Foto: Mihai CURICHERU în detenție, 1940

Foto: Mihai CURICHERU în detenție, 1940

Mariana S. ȚĂRANU,

doctor în științe istorice

Considerații introductive. Consecințele semnării Protocolului adițional secret al Pactului Ribentrop-Molotov (23 august 1939) a avut consecințe dramatice pentru popoarele soarta cărora a fost hotărâtă de conducătorii celor două mari puteri ale timpului Germania și URSS.

Printre primele acțiuni întreprinse de ocupanții sovietici pe teritoriul românesc de la Est de Prut (după 28 iunie 1940) au fost lichidarea prin diferite modalități a tuturor celor care nu împărtășeau politica sovietică de rusificare, sovietizare și asimilare a populației autohtone.  O țintă directă au constituit-o intelectualii formați în centrele universitate din România sau în cele europene și care din diferite motive au rămas pe teritoriul Basarabiei ocupat de sovietici.

Mihai Curicheru este un învățător, scriitor basarabean, autorul romanului În deal la cruce editat în 1938, Fundul negru, câteva povestiri și nuvelele: Mama trăiește (1939), Petale de mac (1939) ș.a.

Autorul s-a născut la 12 august 1910 în satul Negrești, județul Lăpușna în familia lui Petru și Agripina Curicheru, proprietari a șase hectare de pământ. În 1930 a absolvit școala normală din Chișinău. Apolitic. A lucrat în calitate de învățător în mai multe sate basarabene: Cimișeni și Grătiești (1931-1932), Tohatin și Ghelăuza (1932-1934), Curluceni ș.a.[1] A contribuit la construcția școlii din Curluceni. În  anul de studii 1940-1941  profesa la școala nr. 2 din Strășeni.

Perioada stalinistă. La începutul verii anului 1941 URSS se pregătea de război cu Germania, inclusiv din acest considerente, după deportările din luna iunie, se întețește politica curățire a teritoriilor de frontieră prin lichidarea tuturor celor bănuiți de neloialitate față de Puterea sovietică.  Mihai Curicheru devine victimă a acestei politici diabolice. Este arestat și percheziționată locuința la 22 iunie 1941. După o perioadă de aflare în închisorile din Chișinău și Tiraspol, împreună cu alți arestați, este transportat într-un lagăr de muncă forțată din regiunea Irkutsk.

Conform sentinței judecății din 27 martie 1942 Mihai Curicheru este învinuit precum că a fost membru a două partide contrarevoluționare – liberal și frontul salvării naționale. Deasemenea că ar fi fost fondatorul organizației antisovietice de tineret Straja Țării și că în calitate de corespondent al ziarelor românești publica materiale cu conținut antiromânesc în care defăima modul de  educare a tineretului sovietic, adică faptele sale se înscriu în conținutul articolului 58-4 CP al RSFSR[2]. Pentru acțiunile sale M. Curicheru este condamnat la munci forțate în GULAG pe o perioadă de 10 ani, începând cu ziua arestării. Pedeapsa urma să și-o ispășescă într-un lagăr din  regiunea Irkutsk.

La scurt timp din cauza condițiilor climaterice aspre, subnutriției, muncilor fizice extenuante la 24 august 1945 decedează în detenție[3].

Regimul sovietic de ocupație a fost la fel de nemilos și cu ceilalți membri ai familiei Curicheru. Tatăl acestuia Petru Curicheru a fost declarat culac și în iunie 1949 împreună cu soția, fiica, ginerele și trei nepoți au fost deportați în regiunea Tiumeni. Cu familia buneilor a fost deportată, inclusiv, și fiica scriitorului Elena, care în momentul arestării tatălui avea doar 10 luni. În 1954 familia Curicheru a revenit la baștină, tatăl scriitorului s-a înscris în colhozul Viața nouă unde a activat până la vârsta de pensionare.

