Mariana S. ȚĂRANU,

doctor în istorie

Considerații introductive. Deportările au constituit una din formele represiunii politice puse în practică de autoritățile sovietice pe teritoriile ocupate. De organizarea deportărilor din iunie 1941 s-a ocupat Biroul politic al CC al PC (b.) al URSS, iar structurile NKGB-iste au constituit baza logistică a mecanismului deportării.

Principalul scop al acestei acțiuni de proporții îl constituia înlăturarea fizică a elementelor ostile autorităților sovietice și a celor bănuiți de neloialitate, care într-un eventual război ar putea lupta împotriva URSS.

Acțiuni de înlăturare a acestora au fost desfășurare concomitent în toate teritoriile anexate la URSS ca o consecință a Protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov semnat la 23 august 1939: republicile Baltice, Basarabia și nordul Bucovinei.

Prin intermediul respectivului studiu autoarea își pune scopul de a crea un tablou veridic al deportărilor din luna iunie 1941, de a elucida modalitatea de organizare și desfășurare a deportărilor.

La elaborarea meterialului prezentat ne-am bazat pe un set de documente inedite din ANRM și AOSP RM, deasemenea și pe unele mărturii ale supraviețuitorilor care ne-au întregit tabloul.

Pregătirea operației de strămutare în masă a elementelor declarate ostile Puterii sovietice s-a început din primele săptămâni de ocupație a Basarabiei. La începutul lunii noiembrie 1940, sub girul strict secret comisarul adjunct al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne al RSSM Iosif Mordoveț[1] repetat expediază o telegramă poștală tuturor șefilor secțiilor județene și raionale a NKVD-ului din RSSM prin care solicită ”de a lua la evidență toate elementele antisovietice”[2]. În categoria elementelor antisovietice au fost incluși: țăranii înstăriți, fabricanții, funcționarii de stat, foștii polițiști și jandarmi, comercianți, agenți ai Siguranței, militarii albgardiști, membrii partidelor politice românești, prostituatele.

Conform aceleeși telegrame acestor categorii urmau ca în regim de urgență să li se întocmească dosare. În dependență de categoria în care era plasată persoana învinuită de neloialitate față de Puterea sovietică, dosarul urma să aibă anumite componente obligatorii: țăranii înstăriți catalogați ”moșieri sau culaci” – certificate de la sovietul sătesc; pentru foștii fabricanți, comercianți – certificate de la direcțiile financiare sau procesele verbale ale interogatoriilor martorilor; pentru foștii funcționari de stat de rang înalt, polițiști și jandarmi – certificate eliberate de sovietele orășenești sau sovietele sătești, de asemenea se recomanda să se facă copii pe baza materialelor ce se păstrează în arhivă; pentru foștii agenți ai Siguranței – copii din dosarul de arhivă; pentru albgardiști – dosarele interogatoriilor martorilor;  pentru membrii partidelor politice din perioada românească – urmau să realizeze propria documentare; pentru prostituate – procesele verbale ale martorilor care confirmă că acestea practică prostituția și la moment (Anexa nr. 1). Pentru realizarea acestui volum de muncă era necesar de antrenat un număr mare de persoane, atât venite din afara Basarabiei, verificate de regim, dar și mulți băștinași, sumpatizanți ai Puterii sovietice, dornici de afirmare și care cunoșteau istoricul familiilor învinuite. Consider că, inclusiv, mobilizarea pentru realizarea acestor sarcini, au determinat autoritățile din RSSM ca în toate localitățile din Basarabia pe parcursul lunilor august-septembrie să monitorireze și să finiseze crearea consiliiilor sătești și orășenești, să confirme sau numească președinții sovietelor sătești și orășenești.

La scurt timp, personal Comisarul Poporului al Securității de Stat din RSSM maiorul N.Sazîkin de asemenea sub girul strict secret semnează o Instrucțiune adresată tututor lucrătorilor din NKGB din raioane în care sunt înaintate cerințele față de întocmirea dosarelor persoanelor suspectate de neloialitate, numite ”elemente antisovietice”[3]. Conform respectivei Instrucțiuni pentru instrumentarea dosarului era necesar de anchetat trei-patru martori, iar dacă dosarul conținea informații despre membrii partidelor ce au activat în perioada românească urmau să fie anchetați foști membri de partid; ”după posibilitate de adunat cât mai multe documente care confirmă activitatea antisovietică din trecut și prezent”; un rol important îl aveau certificatele eliberate de sovietul sătesc, comitetele executive orășenești și raionale care confirmau apartenența și poziția socială a persoanelor respective, naționalizarea gospodăriilor, proprietăților, caselor, magazinelor etc.; de asemenea trebuiau anexate materialele agenților care caracterizau persoanele vizate, pentru persoanele care se aflau la întreținerea cuiva trebuiau să se prezinte certificate referitoare la componența familiei și în mod obligatoriu adresa exactă (Anexa nr. 2). Respectiva Instrucțiune este un argument în plus care confirmă asupra cărei categorii de locuitori și-a direcționat atenția mașinăria terorii sovietice, mai mult, confirmă meticulozitatea cu care s-a pregătit operația de deportare a persoanelor care nu se încadrau în clișeele omului sovietic[4].

La începutul lunii iunie, cu doar câteva zile înaintea deportărilor, Comisarul Poporului al Securității de Stat maiorul Sazîkin emite o nouă instrucțiune ”Instrucțiune cu privire la ordinea efectuării operațiunii de deportare a unui șir de categorii de locuitori ai RSSM”. Aceasta includea informații detaliate referitoare la modalitățile de organizare a și de acțiune a ”grupelor operative” în diferite sutuații.

Conform acesteea înainte de a intra în casa familiilor ce urmau a fi deportate, ”grupul operativ” trebuia să stabilească adresa exactă a locuinței pentru a evita orice zgomot de prisos. Membri ai familiei deportatului erau considerați: soția, copiii, părinții, frații, surorile, în cazul în care locuiesc împreună cu familia și se află la întreținerea capului familiei ce urmează să fie arestat. Aceeași Instrucțiune mai prevedea că familia deportată are dreptul să ia la locul deportării lucruri ce îi aparțin cu o greutate ce nu depășește 100 kg. Fiecărei familii i se permitea sa ia: îmbrăcăminte, lengerie de corp, încălțăminte, lengerie de pat, veselă, linguri, furculițe, cuțite, vase de bucătărie, provizii pentru o lună, bani, obiecte de valoare, o ladă pentru a depozita lucrurile luate – ceea ce nu s-a respectat.

Merită atenție și un alt detaliu al Instrucțiunii, că pentru fiecare familie deportată urma să fie întocmite două dosare personale: unul pentru capul familiei, ce includea o notă informativă, chestionarul anchetei, deopotrivă cu materialele compromițătoare; altul pentru ceilalți membri ai familiei la care se anexa copia notei informative din dosarul capului familiei[5].

