File puţin cunoscute

foto: Simion Baranovschi

foto: Simion Baranovschi

 Andrei Covrig

La începutul anilor şaizeci al secolului trecut, fiind copil, deseori ne rătăceam cu băieţii în mahalaua gordineşteană, într-o ogradă cu o casă pustie. Poarta era deosebită, în sat o aşa frumuseţe nu exista. Cei mai în v\rstă ţin minte, era într-un stil maramureşan, cioplită cu grijă în lemn şi acopertită cu şindrilă. Tăticul Simion ne înterzicea să intrăm în acea ogradă – se zicea că acolo a locuit un bandit. Apoi, peste mulţi ani, am aflat că după această poartă a locuit familia lui Simion Baranovschi. Acesta, cu încă şase bărbaţi din localităţile apropiate, conform hotărârii unui tribunal militar, au fost împuşcaţi în curtea puşcăriei din Odesa. Recent, datorită bunăvoinței unui prieten am intrat în posesia unor imagini din dosarul Baranovschi, păstrat în Depozitul Special al Serviciului de Informații și Securitate (arhivele securităţii).

Cine a fost Simion Baranovschii şi cu ce s-a făcut vinovat?  De pe fotografia din dosar ne priveşte un om obosit, îmbătrânit înainte de timp, chinuit… Simion Baranovschi. S-a născut la Echimăuţi şi a fost căsătorit cu Efrosinia, născută Melnic, în Gordineşti. Fusese, ca şi alţi basarabeni, înrolat ca medic militar în Armata Regală. După Convenţia de armistiţiu din septembrie 1944, împreună cu soţia şi doi copii, Vitalie şi Galina, sunt siliţi să se întoarcă acasă. Cu greu se angajează după specialitate şi până la arest lucrează la Pereni.

Din sentinţa tribunalului militar reiese că împreună cu încă treizeci de consângeni, este condamnat pentru „implicarea într-o organizaţie naționalistă antisovietică, axată pe blocul agresiv anglo-american”. Aceasta „reprezintă interesele elementelor culacilor, este ostilă colectivizării și are ca scop restabilirea regimului burghez”. O astfel de formulare era suficientă pentru ca cekiştii să-i pună la perete pe toţi cei nominalizaţi.

7 condamna'i

Cu toate că avea cinci copii mici şi o soţie bolnavă se înscrie în Partidul Democrat Agrar ca o reacție firească la suferinţele oamenilor: foametea, deportările, dezmăţul cinovnicilor aduşi de peste Nistru, colaboraţionismul unor localnici şi colectivizarea forţată.  În memorie era foametea din 1946-47 când de distrofie sufereau mii şi mii, de la 10 până la 15 % din populația sătească. Se vorbea că în noua republică sovietică erau şi cazuri de canibalism – dovada foametei îndelungate. Statistica actuală ne oferă cifra de 6.687 persoane decedate în RSSM din cauza foametei.  Nenorocirile nu au ocolit nici Rezina şi satele din jur. Către iulie 1948 în listele „chiaburiste” din raion erau 256  familii ţărăneşti, inclusiv zece din Gordineşti. Unele familii au fost exluse, însă alţi ţărani nevinovaţi au fost consideraţi duşmani şi deportaţi. Mişcarea apare în a doua jumătate a anului 1950 de la o discuţie desfășurată la Trifeşti între Simion Zlatan, Anastasie Golub şi Manole Ţurcanu, în casa lui Vasile Odobescu. La sfîrşitul anului se ţineau deja şedinţe şi existau documentele constitutive. Structura cuprindea o bună parte din localităţile  raioanelor Rezina, Chiperceni, Răspopeni şi mai puţine localităţi din raionaele Orhei şi Şoldăneşti. Se făcea agitaţie scrisă, prin intermediul unor foi scrise de mână sau prin mesaje orale, uneori cu elemente de intimidare, contra colhozurilor, alegerilor, activiştilor implicaţi în deportările sătenilor şi  „postavcă”. Organizaţia a trecut prin două valuri de arestări, în vara anului 1951 şi ianuarie 1953.

În iulie 1951 Baranovschi a fost arestat. Galina, fiica sa, a fost ultima dintre membrii familiei care l-a văzut pe tăticul său în viață. Simion, în aşteptarea transferului spre centru raional, era aşezat într-o căruţă. Nu a mai apucat să îşi ia rămas bun. Trei luni este ţinut în închisoarea din Chişinău. Din amintirele celor  reîntorşi acasă aflăm că erau bătuţi şi torturaţi, iar cu ţeava pistolului anchetatorului în gură făceau  mărturii. La 29 noiembrie 1951 are loc şedinţa „troicei”, printre cei doisprezece condamnaţi la pedeapsa capitală prin împuşcare se află şi consătenii Simion Baranovschii şi Emanuil Ţurcanu. La 25 martie 1952 ultimele imagini pe care l-ea văzut în viaţa sa au fost ţevile puştilor plutonului de pedeapsă.