Dezghețul hrușciovist. La Congresul XX al PCUS, la 25 februarie 1956, într-o sesiune închisă pentru participanții din exterior, adică a jurnaliștilor străini și a membilor partidelor comuniste din alte țări, prin discursul său secretarul general al PCUS N. Hrușciov a denunțat cultul personalității lui Stalin, dar și crimele, inclusiv executarea, torturarea și împușcarea mai multor personalități în baza unor acuzații false. În interiorul URSS procesul destalinizării a dus la o mai mare libertate a cetățenilor, bineînțeles în limitele unui sistem totalitar.

În acest context un grup de membri ai Uniunii Scriitorilor din RSSM, contemporani a scriitorului au adresat o scrisoare oficială procurorului RSS Moldovenești A. Kazanin prin care solicitau reabilitarea scriitorului.

Procurorului RSS Moldovenești tov. CAZANIN A. N.[4]

Subsemnații, scriitori din RSSM: G. Meniuc, N. Costenco, B. Istru, Em. Bucov, L. Barschi personal l-am cunoscut pe talentatul scriitor moldovean Mihail Petrovici Curicheru, originar din satul Negrești, raionul Strășeni.

Mihail Curicheru este autorul romanului În deal la cruce (Na gore u crelesta), povestirilor Petale de mac (Lepestki maka), Mama trăiește (Mati ziviot), și a altor povestiri și articole. În lucrările sale Mihail Curicheru se prezintă ca un scriitor cu viziuni democratice, reflectă trăirile țăranilor, se pronunță împotriva soartei grele a țăranilor în condițiile României boierești.

Operele sale pot fi și trebuie editate. În toamna anului 1940 M. Curicheru a fost primit în rândul membrilor Uniunii Scriitorilor din RSSM și împreună cu scriitorul G. Meniuc au lucrat asupra scenariului piesei Bucurie (Radosti).

Mihail Curicheru este fiul unui țăran muncitor. În condiții economice dificile a obținut studii medii și o perioadă îndelungată până a fi represat, înainte de începutul războiului a activat în calitate de învățător într-o școală sătească.

Noi nu conoaștem nici o faptă care l-ar compromite politic și moral.

Noi solicităm să revedeți dosarul scriitorului Mihail Curicheru. Certificatul de deces îl anexăm.

30 iunie 1958.                                     Semnează: G. Meniuc

                                                                               N. Costenco

                                                                                B. Istru

                                                                                Em. Bucov

                                                                                L. Barschi

În scurt timp reprezentanții securității de la Chișinău adresează o scrisoare la Moscova prin care solicită verificarea unor informații în baza cărora Curicheru a fost învinuit.  La 6 august 1958, sub girul Secret șeful secției de urmărire penală a KGB-ului din cadrul Sovietului de Miniștri al RSSM colonelul  Fefilov primește următorul răspuns: Vă comunicăm că nu dispunem de date precum că M. Curicheru a fost membru al vreunui partid burghez din România și nici a altor partide[5]. În pofida acestui răspuns organanele securității și-au trimis reprezentanții în satul de baștină al scriitorului și în colectivele de pedagogi unde Curicheru a activat și unii colegi de teama represiilor au confirmat precum că chipurile M. Curicheru ar fi fost membru al Partidului Liberal și al Frontului Salvării Naționale.

Deasemenea în baza scrisorii publicate de colegii de la Uniunea Scriitorilor din RSSM, organele securtății de la Chișinău își propun să verifice conținutul operelor lui Curicheru. În această ordine de idei este expediată o scrisoare directorului Camerei Cărților din orașul Harikov Kravcenko în care se solicita a fi expediate pe adresa securității lucrările lui Curicheru.

Secret

Directorului Camerei Cărților

tov. Kravcenko

or. Harikov

În legătură cu situația creată rog permisiunea Dumneavoastră de a expedia pe adresa noastră literatura publicată de către scriitorul moldovean Curicheru Mihail Petrovici până la 1940.

După prelucrarea informației toate edițiile vor fi restituite.

Nu vă rețineți cu răspunsul.