Persoanele care din anumite considerente nu au fost arestate în noaptea de 12 spre 13 iunie urmau a fi luate în vizor și cu o prima ocazie să fie deportate (Anexa nr. 3).

Tentative de legitimare a deportărilor. În noile teritorii ocupate autoritățile sovietice își constituiau structuri speciale cu scopul de a fi consolidate pozițiile organelor unionale. Astfel, prin hotărârea CC al PC(b) din URSS din 7 mai 1941 în funcția de împuternicit al CC al PC(b) al URSS și al CCP al URSS pentru RSSM a fost numit S. Goglidze. În luna mai 1941 însuși Goglidze i-a expediat lui I. Stalin[6] un raport în care atenționează precum că în Basarabia ”rămășițele diferitor partide și organizații, cu sprijinul activ al serviciilor de informații românești, și-au intensificat activitatea revoluționară. Drept bază pentru activitatea lor contrarevoluționară servesc: activul diferitor partide burgheze, foștii moșieri, ofițerii armatei albe, marii proprietari de case, negustorii și tot felul de elemente antisovietice… Luând în considerație, că serviciile de informații române au desfășurat o intensă activitate contrarevoluționară de spionaj și în munca lor se bazează pe elementele contrarevoluționare, rog CC al PC(b) al URSS să-i permită Comisarului Poporului al Securității de Stat a Moldovei să efectuieze deportarea în alte regiuni ale URSS a 5000 de persoane, împreună cu membrii familiilor lor, din următorul contingent: activul partidelor politice românești, moșieri, polițiști și jandarmi, ofițeri ai armatei albe, ofițeri ai armatei țariste care desfășoară activitate antisovietică, ofițeri ai armatei române care desfășoară activitate antisovietică, mari comercianți, mari proprietari de case, primari”[7].

În calitate de temei pentru deportările din luna iunie 1941 din teritoriile ocupate de sovietici în vara anului 1940 se invocă hotărârea CCP al URSS din 2 martie nr. 289-127 ss cu privire la deportarea ”elementelor neloiale”, hotărârea CC al PC(b) al URSS și al CCP al URSS din 14 iunie nr. 1299-526 ss, deopotrivă cu ordinul lui L.Beria[8] din 14 iunie 1941, emis în conformitate cu instrucțiunea Guvernului. De asemenea temei legal mai era consderat ”Regulamentul cu privire la modul de aplicare a surghiunului cu strămutare pentru unele categorii de infractori” aprobat de Beria la 29 mai 1941[9].

Conform ”Planului acțiunilor NKVD de etapizare, stabilire și angajare a contingentelor speciale din Lituania, Letonia, Estonia și RSSM” vizat la 14 iunie 1941 de Beria urmau a fi deportate: din Lituania – în RASS Komi, din Letonia – în regiunea Krasnoiarsk, din Estonia – în regiunea Altai și Kazahstanul de Sud, din RSSM – în ținutul Aktiubinsk, Karaganda și Kzîl-Orda din Cazahstan, în regiunea Novosibirsk și Omsk.

5000 de bărbați urmau a fi trimiși în GULAG-ul din Kozelișciansk și 3000 – în cel din Putivilsk. Membrii familiei acestora aproximativ 33 000 urmau să fie deportați în Cazahstan și Siberia de vest: în Cazahstanul de est, Aktiubinsk, Karaganda – 11 000, în regiunea Novosibirsk – 10 000 și în Kustanaisk, Kzîl-Orda și Omsk – aproximativ 6 000 de persoane. Regiunea Kirov era o locație de rezervă[10].

Acțiunile organelor locale de partid în ajunul și pe parcursul zilei de 12 iunie. Organizarea deportărilor pe teritoriile românești de la Est Prut a fost fixată a fi data de 12 spre 13 iunie 1941, în noaptea de joi spre vineri, după Duminica Mare[11]. Pentru a asugura reușita operației, pe parcursul săptămânii în curs, reprezentanții sovietelor sătești și orășenești au confiscat de la populație aparatele de radio, aceștea rămânând cu difuzoarele ce emiteau doar postul de radio Moscova și în anumite ore emisiuni pregătite și difuzate de la Chișinău. Conform memoriilor Eufrosiniei Kersnovskii în noaptea de 11 spre 12 iunie un post de radio din Bulgaria ”a transmis o știre stranie: autoritățile sovietice pregătesc în Basarabia acțiuni de masă”[12], la moment prea puțini din cei care au audiat-o i-au acordat importanță.

Deși mersul pregătirii deportărilor se ținea în secret populației îi trezea suspiciuni numărul mare de căruțe și mașini care erau aduse prin localități cu câteva zile înainte de data de 12 iunie. Conform mărturiilor aceleeași E.Kersnovskii ”Bătea la ochi faptul că în oraș au fost aduse din satele din împrejurimi căruțe cu cai, cu furaje pentru cai și mâncare pentru căruțași pe trei zile. Prin toate curțile stăteau căruțe, caii se sprijineau când pe un picior, când pe altul și umblau nedumeriți oamenii în sumane cu biciuște în mână și torbele cu pâine. Totul era neclar și trezea îngrijorarea”[13].

Pe data de 12 iunie, la ora 12.00, în regim de urgență au fost convocate ședințe extraordinare, închise ale organizațiilor raionale și orășenești a PC(b)M, la care s-a adus la cunoștința celor prezenți ”desfășurarea operației și aprobarea planului de acțiuni a activului de partid și comsomolist în timpul operației de înlăturare a elementelor periculoase din raion”[14]. Conform acestora, toate persoanele implicate în organizarea deportărilor urmau să se prezinte la sovietele sătești sau orășenești la ora 20.00, de asemenea transportul destinat transportării celor deportați urma să fie adus la sovietele sătești sau orășenești tot la ora 20.00. Mai mult, președinții organizațiilor primare a PC(b)M, împreună cu conducătorii gospodăriilor agricole din localități urmau să facă deserviciul toată noaptea de 12 spre 13 iunie la sovietele sătești sau orășenești (Anexa nr. 4), constituind ”grupa de rezervă”. Aceștea urmau să intervină în cazul în care apăreau unele confuzii legate de identitatea celor ce urmau a fi deportați sau pentru a preciza diferite momente.

În cadrul aceleiași ședințe cei prezenți au făcut cunoștință cu ”Planul repartizării activului de partid și comsomolist în timpul desfășurării operației de ridicare a elementelor dușmănoase”. Expediat sub girul strict secret, după ce se făcea cunoștință cu conținutul lui, acesta trebuia să fie restituit CR al PC(b)M[15]. Planul prevedea cine dintre comsomoliști sau comuniști vor face parte din ”grupul operativ” care nemijlocit vor aresta familiile ce urmau a fi deportate (Anexa nr. 5). De regulă și comsomoliștii și comuniștii antrenați în operația de deportare nu erau originari din Basarabia, aceștea erau veniți în Basarabia fie din regiunea transnistreană, fie din RSS Ucraineană sau din RSFSR.

