Depășind frontierele

On martie - 4 - 2013 1 Comentariu

20 de jurnaliști români și ucraineni au participat la o caravană a jurnaliștilor, desfășurată în perioada 20 februarie-2 martie, în zona Bucovinei din România și Ucraina. Caravana a făcut parte din proiectul transfrontalier MIS ETC cod 786 „Depășind frontierele: dezvoltarea turismului montan”, finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (Programul Operațional Comun România – Republica Moldova – Ucraina 2007-2013). Proiectul a fost implementat de organizația „Business Center” din Cernăuți, iar partenerii acestuia au fost Fundația umanitară „Clopot” din Suceava și asociația obștească „Bukvița” din Cernăuți.

Am stat de vorbă cu Dia Iuliana Roşu, reprezentant al Fundaţiei Umanitare „Clopot”, care ne-a vorbit despre scopul și amploarea proiectului.

Cum a apărut ideea acestui proiect transfrontalier?

Ideea a venit din partea celor de la Centrul de Afaceri din Cernăuți, beneficiarul acestui proiect. Noi am acceptat pentru că turismul cultural, subliniind tradițiile, obiceiurile, datinile, dialogul intercultural, turismul religios precum și promovarea turismului ecologic din zona Bucovinei, fac parte din obiectul nostru de activitate.

Caravana la care au participat jurnaliști din România și Ucraina este parte a unui proiect?

Proiectul durează 17 luni și are drept obiectiv  promovarea potențialului turistic din Bucovina de sud și nord, cooperarea transfrontalieră, schimbul cultural transfrontalier în vederea îmbunătățirii dezvoltării sociale și economice și zonele rurale privind turismul montan.

Printre activitățile principale se regăsesc întâlnirile și schimbul de experiență a reprezentanților agențiilor de turism  din Ucraina în România, unde le-au fost prezentate potențialul turistic, locuri de cazare etc. De asemenea, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții agențiilor de turism din  zona Sucevei și în regiunea Cernăuți, unde au putut să afle despre turismul montan, trasee turistice, obiective și locuri de cazare.

O altă activitate destul de interesantă și cu rezultate concrete a fost întâlnirea cu 50 de reprezentanți ai autorităților locale: 25 din România și 25 din Ucraina. A avut loc o conferință despre promovarea turismului montan, pentru că, de fapt, aceasta este ideea  proiectului. În cadrul acestei întâlniri s-a semnat un protocol de colaborare și s-au creat legături pentru a promova această zonă.

Ce vă doriți să realizați până la finalul acestui proiect?

Ne dorim să promovăm zona și să depășim greutățile cu care ne confruntăm în prezent. Un proiect nu se încheie niciodată după perioada de implementare. El continuă prin îmbunătățirea activităților pentru a aduce un plus de valoare la ceea ce s-a realizat efectiv în proiect. Vrem să vedem o graniță plină de autocare în ambele sensuri. Regiunea Suceava – Cernăuți este  o zonă transfrontalieră și are un potențial crescut, iar noi ar trebui să exploatăm cât mai mult  posibil din punct de vedere economic aceast spațiu. Nu trebuie să uităm că obligația fiecărui beneficiar de proiect este să asigure sustenabilitatea.

La ce greutăți vă referiți?

De exemplu, pentru cei din Ucraina este greu să vină în România pentru a petrece un sfârșit de săptămână din cauza vizelor.

Sunt eliberate greu sau este prea scump?

Noțiunea de scump trebuie privită în funcție de puterea de cumpărare comparativ cu cei care impun aceste costuri. Vreau să fiu bine înțeleasă. Când spun putere de cumpărare mă refer strict la monedă și schimb valutar echivalent, iar ca un ”bonus”, viza se obține și destul de greu. Consider că dacă ar exista o voință la nivel decizional această problemă s-ar putea soluționa fără a încălca obligațiile asumate de România la nivel european. La o întâlnire cu autoritățile locale din cele două țări am propus să se facă un acord de liberă trecere. Noi putem să aducem tot timpul în vedere problema, poate vom fi auziți.

Cu ce probleme se confruntă turiștii români când merg în Ucraina?

Barajul de limbă a fost o problemă, care treptat a fost reglementată. Înainte, dacă nu știai ucraineana sau rusa nu puteai comunica. Astăzi dacă mergi într-o locație turistică, observăm că se cunoaște engleza, ceea ce e un lucru îmbucurător și benefic pentru turism.

Nu ar fi o soluție promovarea localităților românești din Bucovina de nord, unde nu ar exista problema de comunicare pentru turiștii din România?

Da, dar nu vrem să promovăm doar acele localități, ci vrem să cuprindem tot, în ansamblu. Am fost și în locuri unde se vorbește românește, cum este Boianul, de exemplu. Nu putem promova doar anumite localități. Bucovina este mult mai mare.

De ce sunt interesate agențiile de turism românești în Ucraina?

Fiecare loc are frumusețea sa, cu toate că unele aspecte le putem găsi peste tot. Și unii și alții sunt ospitalieri. Fiecare și-a promovat partea lui. Acum noi încercăm să trecem peste graniță și să să promovăm Ucraina ca un tot, unde poți găsi amprente ale celor două popoare într-o simbioză ce se regăsește cu precădere în zonele transfrontaliere. Să trecem de granița fizică, cluturală și cea mentală.

Vizitele anterioare au fost un schimb de experiență. Ce au învățat unii de la alții?

Din cele povestite de reprezentanții agențiilor de turism din România, a fost un schimb de experiență interesant atât prin ideile cu care s-au întors și pe care le vor aplica și la noi, cu adaptările specifice țării noastre, dar poate ceva cu mult mai important a fost dialogul prin care s-au putut stabili punți de colaborare. Cei din Ucraina sunt interesați mult de turismul de vânătoare.

Ați întâmpinat și unele dificultăți la implementarea proiectului?

Nu, pentru că suntem pateneri și comunicăm. Întâlnirile la care am discutat despre activitățile stabilite au fost destul de dese. Am discutat față în față, ne-am ajutat.

Ați mai avut parteneri din Ucraina și în alte proiecte?

Noi am mai fost beneficiari ai unor proiecte transforntaliere în care am avut parteneri din Ucraina.

Ce vă mai doriți să realizați în cotinuare?

Cred că tot timpul este ceva nou de făcut. Idei sunt, inclusiv pe partea culturală. De fiecare dată când am vizitat Ucraina am fost interesată de modul cum se păstrează tradițiile, iar asta trebuie subliniat. De exemplu, o altă activitate din cadrul acestui proiect va fi organizarea a două festivaluri de tradiții și meșteșuguri, undeva prin luna mai.

Ce ar trebui îmbunătățit în aceste parteneriate?

Am dori ca traseele care s-au creat pe proiect să fie mai bine organizate și date la toate agențiile de turism, nu doar la cele care au participat în proiect. Zona trebuie promovată, să o facem cunoscută, pentru că turiștii se duc în alte părți și trebuie atrași. Dacă se poate, autoritățile locale trebuie să se implice mai mult.

Redacția Intersecții

One Response so far.

Leave a Reply