artiom filipenko 1Artiom Filipenko, directorul filialei regionale a Institutului Național de Studii Strategice din Odesa

Kievul nu și-a schimbat poziția, susține în continuare integritatea teritorială a Republicii Moldova. Este destul de clar că agresiunea Rusiei și dezordinea impusă de separatiști au lăsat pe planul doi soluționarea conflictului transnistrean. În condițiile actuale apar probleme legate de funcționarea formatului „5+2”. Ucraina, ca și Rusia, este stat garant al procesului de negocieri. Se creează o situație paradoxală – o țară garantă, încălcând principiile OSCE a anexat de la al doilea stat garant o parte din teritoriu, în timp ce nerecunoscuta republică moldovenească nistreană a recunoscut anexarea Crimeii. Este evident că ne așteaptă o reformatare a procesului de negocieri.

Problema transnistreană este considerată de două decenii un conflict înghețat, a cărui soluționare nu se întrevede. Totuși, în ultima perioadă, autoritățile de la Tiraspol declară insistent necesitatea alipirii la Federația Rusă. Cum considerație ca va evolua acest subiect?

Este puțin probabil că Rusia va recunoaște și va alipi Transnistria cu statut de subiect al Federației Ruse. Acest aspect a fost sugerat voalat de însuși Vladimir Putin într-o apariție publică recentă. Transnistria are un rol important în strategia Rusiei privind regiunea Mării Negre, dar importanța strategică a regiunii este mai mică decât cea a Abhaziei sau Osetiei de Sud, sau mai ales a Crimeii. Transnistria nu este amplasată la intersecția importantelor căi de transport, nu are ieșire la mare și nu este în apropierea zonei de trecere a căilor-cheie de transportare a resurselor energetice. Transnistria este mai degrabă un cârlig prin care Rusia ține Republica Moldova și un ghimpe constant pentru Ucraina.

Actuala conducere a Moldovei nu îi produce Moscovei multe îngrijorări. În plus, ea speră la susținerea internă a forțelor politice pro-ruse, inclusiv a comuniștilor, socialiștilor și altora. Dar nu trebuie să uităm și faptul că puterea de la Chișinău nu este interesată la ora actuală de reintegrarea țării. Pe de o parte, reintegrarea va necesita resurse considerabile de care Moldova nu dispune, iar pe de altă parte, reintegrarea poate modifica substanțial structura bazinului electoral din interiorul Republicii Moldova. La toate acestea se mai adaugă datoria Transnistriei pentru gazul rusesc care a ajuns la 4 miliarde de dolari, pe care mă îndoiesc că Moldova o va putea achita. De aceea în Moldova ar putea avea loc scenariul „cipriot”, când o parte din teritoriul ei se va orienta treptat spre Uniunea Europeană cu perspectiva de a deveni un viitor membru al UE, iar cealaltă parte se va afla într-o stare incertă de nerecunoaștere sau recunoaștere parțială. De aceea nu putem conta pe o soluționare rapidă a diferendului transnistrean.

Având în vedere evenimentele care au loc în estul Ucrainei, este posibil ca și în Transnistria, ca în și autonomia găgăuză să aibă loc referendumuri pentru ieșirea din componența Republicii Moldova?

După cum se știe, în Transnistria pe 17 septembrie 2006 a avut loc deja un referendum la care peste 97% au pledat pentru independența Republicii Moldovenești Nistrene (RMN) și pentru o ulterioară „alipire liberă a Transnistriei” la Rusia. Conducerea autoproclamatei RMN face trimitere de fiecare dată la rezultatelele acelui referendum, când declară tendința unui „divorț civilizat” de Moldova și alipirea la Rusia. În aceste condiții un nou referendum cred că este de prisos. În Găgăuzia, de asemenea, pe 2 februarie 2014 a avut loc referendumul la care majoritatea au susținut Legea privind statutul special al poporului Găgăuziei cu privire la autodeterminarea pe plan extern, în care este menționat că schimbarea statutului Republicii Moldova în calitate de stat independent duce la formarea pe teritoriul locuit compact de poporul găgăuz a statului independent Găgăuzia. Formularea este vagă, dar este evident că este vorba despre semnarea Acordului de asociere dintre Moldova și Uniunea Europeană. În afară de aceasta, trebuie acordată atenție și raioanelor de nord din Republica Moldova, unde locuiește o numeroasă comunitate de ruși și ucraineni.

Este posibilă, în viitorul apropiat, repetarea scenariului crimeean în Transnistria? Care sunt următoarele ținte ale președintelui rus Vladimir Putin?