Familiile incluse în lista de deportare urmau a fi arestate după miezul nopții. Pentru îndeplinirea operațiunii au fost antrenați colaboratori activi ai NKGB-ului, NKVD-ului, comandanți, activiști politici, ostași, dintre care se formau ”grupe operative”. În zonele de frontieră o ”grupă operativă” consta din: un colaborator al NKGB-ului care automat era șeful grupului împreună cu câte un colaborator al NKVD-ului, un reprezentant al PC(b) al RSSM și un militar[16]. În celelalte cazuri o ”grupă operativă” de regulă era compusă din trei persoane. În fruntea acestora erau numiți activiști ai NKGB-lui sau NKVD-ului[17]. Persoanele incluse în ”grupele operative” s-au văzut pentru prima dată în noaptea deportărilor. Pentru a găsi rapid casele familiilor incluse în listele pentru deportați ”grupele operative” erau însoțite de un activist comunist din localitate, dar care nu figura în nici un act oficial.

În noaptea deportărilor fiecare ”grupă operativă” urma să aresteze în mediu două familii și doar în unele cazuri îi reveneau câte trei familii. Spre exemplu, în satele din raionului Susleni au activat 16 ”grupe operative”, după cum urmează:

  1. Tkaci, Radcenko, Varvara, Oprinenko;
  2. Todâca, Diacov, Orlov;
  3. Praciuk, Belous, Duhlei;
  4. Grițenko, Purcik, Zelenciuk;
  5. Lopușanskii, Makarov;
  6. Sedașev, Vîhodțev;
  7. Burlaka, Ponomarenko, Marcov;
  8.  Pola, Dremov, Burdilo;
  9. Bondari, Domanskii, Sotnikov,
  10. Mazîkin, Timcenko, Frunze, Zincenko;
  11. Kotlear, Norein, Pridiknam;
  12. Zaborik, Solodovnik;
  13. Kuksik, Kostiukov;
  14. Șevțov, Skakun;
  15. Gorobeț, Pastuhov;
  16. Numele lipsesc[18].

Pe parcursul nopții aceste ”grupe operative” au arestat 31 familii.

După arestare familiile urmau să fie urcate în căruțe și duse la sovietul sătesc, unde erau aduse toate familiile. De aici până a se lumina de zi urmau a fi duși la stațiile intermediare de tren, în cazul în care localitățile erau departe de stația de călători, după care la stația marfară și ulterior la stația din Chișinău, iar dacă localitățile erau amplasate aproape de stația marfară, familiile erau urcate direct în vagoane și aduse la stația din Chișinău.

Arestarea și transportarea la gara din Chișinău. Operația de deportare a demarat concomitent în toate localitățile Basarabiei în dimineața zilei de vineri, 13 iunie, începând cu ora 2 noaptea ”grupele operative” au început operația de arestare a familiilor suspectate de neloialitate Puterii sovietice numite în documentele timpului ”elemente periculoase”. De regulă toate familiile erau acasă, deoarece plouase trei zile la rând și lumea nu putea să iasă în câmp.

Aceste familii au fost trezite în toiul nopții și anunțate să se pregătească de drum. Dar nu li s-a spus  unde vor fi duși și nici că vor fi deportați. În noaptea deportării nici unei familii nu i s-a prezentat vreun document oficial cu acuzații sau vreo altă bază juridică pentru a fi arestată.

În pofida faptului că familiile puteau să ia cu sine până la 100 kg, acest lucru nu s-a respectat, frecvente erau cazurile când familii întregi erau urcate în căruțe doar cu ce hainele aveau pe ei la moment sau din cauza șocului și a spaimei luau cu sine anumite lucruri inutile. Erau și cazuri când  femeile reușeau să ia la drum merinde pentru o anumită perioadă de timp[19].

Familiile arestate au fost duse la sovietul sătesc sau orășenesc, de acolo, în zorii zilei, în camioanele pregătite din timp, au fost duse la stațiile intermediare de tren. Reușita organizării transportării deportaților spre stațiile intermediare a trenului era asigurată de un număr mare mare de angajați ai NKVD-ului. Spre exemplu în județul Chișinău au fost mobilizați 131 de securiști, respectiv: în raionul Leova – 19, Nisporeni – 18, Lăpușna – 14, Vadul lui Vodă – 13, Cotovsc[20] – 16, Strășeni – 15, Chișinău – 20[21]. Ulterior suplimentar, în același județ, au mai fost antrenate 697 persoane, respectiv pentru raionul Leova – 85, Nisporeni – 87, Călărași – 77, Vadul lui Vodă – 47, Cotovsc – 68, Strășeni – 150 și Chișinău – 76[22].

Atragem atenție și la numărul mare de camione puse la dispoziția organizatorilor deportărilor. Spre exemplu, în același județ Chișinău au fost repartizate 89 camioane, inclusiv: 13 – pentru raionul Nisporeni, 18 – pentru raionul Leova, 19 – pentru raionul Lăpușna, zece – pentru raionul Vadul lui Vodă, 12 – pentru raionul Cotovsc, 17 – pentru raionul Chișinău, 0[23] – pentru raionul Strășeni[24].

În dimineața zilei de 13 iunie, în unele cazuri până la amiază, pe măsură ce veneau camioanele cu familiile arestaților, după verificarea listelor, garniturile de tren se deplasau spre stația marfară. Spre exemplu: în județul Chișinău fiecare raion avea repartizată o stație intermediară, de unde toate garniturile plecau spre stația marfară. Prezentăm mai jos stațiile intermediare, numărul de vagoane și stația marfară  pentru județul Chișinău[25].

Nr.

d/o

Denumirea raionului

Stația intermediară

Numărul de vagoane

Stația marfară

1. Leova Iargara

15

Basarabeasca
2. Călărași Călărași

8

Răvaca
3. Lăpușna Răvaca

15

Bender
4. Budești Mereni

7

Bender
5. Nisporeni Bucovăț

14

Răvaca
6. Cotovsc Răvaca

11

Răvaca
7. Strășeni Strășeni

11

Răvaca
8. Chișinău Răvaca

11

Răvaca

De la stația intermediară până la stația marfară pentru a păzi familiile arestate ca să nu fugă în fiecare vagon erau repartizate câte cinci persoane înarmate[26].

