De vorbă cu…

On martie - 6 - 2014 0 Comentarii

Ovidiu Carpusor “Un spirit neobosit, mereu în căutarea unor noi soluţii şi drumuri artistice, ce refuză cantonarea într-o anume manieră sau tip de expresie plastică, Ovidiu Cărpuşor s-a afirmat deopotrivă în domeniul picturii, al graficii, al artelor decorative, restaurării şi al iconografiei.”

Atunci când am intrat în „Transilvania Art Gallery”, loc pe cât de ferit ( ca drept dovadă unii nici nu au auzit de el), pe atât de intim şi prietenos, m-a surprins, în mod plăcut, armonia cu care se îmbina lumina semiobscură şi muzica rock din surdină cu tablourile atârnate pe pereţi care parcă stăteau de veghe. Aici găseşti tot ce l-ar putea încânta pe un om pasionat şi interesat de artă. Am văzut tablouri, rame, bijuterii, obiecte din sticlă, icoane, toate lucrate cu măiestrie. Dar dintre acestea, se remarcă unele tablouri, mai mici sau mai mari, caracterizate de o tehnică deosebită şi atenţie pentru detalii, ce poartă aceeaşi semnătură: Cărpuşor.

Când am ajuns, Ovidiu împacheta un tablou pentru a-l expedia viitorului proprietar. Părea destul de valoros, având în vedere grija pe care o arăta în „protejarea” acestuia. M-am oferit să îl ajut, având în vedere că piciorul drept care îi şchiopăta (trădându-i şi alte preocupări, străine picturii – schiatul, după cum am aflat ulterior) îl punea puţin în dificultate. După ce i-am explicat „scopul şi durata vizitei”,   m-a invitat să iau loc şi apoi am stat de vorbă, câte-n lună şi în stele. Deşi are un C.V. impresionant, lucrările lui vorbesc de la sine. Nu sunt o mare cunoscătoare în domeniu, dar mi-am dat seama încă de când am intrat că am în faţa mea un om valoros. Iar calităţile-i nu se opresc aici. E un om modest, dar totuşi conştient de talentul său, se împarte între viaţa de familie şi preocupările artistice, îmbină în mod plăcut munca ce stă în migală şi concentrare, cum e restaurarea, cu ceea ce face din pură plăcere, pictura – pânza fiind locul în care se exprimă liber, printr-o tehnică deosebită: lucrează „în cuţit”!

Atunci când „meseria” de tată îi permite, „dă fuga” repede la galerie să o deschidă. Pentru că nu a găsit nicio persoană de încredere, trebuie să se ocupe personal de ea, mai ales că cine îi calcă pragul, are nevoie cu siguranţă de părerea unui ochi avizat. Multe persoane nu îl cunosc, iar atunci când este întrebat despre identitatea artistului  din spatele tablourilor, de multe ori răspunde vag pentru că mulţi se aşteaptă să fie vorba despre un „moşuleţ cu-o pipă în colţul gurii”. La noi, trebuie să ai vechime în breaslă sau să mori de tânăr ca să ţi se recunoască valoarea, succesul artiştilor tineri este înfrânat de multe ori de aceste idei preconcepute. Nimeni nu îţi acordă credit atât de uşor.

Am purtat o discuţie frumoasă care mi-a făcut o deosebită plăcere, şi cu cea mai mare sinceritate vă mărturisesc că m-am îmbogăţit spiritual şi cultural. În cele ce urmează, vă dezvălui şi vouă cele câteva lucruri despre care l-am „descusut” pe intervievatul nostru, Ovidiu Cărpuşor, Director General al Galeriilor de Artă “Transilvania” – Braşov, Consilier de specialitate în  Investiţii, Expertize şi Autentificări Artă Plastică, Doctor în Arte Plastice şi Decorative – Specializat în “Identificarea şi autentificarea operelor de artă în procesul de restaurare”, Expert în restaurare pictură – atestat nr. 396 de Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.

