Până în anul 2014 nu se punea problema unei alianțe strategice dintre Polonia și România, în special pe chestiunea ucraineană. De atunci însă o o astfel de colaborare a devenit deja realitate geopolitică, iar acest lucru are legătură directă de evenimentele din Ucraina, subliniază analistul Anton Bendarjevskii, directorul Institutului de Studii Geopolitice a Rusiei și Asiei Centrale (PAGEO) din Ungaria, într-o analiză pentru Institute of World Policy și publicația Evropeiska Pravda din Ucraina.

Potrivit studiului citat, anexarea Crimeii și agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei i-au solidarizat pe cei care niciodată nu au fost parteneri apropiați. „Rusia a reușit acest lucru mult mai bine, decât orice fel de conferințe, consilii sau reuniuni la nivel înalt”, menționează Anton Bendarjevskii.

Crearea alianței în Europa Centrală și de Est

În viziunea autorului studiului, relațiile bilaterale dintre Polonia și România nu au fost foare active până în anul 2014, pentru că aveau priorități diferite, cel puțin, în ceeea ce privește vecinătatea estică. „Bucureștiul s-a concentrate pe problemele interne și relațiile cu Republica Moldova, iar pentru Polonia principala alianță regională era Grupul de la Vișegrad, din care România nu face parte”, notează analistul.

Respectiv, până în anul 2014, fostul președinte al Poloniei Bronislaw Komorowski a vizitat România doar o singură data. Pentru comparație, în aceași perioadă, fostul lider de la Varșovia făcuse patru vizite oficiale în Ungaria.

Cu toate acestea, odată cu demararea agresiunii rusești împotriva Ucrainei, siuația s-a schimbat vertiginos. Polonia s-a trezit în realități geopolitice noi și a început să se confrunte cu pericole neașteptate. În schimb, celalalte țări din Grupul de la Vișegrad – Slovacia, Ungaria și Cehia – erau de altă părere. „În scurt timp a devenit evident că România este singura țară din regiune, care împărtășește îngrijorările și viziunile Poloniei”, subliniază Anton Bendarjevskii.

Pentru România direcția geostrategică a fost fără echivoc: de la frontiera română până în Crimeea sunt 230 kilometri, iar Transnistria se află la doar 100 kilometri distanță. Destabilizarea regiunii, extinderea Rusiei în apropierea României, precum și intensificarea activității militare a Moscovei în Marea Neagră reprezintă amenințări majore pentru autoritățile de la București. Prin urmare, nu este de mirare că Varșovia și București au devenit principalii susținători ai creșterii prezenței militare a NATO în regiune și ai creării unui sistem de apărare la periferia Europei.

Potrivit studiului, Polonia planifică să cheltuie în acest an 9,3 miliarde de euro (2,1% din PIB) pentru apărare, iar România a anunțat că va spori aceste cheltuieli de la 1,33% din PIB (1,78 miliarde euro) până la 2% către 2017.

Formatul „Polonia-România-Ucraina”

România are cea mai lungă frontieră cu Ucraina – 530 km, comparativ cu Polonia (420 km), dar relațiile dintre Ucraina și România nu au fost cele mai bune. Încă de la destrămarea URSS au existat disensiuni referitor la delimitarea platoului continental al Mării Negre, drepturile minorității române din Ucraina, precum și privind canalul navigabil pe gura de vărsare Bîstroe. „În toți acești ani, Kievul și Bucureștiul s-au privit cu suspiciune. Schimbarea puterii de la Kiev și alegerea unui nou președinte în România le-a permis părților să înceapă totul de la zero”, se menționează în studiu. Prin urmare, analistul subliniază că atât Bucureștiul, cât și Kievul și-au dorit o resetare a relațiilor bilaterale, iar Polonia a încurajat acest demers. România a fost prima țară care a ratificat Acordul de asociere dintre UE și Ucraina. În martie 2015 președintele României, Klaus Iohannis, a făcut o vizită oficială la Kiev după o pauză de vizite la nivel de șefi de stat din ultimii șapte ani. În timpul acelei vizite, președinții au convenit să colaboreze în domeniul soluționării situației din Transnistria și sporirii securității în regiunea Mării Negre. „Noi trebuie să extindem colaborarea dintre Ucraina, Polonia și România în regiune și să constituim un fel de solidaritate de grup”, a declarat Iohannis, care, înainte de vizita în capital Ucrainei, a avut o întrevedere cu omologul său polonez Bronislaw Komorowski.

Anton Bendarjevskii nu exclude că victoria lui Andrzej Duda la alegerile prezidențiale din Polonia ar putea impulsiona activitatea acestei alianțe. Duda îl critica pe Komorowski pentru că nu ste foarte activ în combaterea agresiunii rusești și optează pentru înlocuirea „formatului  din Normandia” (Ucraina, Rusia, Germania și Franța) de soluționare a conflictului din estul Ucrainei cu includerea țărilor-vecine  – Polonia, Slovacia, Ungaria și România.

Extinderea NATO în Europa de Est

Studiul mai subliniază că acțiunile Rusiei în Crimeea și în estul Ucrainei au determinat țările membre ale Alianței Nord-atlantice să colaboreze.

„A doua fază de apărare antirachetă “Aegis Ashore” prevede amplasarea unui scut în România în anul 2015, iar a treia fază prevede al doilea sistem de acest fel, care va fi amplasat în Polonia până în 2018. În ultimele luni SUA au subliniat de repetate ori că România și Polonia sunt principalii aliați din regiune. De la începutul anului România a fost vzitată de către înalți demnitari din SUA și NATO. Mai mult, România și Polonia sunt țări mai puțin dependente de resursele energetice rusești din regiune. Ponderea gazului rusesc în România este de numai 20%. În Polonia această cifră este mai mare – 60%, dar în acest an, după lansarea unui nou terminal LNG de la Swinoujscie, importul se va reduce semnificativ”, explică analistul.

 Fundamentul colaborării regionale

Nici Rusia nu a pierdut timp în ultimii ani. Presa occidentală a scris că Moscova a implementat sistemul balistic “Iskander” în regiunea Kaliningrad pe o rază de 400 km, și conform declarațiilor corporației de stat din Rusia “Rostehnologhii” până în 2020 este planificată amplasarea a încă 120 de sisteme noi. Având în vedere faptul că Varșovia se află la o distanță de 275 km de Kaliningrad, iar între București și Tiraspol sunt 383 km, liderii europeni au motive să fie îngrijorați.

„Bineînțeles, agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, începută în anul 2014, este o amenințare directă și o provocare pentru securitatea europeană, și, prin urmare, o amenințare pentru bunăstarea și dezvoltarea Europei. Remilitarizarea Mării Negre, campania militară din estul Ucrainei, amplasarea rachetelor “Iskander”, sprijinirea de la Kremlin a naționalismului regional, precum și destabilizarea Ucrainei, Moldovei și Transnistriei – toate acestea reprezintă amenințări cu care ne confruntăm astăzi. Acestea pot fi confruntate în mod eficient prin eforturile comune ale cooperării regionale”, concluzionează expertul.

 Irina B.  

Leave a Reply