Separarea capilor familiei de familie. Un specific al deportărilor din vara anului 1941 a constituit-o separarea capilor familiei de restul familiei. Separarea s-a produs pe parcursul zilei de 14 iunie, în stațiile marfare, înainte ca trenurile să se pornească spre stația din Chișinău. Pe baza memoriilor supraviețuitorilor reconstituim evenimentele de atunci. Sub pretextul prezentării actelor, conform unei liste întocmite din timp, din fiecare vagon erau chemați capii familiilor. După ce au coborât din vagoane imediat au fost îmbrânciți în alte vagoane. În scurt timp soțiile au început a întreba unde le sunt soții și atunci printre deportați era găsită o persoană vorbitoare de limbă română și rusă care însoțită mergea din vagon în vagon și le spunea că bărbații sunt duși înainte ca să pregătească cele necesare și că îi vor aștepta pe ceilalți membri ai familiei pe loc. În memoriile sale Eufrosinia Kersnovskii menționa: ”Iată ce trebuia să anunț când eram însoțită din vagon în vagon: Femeilor, acolo, unde ve-ți ajunge nu aveți nici o condiție de trai. Bărbații se vor duce înainte, vor ajunge mai devreme și o să vă întâmpine pe loc”[27]. Astfel a avut loc separarea bărbaților de familii în județul Soroca.

Conform mărturiilor lui Eugen Livovschii, familia căruia a fost deportată şi se afla la stația marfară din Bălţi, „…în timpul separării bărbaţilor de familie la fiecare uşă a vagoanelor au venit gardieni, care au anunţat că cei ce vor fi chemaţi să iasă fără bagaje pentru perfectarea documentelor. Cei chemaţi săreau jos şi cuminţi au format o coloană. Când coloana s-a îndepărtat de garnitură s-a schimbat garda. Gardienii noi aveau armament nou-nouţ, iar fiecare al doilea ţinea de curea câte un câine-lup dresat.

Coloana s-a deplasat ceva mai departe şi s-a oprit la o rampă lungă. În partea stângă a coloanei se afla o garnitură de vagoane de marfă obişnuită, fără ferestre, cu uşile deschise. Pe dreapta erau nişte depozite. La ordinul strident: „La stânga! În vagoane!” câinii au început să latre în cor şi să-i muşte pe cei osândiţi, mânându-i în vagoanele de marfă. În două-trei minute vagoanele au fost închise”[28].

Arestaților aduși la stația marfară Cobâlea li s-a comunicat doar, că bărbații voi călători separat de restul familiei și au fost separați[29].

După ce au fost separați capiii familiilor de restul familiei, trenurile cu cei arestați s-au pornit spre gara Chișinău. Din Chișinău prin orașul Tiraspol capiii familiilor au fost duși la munci forțate în GULAG, iar femeile și copiii spre locurile de deportare. Menționăm, că în toată perioada aflării celor arestați la stațiile marfare, din motive de securitate, cei din vagoane nu au primit produse alimentare, doar noaptea li se dădea apă.

Toate proprietățile și averile familiilor deportate, îndată după arestare au fost naționalizate.

Pe data de 16 iunie 1941 din gara Chișinău s-au pornit 32 de eșaloane cu 30 511 persoane[30].

Condițiile în care au fost transportați și vârsta deportaților. Pentru a descrie condițiile în care au fost deportați la destinație, dar și vârsta celor pe care regimul sovietic i-a etichetat ”elemente periculoase” am analizat listele la care am avut acces a celor ce au fost transportați cu trenul Bălți – stația Teajin, Chișinău – Novosibirsk și Soroca – Siberia.

Persoanele arestate au fost transportate în vagoane marfare, pe care era scris: ”Plecați de bună voie” și/sau ”Tren cu muncitori români care au fugit din România, de sub jugul boierilor ca să vină în raiul sovietic. Ieșiți-le cu flori!”[31]

Trenul cu destinația Bălți – stația Teajin dispunea de 15 vagoane, în care au fost transportate 695 de persoane[32], ceea ce înseamnă că în fiecare vagon în mediu erau câte 46 persoane. Totodată erau vagoane în care erau transportați chiar 51 persoane[33]. Condițiile insuportabile, temperaturile toride, lipsa de hrană, apă și-au spus cuvântul, în drum au decedat șapte persoane, inclusiv un copil de un an[34] și o persoană de 80 de ani[35]. Trenul a ajuns la destinație la 28 iunie 1941.

În unul din trenurile cu destinația Chișinău – Novosibirsk ce dispunea de 28 de vagoane au fost urcate 803 persoane, adică aproximativ cate 28 persoane în fiecare vagon. Oamenii erau îmbarcați fără a fi luat în calcul minimul necesar pentru existență, erau vagoane în care au fost transportate câte 50 de persoane[36] și erau vagoane cu șapte persoane[37].

Din județul Soroca în regiunea Siberia doar într-un tren fost transportate 802 persoane[38] îmbarcate în 34 de vagoane. În mediu, în fiecare vagon erau câte 24 persoane, însă au fost cazuri când în vagoane au fost transportate și câte 45 de persoane[39]. La destinație au ajuns la 1 iulie. Unul dintre supraviețiutorii deportărilor, care se afla în vagonul 33, E. Kersnovskii în memoriile sale descrie starea de spirit și trăirile sale în perioada aflării în drum spre locul deportării (Anexa nr. 6). În aceeași ordine de idei concludente sunt mărturiile Silviei Petrușcu (n. 1925) din raionul Șoldănești, care descrie condițiile în care au fost transpostați spre locul de destinație, când și cu ce erau hrăniți în perioada deplasării spre locul de deportare, precum și atitudinea gardienilor față de persoanele arestate (Anexa nr. 7).

Victime ale deportărilor staliniste au fost persoane de toate categoriile de vârstă. Făcând analiza vârstei celor ce au fost deportați din orașul Bălți, constatăm că 380 erau minori, 293 – persoane de vârstă activă și 11 pensionari[40]. Delimitându-i pe ani, obținem următorul tablou:

Minori

1-5 ani

6-10 ani

11-15 ani

16-18 ani

56

97

138

89

Persoane de vârstă activă

19-25 ani

26-35 ani

36-45 ani

46-55 ani

56-65

ani

68

42

80

81

22

Pensionari

66-75 ani

76-85 ani

86-90 ani

9

2

0

Din Chișinău în unul din trenuri au fost transportate spre Novosibirsc 803 persoane, inslusiv: 425 minori, 345 – persoane de vârstă activă și 25 de pensionari[41].

Minori

1-5 ani

6-10 ani

11-15 ani

16-18 ani

89

124

123

89

Persoane de vârstă activă

19-25 ani

26-35 ani

36-45 ani

46-55 ani

56-65 ani

92

75

86

67

25

Pensionari

66-75 ani

76-85 ani

86-90 ani

11

12

2

În ceea ce privește județul Soroca, apoi spre Siberia doar într-un tren au fost transportate 803 persoane, inclusiv: 363 minori, 418 persoane de vârstă activă și 21 de pensionari[42].