1. Stimate d-le Ovidiu Carpusor, anul trecut aţi fost singurul participant din partea României la Salonul Internaţional de Artă şi Restaurare din Florenţa? Care au fost impresiile? Cum a decurs acest eveniment?

Am fost selectat în vară să particip la cursurile de specializare în restaurare pictură, ale Instituto per l’Arte e il Restauro “Palazzo Spinelli” – noile descoperiri ştiinţifice în domeniu, metode şi tehnici moderne, Eco şi non toxice de restaurare, din Florenţa şi ulterior am fost singurul artist plastic din Europa de Est care a fost selectat să participe la cel mai grandios Salon al Bienalei de Arte şi Restaurare din Florenţa, unde numai nume de artişti şi firme sonore au participat la acest eveniment deosebit. După părerea mea, în domeniul artelor italienii, pot spune că, sunt cei mai profesionişti în ceea ce fac, au o cultură, etică şi dontologie unică care nu fac decât să impună şi să păstreze respectul pentru obiectul de artă şi în tot ceea ce întreprind… La eveniment au fost mii de vizitatori… impactul a fost extraordinar… însă, din păcate, iată că în România, astfel de “ştiri” sunt mult mai puţin mediatizate. Au fost promovate internaţional două dintre lucrările mele, Cetatea Sighişoarei şi Piaţa Sfatului-Braşov, uleiuri pe pânză realizate în cuţitul de paleta, reproduse şi în albumul personal “Burgul transilvan”, care au plăcut atât publicului cât şi staff-ului din organizarea evenimentului.

2. Când şi cum v-aţi descoperit talentul pentru pictură?

Îmi amintesc acum, cu drag, când la grădiniţă mă certam sau eram certat de doamnele educatoare că mereu ceream culori să desenez/pictez; când nu erau atente deseori desenam pe pereţi, bănci… pe ce găseam… şi mereu participam la concursurile şi cercurile de pictură începând de pe la 4-5 ani. Era mai mult decât o preocupare şi pasiune, fapt care îi bucura dar şi întrista pe mulţi. Cred şi consider că am fost descoperit de fapt, de alţii… de profesori şi de cei care m-au îndrumat şi încurajat în acelaşi timp să particip la concursurile tematice de pictură şi să expun de mic. De multe ori preferam să mă joc – pictând… decât să întreprind multe alte activităţi copilăreşti.

3. Povestiţi-mi despre pregătirea dvs. în acest domeniu. Ce şcoli aţi urmat?

Şcolile sunt… ca “şcolile”… conteza cel mai mult ceea ce doreşti şi cât de mult vrei să studiezi, să descoperi sau cercetezi în domeniu… în Arte faptul că ştii să pictezi un cal, o clădire sau o natură statică nu este suficient… mereu trebuie să te descoperi… să te re-descoperi, să te autodepăşeşti în creaţiile tale. Ca să răspund la întrebare… În domeniul Artelor… din Clasa I am urmat constant diverse cercuri de pictură în paralel cu Generala la Şcoala de Artă – fosta Şcoală a Pionierilor, apoi Şcoala de Arte, la liceul de arte-secţia pictură, din Sibiu; apoi Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti. – Sibiu – Profilul Arte Plastice şi Decorative, fiind licenţiat în Arte şi cu specializare în CONSERVAREA ŞI RESTAURAREA OPEREI DE ARTĂ. Apoi, am urmat Doctoratul în Arte Plastice şi Decorative – specializându-mă în „Identificarea şi autentificarea operelor de artă în procesul de restaurare” la Universitatea Naţională de Arte, Bucureşti. În 2012 am fost singurul din România care a fost acceptat să urmeze Instituto per l’Arte e il Restauro “Palazzo Spinelli” – specializându-mă în noile descoperiri ştiinţifice în domeniul artelor şi restaurării, menţionate mai sus, Pe scurt… de aprox.30 de ani studiez acest domeniu extrem de profund şi complex, fiind pasionat continuu de tot ce înseamnă pictură şi restaurare.

