Războiul continuă…

On martie - 16 - 2015 0 Comentarii

P1210429Războiul continuă. Strigător la cer! În noaptea dinspre 15 martie, la Corjova – Dubăsari, a fost vandalizat muzeul satului şi bustul lui Ştefan cel Mare, iar automobilul preotului a fost defectat. Mai mult, la câţiva paşi de sediul poliţiei şi Consiliul raional Dubăsari, florile şi coroanele depuse la monumentul celor 47 de eroi căzuţi pe platou au fost aruncate şi împrăştiate în piaţa din faţa monumentului. Nu e greu de intuit cine a făcut-o… Cred că ticăloşii aşteaptă cuvinte de laudă de la tandemul Sevciuk-Putin. Doamne, ce lume, ce năravuri!

Eroii căzuţi la datorie sunt comemoraţi. La 14 martie, la invitaţia lui Anatol Croitoru, alături de prietenii mei – ziaristul Doru Dendiu (cu ai săi doi minunaţi fecioraşi, Bogdănel şi Andi), istoricul Mariana Ţaranu, caricaturistul Tomşa Sergiu şi producătorul de filme Constantin Lăpuşneanu, am plecat la Coşniţa. În fiecare an la această dată se defăşoară activităţi comemorative dedicate sângeroaselor evenimente din martie 1992. Reamintesc, în noaptea de 13 spre 14 martie 1992, trupele paramilitare separatiste au deschis focul la marginea comunei Coşniţa, Dubăsari. Acum 23 de ani, a avut loc una dintre cele mai sângeroase bătălii din războiul de la Nistru. Peste 40 de oameni au murit, zeci au fost răniţi pe platoul de la Coşniţa, în confruntările cu separatiştii. Atunci au avut loc la Coșnița cele mai crâncene lupte din timpul războiului pentru independenţă.

10482498_820323264711715_2182974183172245359_n

Zeci de veterani au depus flori la monumentul lui Nicolae Sotnicenco, poliţistul devenit prima victimă în confruntările din Coşniţa. Nicolae Sotnicenco avea doar 32 de ani când a murit. Soţia acestuia, Tamara Sotnicenco, îşi aminteşte că dormea alături de cei patru copii ai săi în noaptea de 13 spre 14 martie 1992, când trupele gardiştilor au atacat postul de poliţie numărul 1, de lângă Fabrica de conserve de la Coşniţa. În urma schimburilor de focuri, soţul ei a fost rănit mortal. Femeia a rămas văduvă cu patru copii, cel mic având doar patru luni. „L-am îngropat în fugă, fără preot. Până am ajuns la cimitir, de peste deal împuşcau spre noi“, spune femeia. „Cel mic nu-l ţine minte, pentru că avea doar câteva luni. Mai târziu, când vedea militari, îi striga pe toţi «tata»“- îşi aduce aminte văduva de război. Acum Tamara lucrează taxatoare de troleibuz în Chişinău. Trăieşte în Capitală după ce Ministerul de Interne a repartizat familiei un apartament. În fiecare an, pe data de 14 martie merge la Coşniţa la mormântul „eroului ei“. “Venim în fiecare an şi îl pomenim. A trăit puţin dar am trăit bine. Ne-am stimat, ne-am iubit unul pe altul și pe cei patru copii. Am două fete care fac serviciul în poliţie, urmând cariera tatălui”, spune Tamara Sotnicenco. Tot aici în fiecare an îşi dau întâlnire şi combatanţii, pentru a comemora victimele căzute pe tot platoul Coşniţa.

11011300_820323584711683_5510794638388694441_n

În lupta cu agresorii ruşi din 1992 au participat circa 29 mii de persoane, din care 386 au decedat, iar alte 284 au fost schilodite. În conformitate cu hotărârea Parlamentului din 26 februarie 2010, ziua de 2 martie este numită Ziua Memoriei.

Războiul ruso-moldav continuă și azi. La întoarecere ne-am oprit pe podul de la Vadul lui Vodă, acolo unde un „pacificator” rus a împuşcat pe tânărul de 19 ani, Vadim Pisari. O crimă cu sânge rece, încălcînd toate prevederile legale şi ale regulamentelor referitor la folosirea armelor, ca apoi comandantul să-l retragă în Federaţia Rusă. Astfel ucigaşul nu a fost tras la răspundere, nu a mai fost judecat. De ce să ne mirăm? Sute de oameni paşnici şi militari ucraineni îşi pierd viaţa sub „Gradurile” ruseşti. Scenariu pe care Putin îl aplică la Doneţk şi Lugansk este numai o continuare a tragediilor de la Coşniţa, Cocieri şi Tighina. O poveste mai modernă.

Eroii nu mor. Ei trăiesc atât timp cât sunt în memoria noastră. Slava eroilor!

 Andrei Covrig, colonel (rez)

Leave a Reply