Minori

1-5 ani 6-10 ani 11-15 ani 16-18 ani

70

79

115

99

Persoane de vârstă activă

19-25 ani

26-35 ani

36-45 ani

46-55 ani

55-65 ani

84

87

105

86

56

Pensionari

66-75 ani

76-85 ani

86-90

17

4

0

Informația prezentată denotă cert că pentru regimul sovietic vârsta celui bănuit de leloialitate sau căruia i s-au incriminat diferite acțiuni antisovietice nu a contat, nu au fost cruțați de deportare nici minorii sau persoanele în etate. Pentru sistem era important ca cu orice preț să înlăture persoanele suspecte și totodată să profite de munca gratuită sau apreciată la un preț simbolic a acestora.

Ponderea mare a minorilor din totalul celor deportați este evidentă. Tocmai acest fapt a determinat autoritățile sovietice să gândească politici de școlarizare a copiilor deportaților. Fiind conștienți că au fost deportați preponderent intelectualii și oamenii avuți, iar aceste categorii sunt dispuse să investească în instruirea copiilor, după finisarea celui de al Doilea Război Mondial statul sovietic a monitorizat acest aspect[43].

Condițiile în care au fost transportați și vârsta bărbaților trimiși în GULAG. Pe data de 14 iunie au fost separați de familie bărbații cărora regimul de ocupație le-a incriminat încălcarea legislației sovietice. Restul membrilor familiei a celui declarat vinovat de gen masculin fie feciori minori sau care au atins vârsta majoratului sau tații acestora – au fost supuși deportării împreună cu ceilalți membri ai familiei. În cazul în care persoana de gen masculin era declarată vinovată, indiferent de vârstă, starea sănătății, era dusă în GULAG-ul din Kozelișciansk sau Putivilsk la munci forțate.

În aceeași zi trenurile cu bărbați au ajuns la Tiraspol. În unul din trenurile ajunse la Tiraspol la 14 iunie 1941 erau 367 de bărbați, analizând etatea acestora constatăm că cei arestați erau de toate vârstele: de la 19 până la 85 de ani[44].

Vârsta

arestatului

Numărul arestaților

19-25 ani

8

26-35 ani

41

36-45 ani

100

46-55 ani

110

56-65 ani

72

66-75 ani

29

76-85 ani

2

Tablul prezentat denotă, că regimul sovietic nu a cruțat pe numeni, aceasta în pofida faptului că numănui nu i s-a demonstrat vinăvăția deoarece nimeni nu a fost judecat.

Condițiile în care au fost transportați spre destinație concludent sunt redate în memoriile lui Ion Costanda din Cahul care în momentul deportării avea 20 de ani. ”La Tighina bărbații au fost despărțiți de femei și urcați într-un alt eșalon. Eram așa de mulți, încât nu mai încăpeam nici în picioare. După 22 iunie, dincolo de Kiev, unele eșaloane au fost bombardate de nemți. Ne-au dus în GULAG, în Ural. Pe la Sverdlovsk ne-au dat pește sărat și trei căldări de apă la vagon. Până în lagăr au murit 40% dintre bărbați”[45]. Acelașii gând îl dezvăluie și Elena Mămăligă din satul Ciuciuleni, raionul Strășeni care redă amintirile tatălui: ”Bărbații deportați stăteau în vagon ca chibritele în cutie și erau hrăniți cu pește sărat, iar apă nu le dădeau. Milițienii deschideau din când în când ușa vagonului, le arătau o sticlă cu apă și lăsau lichid să curgă din sticlă…o vărsau pe jos în fața lor…și râdeau… Tata a ajuns în Siberia bolnav de distrofie…”[46]

Concluzii. Concomitent în toate teritoriile anexate în baza Protocolului adițional secret al Pactului Ribbentrop-Molotov, pentru a înlătura elementele suspectate de neloialitate față de soviete în ajunul războilui sovieto-german, autoritățle de la Kremlin au organizat arestarea și deportarea familiilor acestora.

Pregătirea operației de strămutare a acestor familii s-a început din primele luni de la ocupația Basarabiei, dovadă în acest sens o constituie Instrucțiunile repetate eliberate cu girul strict secret care au un caracter organizatoric.

În Basarabia, noaptea de joi spre vineri, 12 spre 13 iunie, fără a fi judecați, au fost arestate și deportate familiile celor ce erau suspecți. În momentul arestării nu s-a ținut cont de vârsta, nici de starea de sănătate a celui suspectat. Persoanele arestate au fost urcate în vagoane marfare și transportate spre locul de detenție. Condițiile în care au fost transportați capii familiilor în GULAG, iar restul membrilor familiei spre locul deportării au fost dificile, din care cauză unii au decedat în drum.

 Specific deportărilor din 1941 este faptul că capii familiilor au fost separați de ceilalți membri ai familiei.

Nici în presă, nici la radio nu s-a pomenit nici un cuvânt despre acest eveniment. Rudelor nu li s-a comunicat nimic despre soarta apropiaților. Nici o instituția din RSSM nu oferea nici o informație și nu acorda nici un ajutor celor rămași.

 

ANEXE

Anexa nr. 1

 

NKVD RSSM                                Urgent                                                 Strict secret

Tuturor șefilor secțiilor județene și raioanale

a NKVD din RSSM

Telegramă poștală[47]

Conform directivei noastre din 11 noiembrie 1940 Nr. 29032 se propunea de a lua la evidență toate elementele  antisovietice, adică: foști moșieri, fabricanți, marii funcționari de stat, polițiști și jandarmi, marii comercianți, agenții siguranței, militarii albgardiști, conducătorii partidelor politice antisovietice, prostituatele (toate care și după instaurarea puterii sovietice nu aduc folos societății).

Până în prezent o parte dintre secțiile județene nu doar că nu au executat indicațiile directivei, dar nici nu au monitorizat mersul executării acesteea de către secțiile raionale.

Propun ca imediat să se purceadă la întocmirea dosarelor personale pentru contingentul vizat. Acestea trebuie să conțină:

  1. Ancheta întocmită conform directivei Nr. 29032 din 11 noiembrie 1940.
  2. Pentru foștii moșieri, culaci – certificate de la sovietul sătesc.
  3. Pentru fabricanți, marii comercianți – certificate de la direcțiile financiare sau procesele verbale ale interogatoriilor martorilor.
  4. Pentru funcționarii de stat de rang înalt, polițiști și jandarmi – certificate eliberate de sovietele orășenești sau sovietele sătești, de asemenea se recomandă să se facă copii pe baza materialelor ce se păstrează în arhivă.
  5. Pentru agenții siguranței – copii din dosarul de arhivă.
  6. Pentru albgardiști – dosarele interogatoriilor martorilor.
  7. În ceea ce privește membrii partidelor antisovietice vă bazați pe propria documentare.
  8. Pentru prostituate – procesele verbale ale martorilor care confirmă că acestea practică prostituția și la moment.

