Andrei COVRIG

Cu încrederea într-o bună parte din sursele mediatice şi „tălmacii” politici s-a terminat. Multe lucruri încerc să le văd cu ochii proprii şi să le potrivesc. Pe 4 octombrie, duminica, în Chișinau, apariţia protestatarilor sub ferestrele legislativului avea să determine haos și dezordine. Liderii platformei păreau buimăciţi şi debusolaţi în încercarea de a nu admite intrarea în Legislativ şi vandalizarea clădirii. Le-a reuşit, însă a urmat „excursia pe jos” spre oficiul GBC. Evenimentele desfășurate la „vizuina” oligarhului şi incidentul de la parlament par suspecte. Deputaţii socialişti, unul mai chitit decât altul, au fost prezenţi pe scările parlamentului. Liderul acestora a încercat să intervină, însă protestatarii l-au izgonit de pe scări. Dodon pregătea o capcană pentru „dadişti”? Platforma ”DA” anunţase din timp intenţia de a intra în clădire pentru o întrevedere cu deputaţii. Cât ţine de incidentul de la biroul lui Plohotniuc, se fortifică gândul că unii lideri „DA” sunt  implicaţi în reglări de conturi – Plohotniuc vs Ţopii.

Nu mă consider o persoană docilă guvernării. Într-adevăr, ca mulţi alţii, am salutat venirea alianţei, însă a urmat o dezamăgire. Băştinaşii îşi schimbă  predilecţiile – vorba unui personaj cunoscut – spre un tip cu maniere de mic gangster-clovn și un burghez apărut şi înflorit din rândurile comuniştilor. Aceşti Patt şi Patashon ai politicii moldoveneşti ne bagă în cap că Putin este preşedintele nostru. Scopurile acestora sunt pe înţelesul calului vecinului: basarabenii aruncaţi în braţele „stăpânului” Kremlinului, accesul la „treucă”, putera, satisfacerea intereselore personale. Ca pe timpurile domnitorilor fanarioţi, aceştea vin cu afacerişti apropiaţi şi rude, cărora le vor fi repartizate funcţii şi beneficii. Ca şi după 1711 slujbele şi scaunele demnitarilor se vând şi se vor vinde la mezat, devenind importante surse de venit pentru domni şi acoliţii lor. Venalitatea a întreţinut corupția şi abuzul.

Ce se întâmplaă în Piață? Dominaă lipsa de consecvenţă în expunerea planurilor, oamenii depăşiţi, prezenţi la orice schimbare politică. Combatanţii, spre exemplu, sunt reprezentanţi de un fost ofiţer de la interne,  care pe timpuri era responsabil de ordinea publică. Cu mai puţin de un an în urmă declara la alegerile parlamentare adeziunea la democraţii lui Plohotniuc. Printre protestatari nu am văzut oameni notorii. ”În oceanul vieţii, – afirma poetul Vasile Bogrea, – oamenii sunt ca nişte luntrii fără cârmaci. Adevăratele  personalităţi sunt însă, nu bărci, ci insule pe care valurile  mării le bat, dar nu le îneacă”. Cu „insulele” la Chişinău e însă …rău de tot.

Protestele din centrul capitalei umbresc agresiunea Kremlinului în Ucraina  şi bombardamentele ruşilor în Siria. Alegerile anticipate se întrezăresc, mirosul acestora se simte. Diacov vorbeşte de o posibilă fuziune PD-PCRM, iar Voronin se vede deja din nou preşedinte. Renunţarea la parcursul european, relaţii proaste cu Bucureştiul, scăderea nivelului de viaţă, probleme cu salariile şi pensiile – aşa ceva se intuiesc la orizontul unor anticipate.

Desigur, indiferenţa – vorba unui înţelept – e mai periculoasă decât un război. Revolta este înţeleasă, deoarece o guvernare sub ochii căreia s-a furat o bună parte din avere merită un vot de blam. Uneori, însă, mă întreb: oare nu noi de la noi ne-am furat căciula şi strigăm „prindeţi hoţul!”?  Ceea ce se întîmplă este şi un rezultat al abuzului de demagogie şi lipsă de raţiune elementară. Filosoful grec Aristotel afirma că tirania este guvernarea unuia ce domneşte ca stăpân peste asociaţia politică; oligarhia este dominarea politică a bogaţilor; demagogia este dominarea săracilor, cu înlăturarea bogaţilor.

Criza internă actuală depăşeşte cu mult cazul „Pădurea Domnească”, iar o înlăturare din funcţii a şefilor de la PG, CNA, BNM şi alte instituţii nu vor schimba radical situaţia. Întrebarea e una simplă: oare platforma ”DA” vine să schimbe situaţia spre bine sau e prezentă cu o cană de benzină în centrul Chişinăului? Pe de altă parte, Usatîi şi Dodon sunt și ei la „datorie” cu o căldare de inflamabil, iar Kremlinul stă în spatele acestora cu câteva cisterne.

Leave a Reply