demers

Baranovschi, reiese din cele expuse din dosar,  nu a participat la acte de jaf, viol sau omucidere, a fost un om cu „Eu”-l integru şi consolidat, neaceptând fărădelegile. Conştient şi cu demnitate s-a urcat pe Golgota sa…

Calvarul familiei. Soţia Efrosenia este arestată în august 1952, apoi pe rând   şi copii. Fiica Galina îşi amintea că a observat un automobil coborînd în sat și a înţeles că vin să-i aresteze. Laolaltă au fost adunaţi la închisoarea din Chişinău. Apoi după ce se îmbolnăvise Costică, cu toţii au fost mutaţi în spitalul puşcăriei. Ulterior, pe etape, din închisoare în închisoare au fost tranferați la destinația ce le era fixată: temnițele din Tighina, Odesa, Moscova şi în final, lagărul pentru deținuți politici din Kyzîl-Orda, Kazahstan. Ajuși acolo au fost plasaţi într-o baracă cu alți arestatți de etnie greacă și cecenă. Pentru a supraviețui, copiii cerşeau în gările de tren, schimbau cărbunele căzut din trenuri pe o fărâmă de pâine, adunau iarbă şi o vindeau localnicilor sau o schimbau pe diverse produse.

După moartea lui Stalin întreaga familie este amnistiată și se întoarce la  casa lui Gheorghe Melinic. În sat sunt trataţi cu multe rezerve şi chiar duşmănos. Motivele erau diferite: unii din cauza îndoctrinării, iar alţii aveau frică să nu fie învinuiţi că simpatizează „duşmanii poporului”.  Pentru Efrosinia, complet doborîtă de boală, ”postavca” (30 kg de carne şi 75 ouă)  devine un adevărat infern deoarece nu mai era în stare să muncească  iar copii erau mici. S-au păstrat câteva scrisori către autorităţile de la Rezina – destinatari fiind Kupţov şi Şklearuk – în care solicita să fie scutită de ”postavcă”. Nu ştia nimic despre situația soţului, dar spera să-l vadă viu. L-a aşteptat până în anul 1956 când mii de deportaţi, inclusiv cei arestaţi odată cu el, se întorceau  în satele lor. Simion nu s-a mai întors. Nu a mai aflat nimic până în 1958 când pleacă în altă lume.

În dosar figurează numele a mai multor anchetatori şi judecători, de fapt nişte călăi. Nu doresc să le dau numele. Aceştia, alături de venetici (activişti de partid, funcţionari în adminstraţie)  adunaţi din URSS, „doreau” să ne „civilizeze”. Petru Cărare încă în anul 1972 (!!!) scria în volumul „Săgeţi” (cartea după apariţie imediat a fost ridicată din librării)  un poem semnificativ cu titlul „Hoţul”: Noi avem un hoţ în casă,/ Noi cu hoţul stăm la masă/ Ne-a ieşit odată-n cale/ Cu idei şi cu pistoale/ şi acum să-ţi ia, se-ndură,/ şi bucata de la gură,/ şi-ncă altă noutate:/ Eşti dator să-i spui şi frate./ Dar să-i dai în loc de pită/ Un calup de dinamită!/ De la vârsta asta înţeleg că era o politică de colonizare. După părerea mea acest subiect este mai puţin studiat.

Pe parcursul anilor 1945-1953 au existat mai multe organizaţii clandestine: „Armata Neagră”, „Arcaşii lui Ştefan” la Soroca, „Partidul Libertăţii” în raioanele Chişinău, Hânceşti şi Cărpineni, „Uniunea Democratică a Libertăţii” la Bălţi.   „Partidul Democrat Agrar” era una dintre cele mai mari şi mai bine organizate formaţiuni de rezistenţă antisovietică în zonele rurale. A  activat în anii 1950-1953 sub conducerea lui Simion Zlatan, originar din satul Popenchi – Râbniţa şi Vasile Odobescu, originar din satul Cuizăuca, Chiperceni.

În perioada sovietică această organizație era trecută cu tăcerea sau  tratată  calomnios, membrii ei erau  reprezentaţi ca infractori şi slugoi români. Nu este adevărat, deorece o geografie largă, participarea diverselor categorii, numărul impunător denotă nu doar o răzvrătire ci o mişcare populară apărută ca reacţie de răspuns autorităţilor care le-au adus suferinţe şi i-au lipsit de modul strămoşesc de viaţă.

PS! Ca  probă în dosar era mărturisirea uni activist din Pereni precum că în drum spre sat, Baranovschi i-a povestit un banc cu Stalin: Cortegiul de automobile cu conducătorul statului sovetic se opreşte. Cică, lui Stalin i se raportează că de-a curmezişul traseului stă întins necuratul. „Spuneţi, le cere Stăpânul subalternilor, că în unul dintre automobile este Iosif Stalin”. Zis şi făcut. Cel cu codiţa bărligată de frică a şters putina.

Leave a Reply