Șeful secției speciale a KGB din RSSM  – colonelul FEFILOV[6]

Conform răspunsului expediat cărțile lui Curicheru au fost transmise Camerei Cărților din RSSM. La 29 august 1958 o cerere similară este expediată directorului Camerei Cărților din RSSM G.E. Cazanac. Pe baza răspunsului expediat la 1 seprembrie constatăm că Camera Cărților nu dispunea de lucrările lui Curicheru, dat fiind faptul că fondurile anilor 1924-1941 nu sunt complete.

În baza acestor informații, la 13 decembrie 1958, la Chișinău, în cadrul unei ședințe închise  se confirmă justețea sentinței lui M. Curicheru. Drept argumente servesc declarațiile celor care l-au cunoscut pe Curicheru și care au depus mărturii precum că scriitorul ar fi fost membru al Partidului Liberal și al Frontului Salvării Naționale. În ceea ce privește lucrările autorului, apoi negăsirea acestora este justificată prin aceea că au fost publicate până la 1940 pe teritoriul fostei Basarabii și la Camera Cărților nu se găsesc. Astfel demersul referitor la reabilitarea lui Curicheru se consideră neîntemeiat. Semnează anchetatorul superior al KGB din RSSM maiorul Gurmin[7].

Restructurarea gorbaciovistă. În perioada restructurării gorbacioviste, deopotrivă cu alte mii de victime ale regimului totalitar-comunist sovietic, este reabilitat și scriitorul basarabean Mihai Curicheru. Luând ca bază Decizia Prezidiumului Sovietului Suprem din 16 ianuarie 1989 Cu privire la măsurile suplimentare de restabilire a adevărului față de jertfele represiilor din anii 30-40 și începutul anilor 50, la 27 aprilie 1989 scriitorul basarabean Mihai Curicheru este reabilitat.

Considerații finale. Scriitorul și învățătorul Mihai Curicheru a fost una din miile de jertfe ale Basarabiei în perioada ocupației sovietice. A fost arestat, învinuit și judecat în baza unor temeiuri inventate. Până în prezent nu se cunoaște unde a fost înmormântat, iar noi, urmașii său, nu îi cunoaltem opera. Pentru cititorul cointeresat a cunoaște scrierile scriitorului constatăm cu regret la moment lucrările lui Curicheru sunt inaccesibile. Romanul În deal la cruce apărut în 1938 și recenzat în Viața Basarabiei nu se găsește în nici o bibliotecă, Fundul negru anunțat ca un roman de largă respirație epică și prezentat în ianuarie 1940 spre editare a dispărut o dată cu arhivele editurii[8]. Doar revista Patrimoniu a reeditat povestirile autorului Mama trăiește (apărută în 1939) și Petale de mac (apărută în 1939), iar cei interesați pot găsi revista în fondurile Bibliotecii Naționale de la Chișinău.

Foto: Mihai CURICHERU în detenție, 1940.


[1] Capitala, 2000, 19 august.

[2] Depozitul Special al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, dosarul 013903, f. 17.

[3] Ibidem, f. 23.

[4] Ibidem, f. 22.

[5] Ibidem, f. 29.

[6] Ibiden, f. 31.

[7] Ibidem, f. 91-93.

[8] Mihai Cimpoi, Istoria literaturii române din Basarabia /Compendiu/, București, Litera Internațional, Chișinău, Litera, 2003, pag. 167.

 

One Response so far.

  1. Marius Tarita spune:

    Multumesc pentru articol. Pacat ca asa d eputin s-a scris despre 1940-41 in “cultura”. Regimul nou instaurat a avut niste sustinatori in rindul unor scriitori basarabeni, care in interbelic au locuit in Romania dar au avut vederi de stinga. Asa si nu cunoastem inca ce raport era in realitate intre acestia si scriitori ca N. Costenco, M. Curicheru.
    Pacat de aceasta tema. Ar fi trebuit sa fie macar o pagina despre aceasta in orice manual sau sinteza de Istorie a Romanilor sau Romaniei.
    Cu stima,

    Marius T.

Leave a Reply