4. Ce pictaţi? Ce vă place cel mai mult dintre pesaje/clădiri/icoane, etc.?

 De regulă, pictez ceea ce simt. Nu e o constantă. Am avut o perioadă din studenţie când pictam icoane foarte des, ulterior lucrări de pictură cu temă simbolică sau/şi peisagistică, nuduri şi portrete. În ultima perioadă mă fascinează “Carnavalul” cu arlechini, măşti şi clovni, în diverse compoziţii şi tehnici.

3

5. Credeţi că vă încadraţi în vreun curent anume?

De fapt, nici nu doresc asta… Unii critici şi experţi de artă mă situează între impresionism, expresionism şi fovism, însă stilul meu de a picta în cuţit nu a fost regăsit în niciun curent sau şcoală anume, ceea ce e foarte bine. Marii şi adevăraţii maeştri mereu le spuneau ucenicilor “Să nu semeni cu nimic!”… acest lucru îl urmăresc şi mereu îl caut în creaţiile mele… faptul că experţii spun despre unii artişti că seamănă cu Rembrandt, van Gogh, Baba sau Ciucurencu… chiar dacă lucrarea artiştilor este foarte reuşită… respectivul pictor nu face decât să fie recunoscuit şi identificat doar cu maestrul – profesor. Regăsim cazuri concrete şi în pictura românească cu astfel de “artişti” fideli profesorilor lor care nu au reuşit să se desprindă de învăţăturile maeştrilor, să fie ei însuşi în lucrările şi reflexiile lor. Pe de altă parte… ce ajungea Brâncuşi dacă rămânea un fidel ucenic în atelierul lui Rodin?

6. Aveţi vreo tehnică anume pe care o folosiţi?

De regulă, îmi place să pictez în ulei, mai ales în cuţitul de paletă – e mai dificil, mai soliciant. Cu pensula pictez mai rar, deoarece mi se pare destul de simplu să redau ceea ce creez şi nu prea mă solicita şi provoacă. Uneori folosesc şi diverse materiale sau tehnici mixte, incluzând foiţa de aur, argint, textile, metale în suprafaţa picturală. Pe de altă parte, îmi place şi creta pastel, acuarela în ud şi prin zgâriere, uzitând uneori şi diverse tehnici de grafică şi gravură.

7. Care este cea mai mare realizare a dvs. în domeniu?

E dificil să mă opresc la una sigură. Pentru fiecare moment al vieţii, prin provocările respective, fiecare reuşită a avut ecoul şi feedback-ul care m-a făcut fericit în acel timp. Ca student la Arte, faptul că am obţinut singurele Burse de performanţa din Facultate timp de 3 ani consecutivi acordate vreodată care reprezentau cele mai înalte distincţii şi recunoaşteri atunci. În acelaşi timp şi după Facultate, obţinerea de premii I şi distincţii la nenumăratele Festivaluri şi Concursuri artistice Naţionale şi Internaţionale erau alte” bucurii”. Nu ştiu dacă faptul că după o selecţie de peste 300 de artişti, mi-a fost aleasă o icoană pentru Muzeul Vaticanului, sau că am fost singurul roman selectat/participant la Saloanele Internaţionale de Artă din Florenţa şi Viena, sau acordarea titlului de expert în domeniu şi obţinerea diverselor recunoaşteri avizate de diverşii experţi din Ministere echivalează sau depăşesc cele menţionate sau pot concura cu finalizarea unei lucrări proprii de artă.

8. Ce personalităţi aţi avut ocazia să întâlniţi prin intermediul picturii?

Am cunoscut şi m-am împrietenit cu diverşi consuli, ataşaţi şi directori culturali din ICR-urile şi Ministere, unde am expus sau organizat expoziţii, deputaţi, preşedinţi de ţară, diverşi oameni de afaceri şi politici, vedete – artişti şi actori importanţi de film, din nenumărate ţări. E greu să îi menţionez pe toţi… şi nici nu aş dori să îi clasez pe o scară ierarhică… s-ar supăra unii că sunt mai “importanţi” sau nu… pentru mine oamenii sunt egali, personailtatea diferă şi rezonanţa lor e proprie, însă valoric, doar pentru mine contează.