Luând în considerație că pașaportizarea s-a sfârșit și multe persoane care cad sub incidența directivei s-au retras din zona de frontieră și orașe în județele și raioanele RSSM – este necesar de a găsi, lua la evidență și întocmi dosare personale.

Referitor la listele noilor persoane depistate expediați-le la NKVD. De asemenea expediați listele angajaților NKVD care nu au executat directiva.

În ceea ce privește specialiștii care cad sub incidența directivei: profesori, scriitori, pictori, medici, ingineri, agronomi, artiști etc. – aceste grupe să fie evidențiate și însoțite de avize individuale referitoare la necesitatea expulzării.

Toată această muncă să fie realizată cât mai urgent și în condiții de conspirație maximă, astfel încât să nu fie cunoscută de nimeni. Listele să mi le expediați nu mai târziu de 25 ianuarie 1941.

Vă preîntâmpin, că în caz de neexecutare în timp util a acestei directive cei ce se vor face vinovați vor fi pedepsiți disciplinar.

Nr. 123

17 ianuarie 1941

Or. Chișinău

Comisarul adjunct al Afacerilor Interne al RSSM, locotenentul major al Securității de Stat  /Mordoveț/

Confirm

Șeful secretariatului NKVD din RSSM locotenent inferior al Securității de Stat /Zakrevskii/

Anexa nr. 2

Strict secret

Instrucțiunea[48]

lucrătorilor NKGB din raioanele RSSM

referitoare la instrumentarea dosarelor elementelor antisovietice

[49]

2. Pentru instrumentarea dosarului este necesar de avut:

  1. Ancheta.
  2. De anchetat trei-patru martori, dacă dosarul va conține informații despre membrii partidelor antisovietice de anchetat foști membri de partid.
  3. După posibilitate de adunat cât mai multe documente care confirmă activitatea antisovietică din trecut și prezent.
  4. De avut certificate oficiale eliberate de sovietul sătesc, comitetele executive orășenești și raionale care ar confirma apartenența și poziția socială a persoanelor respective, naționalizarea gospodăriilor, proprietăților, caselor, magazinelor etc.
  5. Extrase din dosarul de arhivă.
  6. De anexat materialele agenților care caracterizează persoanele vizate.
  7. De avut certificate referitoare la componența familiilor (doar la persoanele care se află la întreținerea cuiva).
  8. Adresa exactă.

Dosarul trebuie de întocmit citeț, materialele adunate să fie analizate personal de șeful secției județene a NKGB, după care va fi întocmit un certificat (memorandum) și trimis la NKGB-ul din RSSM.

Anchetarea și adunarea actelor urmează să se facă cât se poate de precaut, astfel încât nimic să nu dea de bănuit.

Comisarul Poporului al Securității de Stat al RSSM

Maiorul Securității de Stat /Sazîkin/.

Anexa nr. 3

Șefilor organizațiilor județene a NKGB[50]

Conform directivei comisarului adjunct al NKGB-lui din URSS tov. Kabulov, este necesar ca cât mai urgent să-i identificați pe toți cei care în conformitate cu decizia Guvernului urmau să fie evacuați în afara RSSM, dar care din anumite considerente au rămas nestrămutați și locuiesc în raionul Dumneavoastră, în măsura identificării luați-i sub urmărire.

Dosarele celor care nu au fost evacuați Vă vor fi transmise suplimentar, termenul strămutării o să vi se comunice suplimentar.

18 iunie 1941

Nr. 25152075

Or. Orhei

Șeful NKGB-ului din Orhei, locotenentul major al Securității de Stat              /GOLDEMBERG/

Împuternicitul special al Secției Județene a NKGB-ului,

sublocotenent al Securității de Stat                                                                       /AKSENOV/

Anexa nr. 4

Procesul verbal nr. 19

al ședinței închise a organizației raionale PC(b) din Ocnița[51]

Prezenți membrii comitetului raional: Saenko, Politilin, Razmetailo, Mișcenko

Reprezentantul comitetului județean: Stronă

S-a discutat: Cu privire la desfășurarea operației și aprobarea planului de acțiune a activului de partid și comsomolist în timpul operației de înlăturare a elementelor periculoase din raion (raportor Saenko).

S-a decis:

  1. De aprobat planul propus de distribuire a activului de partid și comsomolist pe sate în timpul desfășurării operației de înlăturare a elementelor dușmănoase.
  2. De a-l împuternici pe secretarul comitetului raional al PC(b)M Saenko să convoace și să desfășoare o ședință organizatorică cu activul desemnat.
  3.  La 12 iunie nu mai târziu de ora 20 de mobilizat transport auto: mașini nu mai puțin de șase, 61 de căruțe pentru deservirea trupelor operative. Responsabil de asigurarea cu transport este Bureak și secretarul Consiliului Raional al PC(b)M Rozmeitailo.
  4. De propus tuturor secretarilor organizațiilor primare ca împreună cu conducătorii gospodăriilor agricole să asigure în toate instituțiile și întreprinderile persoane responsabile care să stea deserviciu în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941.
  5. Persoanele mobilizate din sate să fie convocate la 12 iunie 1941 nu mai târziu de ora 20.00.

Secretarul Consiliului  Raional al PC(b)M                                                 Saenko

Anexa nr. 5

De restituit CR al PC(b)M

Strict secret

Aprobat la ședința CR al PC(b)M

din 12 iunie 1941

Proces verbal nr. 19

Planul

Repartizării activului de partid și comsomolist

din raionul Ocnița în timpul desfășurării operației

de ridicare a elementelor dușmănoase[52]

  1. În satul Ruseni – Beleakov, Hudeakov, Ejov, Obineakov, Crudu, Ciurkolai
  2. În satul Goleni – Jidkov și Ciub
  3. În satul Paladea – Turilkin și Kirin
  4. În satul Rujnița – Radionov și Levcenko
  5. În satul Bârlădeni – Reaboi
  6. În satul Grinăuți-Raia – Vorobiov, Vahmenin și Grigoriev
  7. În satul Grinăuți-Moldova – Amelin și Sanalatin
  8. În Tehnicum – Semiașkin și Goluboșvilli
  9. În satul Mihălășeni – Mihcenko, Dragomirov, Prodonov, Ostroverh, Politikin și Vîhodeț
  10. În satul Hădărăuți – Novoselițev, Artiușkin, Tkaciuk, Mazur, Tarasov, Nișcik
  11. În satul Clocușna – Savciuk, Buț, Zabolotnîi
  12. În satul Ocnița – Kozlovskii, Kacianov, Hitrikov, Godelevskii, Șurhaev, Zimin, Spotîkailo, Jivițkii
  13. În orășelul Ocnița – Kovîjnîi, Brinza, Pancenko, Țisa, Kiseliov, Makarov, Akimov, Kargalițev, Bîkov, Konotapov
  14. În satul Bârnova – Gargulev, Malișakov, Zagorodnîi, Demin, Lesnîh, Ghetimanțev, Vahnicev
  15. În satul Lipnic – Koroliov, Pivnenko, Vorotîleak, Kovalenko
  16. În satul Dângeni – Rozmetailo, Voloșcenko, Parșak, Scotelinic, Ladîjenskii

