Mariana S. ŢĂRANU, doctor în istorie

Istoria oricărei localităţi se regăsește în oamenii locului, în documentele timpului, dar şi pe paginile ziarelor. Acum câteva săptămâni, căutând unele informaţii despre un subiect ce mă interesează, în ziarul Cultura editat în anul 1966, am găsit un foileton în care protagoniştii sunt locuitori al satului meu de baştină – Cimişeni, raionul Criuleni.

ȘTAMPILA LUI GHIȚĂ

În primele zile, Ghiță Pisarenco se simțea cam incomod la postul de președinte al Sovietului sătesc Cimișeni, raionul Anenii Noi. Când vorbea cu oamenii, aproape că nici nu-și auzea glasul. Dar asta a durat până în clipa, când a pus prima stampilă pe hârtie.

Atunci a simțit puterea. Poc, poc, poc și încă o dată poc!.. Ștampila-i de cauciuc și nu se roade cu una cu două, iar Ghiță simțea după fiecare pocnitură, cum i se ridică o amețeală la cap.

- Asta-i, – își zicea el. Fac eu poreadcă în satul ista!

Cimișenii, însă e un sat ca toate satele, cu grijile și bucuriile lui. Pe Ghiță nu-l prea luau oamenii în serios și el suferea mult din cauza asta. ”Ce dracu, – se gândea el, – vorbesc răspicat cu omul, îi lămuresc cine sunt, dar el stă cu cușma în cap în fața mea, nici atâta cultură nu are.

S-a apucat să se ocupe în primul rând de problemele culturii, că de bine de rău, clubul ține de Sovietul sătesc și președintele își dăduse seama, că anume de aici ar trebui să înceapă. Venea seară de seară la club să ridice cultura asta. Aici, însă, pentru flăcăii de seama lui și chiar mai tineri era tot Ghiță, se zbenguiau față de el, mâncau semințe.

Odată le-a explicat cu cine au de a face în persoana-i, s-a oțărât la ei – nici un efect. Asta l-a scos din răbdări și, cam în glumă, cam într-adins, răsici pumnul și izbi la nimereală. Nimerise în Pavel Măgureanu. Mai repezi pumnul de vreo câteva ori, făcând mare tărăboi. Flăcăii au muţit şi au început să se poarte mai cultural. Din seara aceea preşedintelşe şi-a simţit puterea adevărată.

Prin septembrie anul trecut la Cimişeni, a fost trimisă şefă la club, Nina Bobeică, specialistă care îşi mai continuă studiile fără frecvenţă la şcoala de lucrători culturali din Soroca. Ea se apucă ca tot omul de lucru, organizează un cor şi cu acele puţine mijloace, de care dispune clubul, aduce o înviorare în viaţa satului. La primul concert al amatorilor, care avuse loc prin noiembrie Ghiţă se simţi obligat să participe şi el într-un fel al lui. Ce i se năzărise, tocmai în toiul serbării ieşi pe scenă şi începu să urle, de se prăpădea lumea de râs. Şefa de club în loc să-l aplaude, îi făcu preşedintelui observaţie, că, chipurile în starea, în care se află, ar fi mai bine să se culce, până îi mai iese fumul din cap.

De atunci Ghiţă a prins un fel de acreală faţă de tânăra şefă, căutând momentul potrivit să-i facă bucata. Şi acel moment veni repede. Prin decembrie Nina Bobeică îl anunţă pe preşedinte că pleacă la examen pentru două săptămâni. Nu visase că plecarea îi va fi cu noroc- când s-a întors, şi-a găsit locul ocupat. Preşedintele puse la postul ei pe fratele său Costică, numai ce venit din armată.

Era firesc, ca tovarăşa Bobeică să se revolte. Îi aminti preşedintelui de unele legi, de faptul, că poate fi concediată numai în urma unei hotărârii comitetului executiv sătesc.

- Este aşa hotărâre! – minţi preşedintele.

În aceeaşi zi dumnealui ticlui hotărârea, falsificând semnăturile tuturor membrilor comitetului şi, după ce pocni ştampila expedie de urgenţă „documentul” la secţia raională de cultură. Acolo şeful nu stat mult pe gânduri. Mă rog, dacă o cere tot satul – fie! Şi a concediat-o pe tovarăşa Bobeică.

E regretabil, că şi alţi oameni de la conducerea satului, care ştiau de această falsificare, au preferat să tacă, făcând-o pe tov. Bobeică să sufere, să umble pe drumuri aproape o lună întreagă, ca să dovedească în sfârşit, că acea hotărâre a fost ticluită. Dar, cum se întâmplă de obicei, adevărul totuşi învinge. Şefa de club a fost integrată, iar tovarăşului preşedinte i s-a dat de înţeles că pentru acel concediu forţat ar trebui să plătească din buzunarul său.

Când prin sat începu să miroase a judecată, Ghiţă în loc să-şi vină în fire, se zăpăci cu totul. Pe la mijlocul lui martie Nina Bobeică venise cu bărbatul său la preşedinte să-i spună că nu ar vrea să obţină banii prin judecată, ci mai bine să se înţeleagă omeneşte. Dar omeneşte nu a ieşit. Le-a dat la amândoi de „cheltuială”. A doua zi, când fumul din cap i se mai limpezise, mărturisese că nu a ştiut de faptul, că femeia era gravidă, altfel nu o mai lovea.

Acum voinicul preşedinte pare îngândurat, umblă prin faţa oamenilor uşor îndoit şi vorbeşte de nu i se mai aude glasul. Ţine pe masă codul penal. Se vede, că începe să-l studieze. Ce-ar fi fost dacă ar fi studiat această carte mai din timp!

Autor, Dumitru CIOBANU

Cultura, săptămânal politic-social, pedagogic, cultural-literar,

1966, 23 aprilie.

Leave a Reply