O întâlnire de neuitat

On noiembrie - 5 - 2012 0 Comentarii

Recent gimnaziul dela Gordineşti, Rezina, a găzduit două persoane notorii din lumea oamenilor de creaţie: prozatorul Nicolae Rusu şi Andrei Burac, poet şi dramaturg. În debutul întâlnirii, Andrei Covrig, colonel în rezervă originar din sat, a menţionat că ideea  de a face această întâlnire a apărut după audiereala Radioul Naţionala spectacolului radiofonic „Şi ne izbăveşte de cel viclean”, piesa fiind scrisă de Nicolae Rusu, regia aparţinând lui Petru Hadârcă, iar în rolul Elenei Voloşanca producându-se actriţa Margareta Nazarchevici dela Teatrul„Alexe Mateevici”: „Am fost impresionat de acest spectacol şi m-am gândit să îi invităm pe  autori să în faţa elevilor?”, a mărturisit domnul Andrei Covrig.

Elevii au avut posibilitatea din timp să audieze CD-ul cu acest spectacol. Eroina, victima unui destin nefericit, este chiar Olena (Elena Voloşanca), numită ulterior de către moscoviţi “Voloşanca” (adică românca), fiica domnitorului Moldovei Ştefan III-lea, rămas în istorie cu numele de Ştefan cel Mare. La 12 ianuarie 1483, are loc căsătoria Olenei cu Ivan cel Tânăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei. Căsătoria facilita consolidarea alianţei politico-militare cu voievodatul Moldovei. La 10 octombrie 1483 Elena a născut un fiu, botezat Dimitrie. Acesta a fost singurul urmaş a lui  Ivan cel Tânăr. A doua soţie a socrului Elenei, Ivan al III-lea, Sofia Paleolog, descendenta ultimilor împăraţi bizantini, nu vedea cu ochi buni atenţia pe care marele cneaz o acorda nurorii şi nepotului său. Mai mult, dorea ca Elena şi Dimitrie să cadă în dizgraţie, iar fiul ei Vasile să devină moştenitor al tronului. Începând cu anul 1490 situaţia la curte s-a schimbat, după îmbolnăvirea subită şi moartea moştenitorului tronului moscovit Ivan cel Tânăr (7 martie 1490). În data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), are loc încoronarea cu mare pompă a cneazului Dimitrie, care ajunsese abia la vârsta de 15 ani. Pe Dimitrie au fost îmbrăcate însemnele distinctive suverane, inclusiv „căciula lui Monomah”, iar după încoronare a fost dată o mare serbare. În a doua jumătate a anului 1498, noul titlu a lui Dimitrie „mare cneaz” se folosea deja în documentele oficiale. Cu toate că moştenitorul tronului moscovit devine Dimitrie, adică nepotul lui Ştefan cel Mare, viaţa Olenei (Elenei) a devenit un coşmar. În 1499 Sofiei Paleolog reuşeşte să recapete încrederea soţului şi susţinerea acestuia pentru feciorul său Vasilie. La 11 aprilie 1502, lupta dinastică se finalizează, prin căderea în dizgraţia lui Ivan III-lea, a nepotului moştenitor Dimitrie şi mamei sale Elena Voloşanca. Ivan III-lea ordonă ca Dimitrie să nu mai fie numit cneaz şi împreună cu mama sa Elena să nu fie pomeniţi în slujbele bisericeşti, totodată dispune arestul la domiciliu pentru ambii.

După ce marele cneaz Ivan al III-lea îi atribuie lui Vasile, fiul său şi al Sofiei Paleolog, titlul de cneaz, nepotul Dimitrie şi nora sa Elena Voloşanca au fost întemniţaţi. În aşa mod lupta pentru tronul Moscovei au câştigat-o Sofia Paleolog cu  Vasile (care după moartea lui Ivan III-lea va domni în cnezatul Moscovei sub numele de Vasile III-lea şi care va fi tatăl ţarului Ivan cel Groaznic).Ştefan s-a stins din viaţă, după cum se ştie, în iulie 1504, fără a mai şti ceva de soarta fiicei sale. Greu încercata doamna Elena şi-a urmat tatăl pe celălalt tărâm la 18 ianuarie 1505, la mai puţin de un an. A fost înmormântată la mănăstirea Voznesenskaia, pe care o primise cadou de nuntă când s-a logodit cu Ivan cel Tânăr, soţul ei urmând să ajungă mare cneaz al Moscovei. Feciorul Elenei, Dimitrie a murit în 1509 în închisoare, după unele păreri din cauza frigului şi foametei, după altele din cauza intoxicării cu fum.

Aceste amănunte au fost aduse în faţa copiilor de autorul piesei Nicolae Rusu,autor a paisprezece cărţi de proză, două dintre ele premiate (1998, 1992), câteva cărţi pentru copii, o carte de piese pentru teatrele de marionete şi o carte de cronici şi eseuri. Actualmente Nicolae Rusu este director al Fondului Literar al Scriitorilor din Republica Moldova.

Prezent la activitate, poetul, dramaturgul, traducătorul şi publicistul Andrei Burac s-a referit la creaţia sa, amintind în special despre serialul din şapte episoade „Mărturiile calvarului”  care este difuzatla Radioul Naţionalde mai mulţi ani la rând în Săptămâna Patimilor. Ambii scriitori au fost, în sensul bun al cuvântului, „atacaţi” de comentariile şi întrebările celor prezenţi în sală.

Oaspeţii au făcut o donaţie de carte bibliotecii, iar în holul gimnaziului au fost amenajate  două expoziţii ambulante cu lucrările caricaturiştilor Leonte Năstase (Constanţa, România) şi Sergiu Tomşa (galeria Constantin Brâncuşi din Chişinău). La finele întâlnirii Ludmila Cebotari, directoarea gimnaziului, a menţionat că pentru elevi este o adevărată sărbătoare participarea la acesta întâlnire, mulţumind îndeosebi pentru lotul de cărţi aduse gimnaziului. A fost o discuţie sinceră, iar tinerii s-au ales cu o temă învăţată, cea a istoriei neamului şi dragostei pentru oamenii făuritori de istorie.

autor text: Cristina BRUMĂ, 

foto: N. RĂILEANU 

Leave a Reply