La nodul de cale ferată a orășelului Ocnița

  1. Moiseev, 2. Martînciuk-Martîșevskii, 3. Brajnikov, 4. Zaritovskii, 5. Ivașcenko, 6. Sideliko, 7. Bondarenko, 8. Dragunov, 9. Hopkov, 10. Krapivnîi, 11. Stepanov, 12. Zabolokin, 13. Ustinov, 14. Nefedov, 15. Pocinkin, 16. Kolomeeț, 17. Baramicenko, 18. Șevțov, 19. Alioșin, 20. Metrovelli, 21. Costin, 22. Oranskii, 23. Vihrev, 24. Martîncenko, 25. Rudenko, 26. Legkov, 27. Kacianov, 28. Grigoriev, 29. Kovaliov, 30. Monastîrskii, 31. Denekin, 32. Șulijenko, 33. Volkotrubov, 34. Peterin, 35. Țarev, 36. Azarov, 37. Garnîșev, 38. Levciuk.

Secretarul CR PC(b)M                                               Saenko

Anexa nr. 6

”În fața ochilor îmi apare șirul unor oameni foarte diferiți: Zeilik, un băiat care a reușit să ia cu dânsul doar oala de noapte, bătrânica din Vădeni care a luat doar un ghiveci cu o mușcată înflorită și o lampă aprinsă, un bătrân evreu care sâgera din cauza hemoroizilor, o femeie gravidă în ultima perioadă a sarcinii cu o duzină de copii semidezbrăcați și fără a avea vreo haină cu dânsă. Dar cele două fete cu patefonul?…[53]

Vagonul nostru era penultimul, ultimul era cel deserviciu… În vagon noi eram  40 de persoane și eu nu i-am reținut pe toți. Iată cei pe care din anumite considerente i-am reținut. Din câte cunosc niciunul nu a revenit în Soroca.

  1. Meier Barzak, proprietarul unui magazin de încălțăminte, avea vreo 50 de ani. Gras, puhab, vlăguit. Era însoțit de familie: soție, o evreică și mai puhavă, bolnavă de diabet și copiii: Leva de 14 ani și Beila de opt ani. Și mama de 92 de ani.
  2. Daniil Barzak, fratele mai mic al lui Meier, proprietarul unui tractir. Împreună cu frumoasa lui soție și un fiu de șase ani.
  3. Zeilik, un băiat propietarul unui butic de dulciuri.
  4. Un cuplu de evrei (negustori) cu un băiat isteț de vreo șase-șapte ani, foarte agitat, care permanent se interesa dacă va întâlni în taiga vreun tigru?

Aici se termină lista reprezentanților negustorimii orășenești. Acum negustorii rurali.

  1. O bătrână cicălitoare – moldoveancă împreună cu feciorul negustor (bărbatul a fost luat).
  2. O tânără frumoasă care s-a căsătorit cu un negustor bogat, care a fost luat; împreună cu fiul de șase ani. Ea nu-și putea ierta, că s-a căsătorit mizând pe moștenire, dar a ajuns a fi deportată!

Din rândul micilor funcționari, i-am reținut pe următorii:

  1. Țuiu-mâncăciosul și veselul împreuna cu simpatica lui soție și două fiice de opt și 12 ani, drăguțe și bine educate.
  2. Ana Mihailovna Muntean împreună cu fiul – studentul Lotari Gherșeliman. Învățătoare. Aceștea erau cei mai simpatici și cultivați oameni.
  3. Slonovskaia – învățătoare la școala primară împreună cu fiul Mina, student.
  4. Verișoara lui Lotari împreună cu mama. Pe tata, învățător, l-au luat. O fată foarte bună – absolventă. Tot drumul a fost bolnavă.
  5. O moldoveancă cu doi feciori și o fiică. Soțul i-a fost luat. Crescători de oi. Ea atât de mult s-a buimăcit că a luat cu sine… un ghiveci cu o mușcată înflorită, iar fiica – o lampă aprinsă.
  6. Un tânăr moldovean împreună cu mama (Pe tata l-au luat).
  7. Elena Lupușor (Pe preot l-au luat).

Erau și reprezentanți ai profesiilor mai puțin respectate ”libere”.

  1. Două prostituate tinere din Soroca. Prostituate care se comportau decent. Surori.
  2. O prostituată din Bălți. Indecentă. În scurt timp s-a transferat în vagonul de serviciu ”deriticătoare”.
  3. Crâștaliuc, o prostituată de marcă, întreținută de Ivancenko, coproprietarul unei mori, dar care s-a alcoolizat și a degradat”[54].

Anexa nr.7

            ”În vagon eram nouă familii: nouă mame și 21 de copii până la 16 ani. Într-un vagon se afla soția directorului de școală din Cârpești cu doi copii și soția primarului din Ștefănești cu un băiat. Din satul noatru erau șapte familii: Petrușcu, Varzari, Surugiu, Ursachi, Popescu, Goldștein, Barbăroș. Vagonul era amenajat cu paturi din scânduri cam la 51 cm de la podea, pentru dormit și șezut, drept latrină servind o țeavă, peste care am atârnat un cearșaf. Acestea erau condițiile de călătorie…

            Vagonul avea patru ferestre, ușa fiind zăvorâtă. Când se oprea trenul, eram păziți de santinelele din ambele părți ale vagonului. Trenul avea 30 de vagoane. Încuiați, speriați ca vai de noi, oare am mai putut evada?…

            La asfințitul soarelui am trecut Nistrul. Era un bocet și o jale în vagoane de neînchipuit. Mamele plângeau pentru că nu înțelegeau de ce au fost luate de acasă. Unde-s bărbații lor? Ce vor face cu copiii? Copiii plângeau pentru că erau speriați. Plângeam cu toții pentru că plecam pe un drum necunoscut…

            În fiecare dimineață, ajungând în vreo gară, câte doi din fiecare vagon, mergeam cu santinelele după apă fierbinte, așa-zisul ”ceai”. La amiază de dădeau o caldare de supă, o jumătate de căldare de terci și câteva pâini, pe care numeni nu le putea mânca, le aruncam pe geamul vagonului, când vedeam mai mulți copii lângă calea ferată…

            Odată ce ajunsem pe pământul Siberiei, nu vedeam drumul înapoi. Căile ferate erau ocupate cu eșaloane încărcate cu armament și soldați care plecau pe front.