Principala țintă a lui Vladimir Putin sunt regiunile sud-estice ale Ucrainei. Scopul lui imediat constă nu doar în alipirea acestor teritorii la Rusia, dar și mai degrabă în constituirea unor cvasi-state tampon, care vor transforma Ucraina într-o „zonă gri” din punct de vedere al securității și vor permite reținerea ei de la aderarea în UE și NATO. În aceste procese Transnistria joacă un rol ajutător.

Prezintă oare bazele de forță și de securitate de pe teritoriul Transnistriei acel factor care poate ajuta la destabilizarea situației din Ucraina și Republica Moldova?

Toate acestea reprezintă o amenințare nu doar în calitate de forță de luptă. Numărul trupelor ruse în Transnistria este insuficient pentru ostilități militare de amploare. Un mare pericol îl reprezintă activitatea serviciilor secrete ruse care lucrează pentru destabilizarea situației în regiunea Odesa din vecinătate. Există temeri că pentru destabilizare vor fi folosite diverse elemente pro-ruse, care se pot strecura prin segmentul transnistrean al frontierei moldo-ucrainene. De aceea acum este intensificat controlul acestui segment. Există riscul destabilizării situației în Basarabia ucraineană. Înainte de prăbușirea Uniunii Sovietice, Basarabia de Sud prezenta ceva complex, deoarece pe ambele părți ale frontierei locuiesc bulgari și găgăuzi.

La începutul anilor 90 destabilizarea situației din Găgăuzia a contribuit la intensificarea tendințelor separatiste în partea ucraineană a Basarabiei, doar că aceste procese au fost anihilate rapid. Nu este exclus că Rusia încearcă să acționeze și prin Găgăuzia. Aici însă poate exista factorul de descurajare numit mitul despre „pericolul românesc”.

Ce poziție au ucrainenii din Transnistria despre o eventuală integrare în Federația Rusă?

Ucrainenii transnistreni susțin în mod tradițional vectorul de politică externă al conducerii din fruntea republicii nerecunoscute. Având în vedere că majoritatea dintre ei se informează despre evenimentele din Ucraina din resursele media rusești, ei au formată o imagine distorsionată a celor întâmplate în țara noastră. De aceea Ucraina nu poate conta pe sprijinul acestora.

Merită amintit, de asemenea, că în pofida Constituției autoproclamatei RMN, care declară egalitatea celor trei limbi de stat – rusă, ucraineană și moldovenească (scrisă cu alfabet chirilic), domină doar limba rusă. Mai mult, dacă în perioada guvernării lui Igor Smirnov din partea conducerii transnistrene sunau periodic „cuvinte de dragoste” în adresa Ucrainei, actuala conducere a RMN a exclus în totalitate din lexicul său retorica pro-ucraineană. Autoritățile de la Tiraspol au fost critice în adresa Ucrainei chiar și în perioada conducerii lui Viktor Ianukovici, deoarece acesta a declarat despre pregătirea Ucrainei de a semna Acordul de asociere cu UE.

Din punctul meu de vedere, Ucraina a acordat prea multă atenție problemelor ucrainenilor din Transnistria, neglijând problemele ucrainenilor de pe celălalt mal al Nistrului, controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova.

Conducerea de la Tiraspol se află în prezent într-o stare de incertitudine. Pe de o parte, este îngrijorată de răspândirea evenimentelor din Ucraina în Transnistria, dar și de extinderea blocajului frontierei transnistrene de către Ucraina, ce va duce la o catastrofă umanitară pe malul stâng al Nistrului. Pe de altă parte, ea încearcă să crească miza sa în negocierile cu Chișinăul. Este clar că astăzi Chișinăul nu este pregătit să lupte pentru Transnistria. Este foarte important ca guvernarea din Moldova să dea dovadă de fermitate și să continue mersul spre semnarea Acordului de asociere cu UE.

Presa din Ucraina scrie despre posibile provocări din partea Rusiei pentru tulburarea alegerilor prezidențiale din 25 mai. Cum considerați, care sunt planurile Rusiei față de Ucraina în acest context?

Fără îndoială, scopul Rusiei este toată Ucraina, nu doar o parte din ea. Din punct de vedere geopolitic, fără o Ucraină subcontrolată, Rusia nu se poate considera o mare putere. La Moscova Ucraina este văzută ca un teritoriu „al lor” (al rușilor) și nu este pregătită să recunoască opțiunea europeană a ucrainenilor. Dar există și o componentă pragmatică – Ucraina este al doilea consumator de gaze rusești după Germania (iar până în 2013 a fost primul).