7

8. Ce vă inspiră? Cum vin ideile? Cum e cu procesul de creaţie? Aveţi nevoie de un cadru/de o atmosferă deosebit (ă)?

Totul depinde de stare… sunt zile când “întâlnesc” în atelier şevaletul şi lăzile de culori şi… pur şi simplu nu mă atrag… sunt momente când încep să pictez şi nu mă mai pot opri.. ore… şi chiar zile… indiferent că îmi propun să pictez ceva într-o zi… dacă nu am starea necesară, tot efortul e inutil. Pictura trebuie să fie şi este o stare de spirit, o trăire… plăcere şi inspiraţie. Uneori ideea sau modelul devin “moblilul” creaţiei, însă pictura “la comandă” sau că “trebuie “nu face parte din viaţa mea!… nu e trăirea de care noi, artiştii, avem nevoie. Un artist care se respectă, nu se repetă şi nu-şi impune. E o voce interioară care dictează şi care face ca gestica sau conceptul să genereze adevărate lucrări de artă.

10. La ce festivaluri şi concursuri artistice aţi participat?

În studenţie şi puţin după îmi plăcea să particip constant la concursurile şi festivalurile de artă, unde am obţinut nenumărate premii. Fiind un practicant pasionat şi al sportului de performanţă unde mereu am fost învăţat sa mă solicit în depăşirea diverselor etape/nivele şi, în domeniul artistic participările la diversele concursuri nu făceau decât să îmi “condimenteze” si să îmi confirme potenţialul şi recunoaşterea de care orice artist, tânăr fiind, avea nevoie. Sunt momente plăcute şi unice trăite atunci când urc pe podium, când ţi se rosteşte numele din sală… sunt momente magice.

11. Unde aţi avut cele mai mari expoziţii?

Am expus în peste 40 de ţări şi am peste 300 de participări la cele locale şi naţionale. Nu pot spune că o expoziţie a fost mai mare sau mai mică… fiecare expoziţie pentru mine e unică, deosebită… cert e că pentru fiecare lucram zi şi noapte, preferam să pictez ceva nou, de multe ori mergeam cu lucrările neuscate şi de multe ori pictam şi retuşam în sala de expoziţii ceea ce se deteriora în urma transportului. Am organizat diverse expoziţii la Institutele Culturale Române din afara ţării noastre, unde au fost gestionate eforturi majore pe diverse planuri – de creaţie, manageriale, de marketing, fapt care se reflectă în rezultatele remarcabile confirmate de mass-media, public şi diversele Ministere implicate.

12. Care sunt artiştii dvs. preferaţi? (români/străini)

  Îmi place foarte mult Gheorghe Petraşcu, Nicolae Dărăscu, Aurel Băeşu, Ipolit Strabu (lescu), Aurel Bordenache… şi la fel de mult Mucha, Modigliani, Pollok, Cezanne, Klimt, câteodată şi Raphael, Michelangelo, El Greco, Botticelli, chiar şi unii maeştri din pictura rusă etc

13. V-aţi fi dorit să faceţi altceva în viaţă?

În urmă cu 16 ani, am ales efectiv şi definitiv această “cale”… a artelor… a plăcerii… a renunţării la o viaţă denaturată, cazonă, cotidiană care mă infecta şi care îmi distrugea personalitatea şi creativitatea. Nu îmi mai doresc să fac nimic decât ceea ce fac acum… să nu credeţi că am zilnic “satisfacţii” măreţe… însă lupta cu şinele, autodepăşirea şi faptul că pot să zâmbesc, să creez când doresc şi mai ales să respir când nu mi se “impune”, mă determină să trăiesc din plin CLIPA. Nimic nu se compară cu o lucrare finalizată, de pictură, plină de reuşită. Totodată, avem o singură viaţă, pe care EU am ales-o cu mai puţine compromisuri. Nu vorbesc de “viaţă materială” pentru că financiar, niciun om cred că nu s-ar mulţumi cu ceea ce câştigă, indiferent de veniturile măreţe sau sigure pe care le obţine, ci discut de spiritual, faptic, de recunoaştere a creativităţii şi sine-lui.