            Câte două-trei zile stăteam încuiați și păziți de soldați. Apa ce ni se dădea era insuficientă și, atunci când ploua, strângeam picături de pe streașina vagonului. Copiii mici plângeau de căldură și sete. Din vagonul nostru nu a murit nimeni, dar au fost înregistrate mai multe cazuri de deces. Răposații erau lăsați în gările pe unde ne opream…

            În timpul călătoriei am întâlnit mai multe vagoane de moldoveni, dar numai femei și copii, dar nici ele nu știau nimic despre soții lor.

            Peste 18 zile am ajuns la Novosibirsk. Am stat în vagoane încuiați o săptămână. Între timp au murit câțiva bătrâni și copii. Nimeni nu știe unde le putrezesc oasele… Peste o săptămână ne-au îmbarcat pe un vapor mare, în sala destinată pentru marfă și bagaje. Unii dintre noi am fost înghesuiți în șlepuri…”[55]

[1] Iosif Mordoveț în perioada 7 august 1940 – martie 1941 a fost în funcția de comisar adjunct al Comisariatului Poporului pentru Afacerile Interne, mai apoi din martie – 25 iulie 1941 deține funcția de comisar adjunct al Comisariatului Poporului pentru Securitatea Statului.

[2] ANRM, F. 3397, Inv. 1, dos. 2, f. 1-2.

[3] Ibidem, f. 14-15.

[4] Persoanele împuternicite de întocmirea listelor și/sau de verificarea listelor deja întocmite și-au luat această activitate în serios. În unele cazuri varianta inițială a listelor a fost completată cu diferite documente doveditoare, au fost și cazuri când din varianta inițială a listelor unele familii au fost excluse. Spre exemplu: conform primei variante a listelor din satul Pelinia urmau a fi deportate familiile lui: Ion Malai, Anastasia Susan (n. 1850), Maria Deli, Elena Stavrova, Electra Lecața, însă în noaptea de 12 spre 13 iunie au luat calea Siberiei trei familii: familia Anastasiei Susan, Mariei Deli și famila lui Constantin Rapeșcu (Cartea memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist. Coordonare și redacție științifică E. Postică, dr. în istorie, Chișinău, Știința, 1999, Vol. 1, pag. 294).

[5] Mai detaliat vezi: ANRM, F. 3397, Inv. 1, dos. 2, f. 4-12.

[6] În perioada 3 aprilie 1922 – 5 martie 1953 I.Stalin a deținut funcția de secretar-general al CC al PCUS, iar din 6 mai 1941 – 5 martie 1953 și pe cea de președinte al Sovietului Comisarilor Poporului.

[7] Valeriu Pasat, Calvarul. Documentarul deportărilor de pe teritoriul RSS Moldovenești, 1940-1950, Moscova, ROSSPEN, 2006, pag. 108-110.

[8] În martie 1941 Lavrenti Beria devine vicepreședinte al Guvernului Sovietic.

[9] Ibidem, pag. 111-113.

[10] Valeriu Pasat, Trudnîe stranitsi istorii Moldovî, 1940-1950-e gg., Moscova, Terra, 1994, str. 159; Polian Pavel, Ne po svoei vole, Moscova, 2001, pag. 100.

[11] Anița Nandriș-Cudlea, 20 de ani de Siberia. Amintiri din viață, București, Humanitas, 2012, pag. 80.

[12] E. A. Kersnovskaia, Skoliko stoit celovek, Moscova, ROSSPEN, 2006, pag. 122.

[13]Idem, 28 iunie ”Și te-am dorit eu – basarabeanul? în Columna, 1990, nr. 6, pag. 84.

[14] AOSP RM, F. 233, Inv. 1, dos. 27, f. 1.

[15] Ibidem, f. 2-3.

[16] ANRM, Ibidem, f. 28.

[17] Ibdem, f. 4.

[18] Mai detaliat vezi: Ibidem, f. 264-266.

[19] Ulterior, în timpul deportărilor din 1949, bazându-se pe cele întâmplate în iunie 1941, în noaptea deportării oamenii luau cu ei cât mai multe produse alimentare și haine groase.

[20] Localitatea Hâncești a fost redenumită de sovietici în Cotovsc.

[21] ANRM, Ibidem, f. 27.

[22] Ibidem, f. 28.

[23] Dat fiind faptul că prin raionul Strășeni trece calea ferată deportații au fost aduși cu căruțele direct până la stația marfară.

[24] ANRM, Ibidem, f. 28-29.

[25] Ibidem, f. 25.

[26] Ibidem, f. 27.

[27]Ibidem, pag. 135.

[28] Eugen  Livovschi, Trilogia exterminării în Calvarul deportărilor, coord. N. Hadârcă, Chişinău, 2003, pag. 69.

[29] Șoldănești. Calvarul deportărilor, Coord. M. Nasu, Chișinău, Prut Internațional, 2012, pag. 26.

[30] Calculat pe baza: Valeriu Pasat, Trudnîe stranutsi…, pag. 162-163.

[31] Viorica Olaru-Cemîrtan, Deportările din Basarabia, 1940-1941, 1944-1956, Chișinău, Pontos, 2013, pag. 85.

[32] Calculat pe baza: ANRM, F. 3397, Inv. 1, dos. 1, f. 3-10.

[33] ANRM, Ibidem, f. 7.

[34] Ibidem, f. 6.

[35] Ibidem, f. 5.

[36] Ibidem, f. 21, 21 verso.

[37] Ibidem, f. 39.

[38] Calculat pe baza: Ibidem, dos. 1, f. 113-145.

[39] Ibidem, f. 136-137.

[40] Calculat pe baza: Ibidem, f. 3-10.

[41] Calculat pe baza: Ibidem, f. 12-39.

[42] Calculat pe baza: Ibidem, f. 113-145.

[43] La acest subiect voi reveni.

[44] Calculat pe baza: Ibidem, f. 97-109.

[45] Accente, 2007, 29 iunie.

[46] Jurnal de Chișinău, 2010, 11 iunie.

[47] ANRM, F. 3397, Inv. 1, dos. 2, f. 1-2.

[48] ANRM, F. 3397, Inv. 1, dos. 2, f. 14-15.

[49] Se indică categoriile de cetățeni cărora li se vor instrumenta dosare.

[50] ANRM, F. 3397, Inv. 1, dos. 2, f. 249.

[51] AOSP RM, F. 233, Inv. 1, dos, 27, f. 1.

[52] AOSP RM, F. 233, Inv. 1, dos, 27, f. 2-3.

[53] Eufrosinia Kersnovskaia, Skoliko stoit celovek, Moscova, ROSSPEN, 2006, pag. 133.

[54] Ibidem, pag. 136-137.

[55] Șoldănești. Calvarul deportărior. Coord. M. Nasu, Chișinău, Prut Internațional, 2012, pag. 26-28.

Leave a Reply