start-ul schimbării, aşteptând să fie susţinuţi de politicienii cu viziuni democratice, împreună cu care să demonstreze fraudarea alegerilor parlamentare.
Nu voi insista asupra evoluţiei evenimentelor, s-a scris şi se scrie suficient, dar nu ştiu cât de conştient …
Acum câteva zile, în faţa tatălui lui Valeriu Boboc, m-a marcat durerea profundă citită în ochii lui.
Şi astăzi am văzut multă tristeţe, doar tristeţe şi neputinţă, în privirile multora dintre participanţii la evenimentele de acum doi ani … Cu mult regret, aşteptările continuă să rămână doar vise. Nu mai întreb până când. Uneori am impresia că viitorul nostru, al celor din Republica Moldova, e undeva departe … după linia orizontului…

Mariana S. ŢĂRANU,
doctor în ştiinţe istorice

Leave a Reply