4

14. Din perspectiva dvs., de ce aspecte ar trebui să ţină cont un cumpărător atunci când alege o pictură?

Sunt mulţi indici care trebuie luaţi în calcul atunci când clientul vrea să achiziţioneze o lucrare de artă şi vrea să se desprindă de kitsch-urile şi printurile care efectiv invadează piaţa mall-urilor şi cea de artă – numele artistului, subiectul operei, tehnica de execuţie, contextul în care o va încadra, preţul etc. Trebuie să existe pe lângă latura investiţională şi una afectivă, care de multe ori ar trebui să dicteze în alegerea făcută. Cunosc mulţi colecţionari care achiziţionează lucrări doar pentru că le găsesc la un preţ foarte bun, cumpărând doar “numele”, făcând stivă în locaţia sa, acumulând “n” lucrări (chiar şi neînsemnate) pentru ca după un an, chiar să uite şi ce lucrări deţin… fiind de altfel foarte multe. Prefer să aleg un cumpărător la care ştiu că lucrarea mea va fi postată pe perete şi de care se va bucura, existând şi dialogul post-vanzare, atât de necesar unui artist.

17. Am înţeles că aţi publicat ceva şi pe parte ştiinţifică…?

Da, fiind şi expert în restaurarea operelor de artă, atestat în ţara noastră de Ministerul Culturii, m-am specializat totodată şi în Identificarea şi autentificarea operelor de artă. După un studiu şi cercetare în domeniu în ţară, Austria şi Italia, de aproximativ 10 ani, am finalizat această idee şi cu susţinerea Doctoratului în acest domeniu. Între timp, am publicat multe articole pe tema autentificării, falsurilor în artă, studiul semnăturilor lucrărilor identificate în urma intervenţiilor de restaurare şi voi continua prin tipărirea celor 3 volume de specialitate care vin să ajute atât colecţionarii de artă cât şi studenţii, specialiştii, galeriştii, investitorii şi iubitorii de artă.

18. Cu ce vă mai ocupaţi pe lângă pictură?

Manageriez Galeria de artă Transilvania din Braşov de aprox. 10 ani unde, mereu am promovat artiştii contemporani, dar şi nume mari ale artei plastice româneşti. Pe lângă aceste aspecte care îmi fac o deosebită plăcere, organizez lunar expoziţii în Galerie ale artiştilor plastici “în viaţă”, diverse evenimente culturale (licitaţii de artă caritabile şi de profit, expoziţii şi târguri de artă) atât în Braşov cât şi în afara ţării noastre, particip la diverse proiecte şi restaurări de grup în afara ţării… şi pe de altă parte, practic şi sunt pasionat de diverse activităţi sportive (atletism, ski, tir cu arcul şi cu diverse arme, arte marţiale)… îmi place să combin adevăratele “arte” care ţin de autocunoaştere, perfecţiune şi determinare.

