hirbovet

Zilele trecute, într-o groapă din pădurea de la Hîrboveţ, raionul Anenii Noi, pădurarul local a descoperit 69 obuze acoperite cu crengi. Din start provenienţa acestui arsenal periculos era înţeleasă – un ecou al ultimului război mondial. Ştirea nu a trecut neobservată, fiind larg mediatizată. Cine a avut grijă ca aceste muniţii să fie dosite de ochii lumii? La această întrebare sper să ne răspundă în curând organele abilitate. O puteau face aşa numiţii “cernocapateli”-genişti “negri”? Nu este exclus. Se ştie că tipi de aşa soi roiesc nu doar pe la noi. Și în alte ţări aceştia roiesc în căutarea unor artefacte: rămăşiţe de armament, echipament şi jetoane cu numerele militarilor căzuţi în lupte.

Care ar fi provenienţa acestor obuze? Cu siguranţă e un “salut” din timpurile celui de-al Doilea Război Mondial. Asemenea surprize au fost găsite în mai multe localități: Şoldăneşti, Orhei, Străşeni, Cimişlia etc. Frecvent vorbim despre astfel de cazuri în raioanele Anenii Noi, Căuşeni şi Ştefan Vodă, acolo unde cu şaptezeci şi doi ani în urmă s-au dus lupte grele între tupele sovietice şi cele româno-germane. Aliaţii ţineau cu greu piept ofensivei ruseşti în lunile aprilie-august 1944. Dar şi Armata Roşie avea nevoie să se recupereze după istovitoarea opraţiune “Umani-Botoşani. Bătrânii ţin minte că linia frontului trecea la nord de Orhei, iar o deplasare spre Rezina şi invers putea să devină un demers periculos. Aşa cel puţin îmi povestea bunicul Feodor.

 Cinci luni au fost suficiente ca logistica sovietică, rămasă cu mult în urmă, să ajungă trupele, unităţile să fie completate cu efectiv, tehnică şi muniţii. Se consolidau şi unităţile româno-germane, se amenajau poziţii pentru infanterie şi artilerie. Locul din pădure unde au fost găsite obuzele dau de înţeles că e vorba de rămășițele poziţiei de luptă amenajată în spatele aliaţiilor pentru a susţine trupele cu foc şi a zădărnici înaintarea spre Chişinău.

Paradoxal, dar m-am prins cu gândul că un aşa scenariu era posibil în primăvara-vara anului anului 1992. Separatştii (de fapt aceeaşi armata a 14-a a Federației Ruse) au primit un lot impunător de tancuri, blindate şi artilerie. Trupele rebele ale lui Smirnov erau alimentate cu cazaci, mercenari, militari profesionişti cazaţi la Tiraspol, Rîbniţa şi Tighina. Ultimii se aflau, chipurile, în “concendiu”, iar Tiraspolul făcea aşa zisa “mobilizare” după scenariile şi planurile care prindeau colb în safeurile lui Lebedi şi Netkaciov.

  Obuzele găsite la Hîrboveţ sunt de diferite categorii. Din iureşul evenimentelor fulgerătoarei operaţiunii Iaşi-Chişinău, au rămas să ruginească pe pământul nostru. Prezintă oare o ameninţare? Desigur. “Ecouri negre” au provocat zeci morţi, această roată a suferinţelor nu se opreşte nici în zilele noastre. Suferă în cele mai mute cazuri cei mici. Copii, ca totdeauna, sunt copleşiţi de curoiozitate şi un aventurism. Cazuri ragice sunt multe, inclusiv  în zona Orheiului.

Există posibilităţi tehnice pentru a anihila acest pericol? Desigur, un instrumentar eficient există. În batalionul “Codru” sunt genişti profesioniști, mulţi  având experienţa operaţiunilor de menţinere a păcii în Kosovo şi Irak. De la momentul formării pe teritorilul Republici Moldova au fost dezamorsate zeci de mii de obiecte explozive. În perioada 2009-2010, detaşamentul de distrugeri al Armatei Naţionale a dezamorsat şi distrus toate bombele de aviaţie cu casete şi submuniţii, inclusive  22 de unităţi de proiectile de artilrie cu casete-compuse.

Nu poate fi trecut cu vederea anul 2000, cu  deminarea terenului de lângă localiatea Pohrebea, Dubăsari. Puţini îşi aduc aminte, însă o responsabilite enormă pentru această activitate şi-a asumat-o ex-ministrul Boris Gamurari. În stânga Nistrului separatiştii proruşi au insatalat mine antipersonal. Pe parcurs de mai multă vreme au avut de suferit băştinaşii: răniţi, incomodităţi, animale aruncate-n aer. O mină antipersonal nu face diferenţă dintre militari şi civili, copii şi bătrâni, femei şi bărbaţi înarmaţi. În vara anului 1993 geniştii aflați sub comanada  colonelului Vladimir Muntean au deminat ultimul sector, aproximativ 80 hectare, 345 de mine antipersonal iar alte obiecte explozibile au fost distruse.

În anul 2000, mai mult de 13 000 de mine antipersonal din dotarea armatei, conform unor angajamente internaţionale, au fost distruse. Militarii batalionului de geniu “Codru” a fost apreciat în mod cuvenit, iar în 2010 unitatea a fost decorată cu Ordinul Credinţă Patriei gradul trei. Este o recunoaștere a meritului militarilor de carieră Igor Cutie, a băştinaşilor noştri Vitalie Stoian, Alexandru Galaşan (trecut în rezervă) şi a altora. Un caz demn de respect: în 1994 a fost decorat colonelul Igor Sniţco cu ordinul “Ştefan cel Mare”. Cu un an în urmă ofiţerul a rămas fără ambele picioare la Pohrebea, după exlozia unei mine. Şi-a revenit, se mişcă cu proteze, dar şi după acest caz tragic şi-a continuat serviciul în calitate de şef al serviciului geniu la unitatea “Dacia” din  Cahul.

Care ar fi unele concluzii şi recomandări? Se mai cer eforturi din partea militarilor şi autorităţilor locale. Din păcate, Cazul Hîrboveţ nu este  ultimul. În Ministerul Apărării există un regulament care specifică veriga de înştiinţare şi reacţie rapidă. Cetăţeanul  trebuie să conştientizeze: fiind depistate aşa “cadouri” nu trebuie să întreprindă acţiuni de la sine. La descoperirea unui obiect periculos e necesar ca imediat să fie anunţat primarul localităţii sau poliţistul de sector, informaţia va fi transmisă la secţia de poliţie şi comisariatul militar,  iar la locul cu pricina se va deplasa grupul de genişti cu echipamentul necesar.  Vorba e şi de un nivel suficient de responsabiliate şi receptivitate al oamenilor care deţin informaţii la acest capitol. Muniţii şi armament au mai rămas după luptele de acum douăzeci şi cinci de ani de la Nistru. Cetăţenii, indiferent de vârstă, trebuie să fie conştienţi de  pericolul care provine de la aceste “cadouri negre”…

Andrei Covrig,

colonel în rezervă

Leave a Reply