Revoluția „de șist” și diversificarea livării resurselor energetice în Europa pot submina baza financiară pentru existența Rusiei lui Putin. Aproximativ 70% din veniturile acesteia se obțin din livrarea de petrol și gaze. Dacă Ucraina va începe să reducă volumul de utilizare a gazului rusesc, Rusia ar putea să se confrunte cu un colaps financiar. De aceea anexarea Crimeii și tendința Moscovei de a controla regiunile sud-estice este, în primul rând, o lovitură dată securității energetice a Ucrainei. Ocupând Crimeea, Rusia a obținut controlul asupra platformei de la Marea Azov, bogată în hidrocarburi, și a blocat producția de gaze în Ucraina. Subordonându-și Donbasul, Rusia va putea suspenda producția de gaze de șist din regiune. După cum se știe, compania Shell a câștigat în 2012 concursul pentru dezvoltarea depozitului de șisturi bituminoase din regiunea Donețk. Rusia mai este interesată și de controlul asupra întreprinderilor ce fac parte din complexul de apărare, care în cea mai mare parte sunt situate în regiunile de sud-est ale Ucrainei, în special, în Harkov și Dnepropetrovsk.

Cu toate acestea, o invazie la scară largă a Rusiei în Ucraina poate deveni problematică. Pe de o parte, este nevoie de resurse financiare și umane considerabile, pe de altă parte sunt eventualele sancțiuni din partea SUA și UE, care ar putea duce la o deteriorare semnificativă a economiei ruse. Astfel Moscova va face tot posibilul pentru a destabiliza situația în regiunile de sud-est, făcând trimitere la simpatiile pro-ruse ale populației și „coloana a cincea” în această parte a Ucrainei.

Ce ar însemna pentru Ucraina un nou stat dependent de Rusia sau inclus în Federația Rusă în sud-estul țării?

Dacă presupunem că în sud-estul Ucrainei se va forma unul sau mai multe cvasi-state, atunci consecințele acestui pas vor fi foarte grave pentru economia țării. Acea parte, care ar fi rămas sub controlul Kievului, ar fi lipsită de potențialul industrial considerabil, inclusiv de un număr important de întreprinderi din complexul militar-industrial, precum și fără accesul parțial sau total la mare.

Pe de altă parte, situația din aceste cvasi-state, nu ar fi mai bună. Este puțin probabil că Rusia ar investi în dezvoltarea lor. Pe teritoriul regiunilor estice sunt amplasate întreprinderi metalurgice și constructoare de mașini, care fac concurență celor rusești, iar concurenții nu vor fi susținuți. Obținând statutul de state nerecunoscute sau recunoscute parțial, aceste regiuni ale Ucrainei vor avea pierderi mari.

În primul rând, viața locuitorilor din aceste regiuni este legată de mare. Ei sunt marinari pe vase străine și autohtone sau în port, sunt implicați în afaceri în turism. Porturile de la Marea Neagră și Marea Azov din sud-estul Ucrainei riscă să piardă statutul de porturi internaționale, iar în consecință și fluxul de mărfuri. Fără funcționarea porturilor este greu de imaginat activitatea comercială, care există în mare parte datorită importului de mărfuri. Dar putem afirma sută la sută despre creșterea fluxului de contrabandă, migrație ilegală, trafic de droguri și, prin urmare, intensificarea criminalității organizate.

Companiile de crewing, care angajează marinari pe navele companiilor străine, lucrează în baza unor licențe. Prin urmare, o parte din marinari fie vor rămâne fără loc de muncă, fie vor fi nevoiți să se angajeze prin companii din Rusia. Iar astăzi marinarii, care lucrează sub un pavilion străin, în special ofițerii, reprezintă clasa destul de înstărită a societății.

În al doilea rând, conform legilor internaționale, aterizarea transportului aerian pe teritorii nerecunoscute și ocupate este interzisă. În rezultat, traficul aerian va putea fi efectuat doar în Rusia sau, probabil, în Abhazia și Osetia de Sud.

În al treilea rând, este puțin probabil că diplomele de absolvire ale instituțiilor de învățământ superior, așezate pe teritoriul regiunilor sud-estice, vor fi recunoscute în lume. Iar Donețk și Odesa sunt orașe cu un număr mare de universități. Mai apare și altă întrebare: cine le va finanța?

În al patrulea rând, un prejudiciu imens va fi adus și domeniului turismului. Nu cred că cele mai mari companii internaționale din acest domeniu vor vinde pachete turistice în țări nerecunoscute, în care nimeni nu poate garanta siguranța turiștilor. Turismul reprezintă astăzi un domeniu global în care concurența este foarte acerbă. Astfel, vor avea de câștigat alte țări turistice și regiuni.

Cu alte cuvinte, pe regiunile care se vor separa le așteaptă sărăcia, șomajul, creșterea criminalității și statutul de paria.

Rusia nu va fi deranjată de toate aceste probleme. De aceea la eventualele consecințe trebuie să se gândească cei care astăzi susțin lozincile în favoarea separării regiunilor sud-estice ale Ucrainei.

            Interviu realizat de Eva Corman

Leave a Reply