5

20. După părerea dvs., se poate trăi în România numai din pictură? Mai există interes pentru artă?

În ultimul timp, piaţa de artă este în continuă creştere. Este extraordinar că se întâmplă acest lucru şi în România! Noi, din păcate, încă nu avem artist (nu menţionez “artişti”!) care să depăşească un milion de euro pentru o lucrare tranzacţionata! Este deplorabil… multe ţări susţin şi se mândresc cu “n” astfel de artişti! Nu că nu ar exista la noi potenţial financiar, ci faptul că nu ştim să ne valorificăm şi să ridicăm cota elitelor noastre artistice, afectează atât imaginea noastră ca români, dar şi speranţa şi viziunea investiţională. Este adevărat că se caută, în general, artiştii care nu mai sunt “în viaţă”, deoarece sunt foarte multe persoane care investesc în artă şi cum se spune îşi “pun ouăle în mai multe coşuri” – mai ales în ceea ce nu se mai poate crea şi re-crea, astfel încât obiectul de artă atinge statutul de valoare tranzacţionata intrinsecă, recunoscută pe o piaţă care, iată că e destul de sensibilă la noi. În acest context, lupta artiştilor contemporani este acerbă. Ca exemple, în galerie sau în casele de licitaţii, artiştilor “în viaţă” le sunt alocate 10-20% din “plaja” de lucrări scoase la vânzare. Ca tânăr artist e destul de greu să vinzi când există un top al preferinţelor investitorilor şi dacă nu ai un “nume” deja format (artificial sau nu – şi aici subliniez acest aspect) este destul de greu să fii “adoptat” de colecţionari şi investitori. La noi în ţară majoritatea celor care mai achiziţionează opere de artă şi care nu au un consilier în domeniu, de regulă nu au o părere proprie, nu sunt siguri de ceea ce doresc, apelează la diverşi design-eri, experţi, arhitecţi care induc consumatorul şi iubitorul de frumos/artă în sfera dorită de ei, deseori întâmplându-se să nu corespundă achiziţia cu ceea ce doreşte clientul, decât poate doar dpdv estetic.

De-a lungul istoriei, a existat un interes constant pentru “artă”… mereu în timpul războaielor s-au luat/confiscat obiectele de artă. Imobiliarele, valuta, pietrele preţioase, aurul, maşinile de colecţie cresc şi descresc în parametrii destul de stabili şi delimitabili. În “artă”, la licitaţii şi nu numai… dorinţa, stimulul, afectivitatea, pot face ca operă de artă uneori să crească exponenţial… valoric.

21. Îmi puteţi dezvălui câte ceva din planurile dvs. de viitor?

Anul acesta am două proiecte foarte importante, finalizate până în prezent cu programarea şi acordul organizatorilor – vor fi costisitoare, dar de anvergură – voi expune în S.U..A. (în mai) şi în China (în septembrie). Timpul e scurt şi pretenţiile sunt extrem de mari. Am renunţat la multe proiecte din ţară şi din Europa pentru aceste două expoziţii unde impactul şi feedback-ul sper să fie pe măsura eforturilor depuse. Pe de altă parte, doresc să finalizez primele două volume de specialitate cu titlul “Identificarea şi autentificarea operelor de artă” şi…  anul se încheie cu o expoziţie în Italia în decembrie… sper una relaxantă. Am programate deja expoziţii în 2015…2016…, deci există “n”stimulente să ne mai întâlnim şi pentru următoarele interviuri.

Vă mulţumesc foarte mult pentru atenţia şi timpul generos pe care mi l-aţi acordat. Cele mai calde şi sincere felicitări pentru munca pe care o faceţi şi mult succes în toate proiectele care urmează!

După ce am obţinut promisiunea unor viitoare discuţii, am plecat fericită, cu bucuria că mi-am atins scopul. Ba chiar mai mult de atât.  Mi-am delectat ochiul şi sufletul cu adevărate opere de artă care poartă, fiecare în parte, o bucată din sufletul, timpul şi dăruirea creatorului ei. Pe drum spre casă, mi-am amintit de Pilda talanţilor, sau de vorba bunicii – Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă!. Cu povaţa asta am rămas şi de la Ovidiu Cărpuşor. În spatele tablourilor, stă un om simplu, ca oricare dintre noi, dar care se remarcă printr-o poftă avidă de muncă, creativitate sporită şi dorinţa de autodepăşire şi reinventare continuă. După cum spunea şi Tolstoi: “Arta nu este un meşteşug, este transmiterea sentimentului pe care artistul l-a simţit.”

6

www.otiliavlad.blogspot.ro

Leave a Reply