oameni verziDeși este destul de periculos nu doar pentru mine, dar și pentru întreaga mea familie, eu TREBUIE să vă spun ADEVĂRUL, pentru că nu mai pot să tac! Mă numesc Aleksei Fedorov, cetățean al Ucrainei. M-am născut, am crescut și locuiesc în orașul Simferopol, am soție și doi copii. Tatăl meu este rus, mama e ucraineancă, deși bunicul pe linie maternă a fost tătar crimeean. Eu am, mai exact AM AVUT, afacerea proprie – o rețea de farmacii în oraș. Dar vă povestesc totul pe rând.

 Când „oamenii verzi” (denumiți ironic de localnici, pentru că sunt înarmați și poartă uniformă militară fără semne de identificare – n. red.) au început să ocupe peninsula, unii cetățeni au fost într-adevăr în euforie. Chiar și eu am fost luat de gândul viclean, că Rusia va investi dolarii săi din petrol în economia Crimeii și viața noastră se va îmbunătăți într-un final. Dar nu a fost să fie! După câteva zile au început să aibă loc lucruri înfiorătoare pe care îmi este greu să le descriu, iar să le urmăresc în viața de zi cu zi este și mai chinuitor. Este ca un coșmar, un film de groază! În casa mea locuia o familie de tărari, care a revenit în patria istorică la începutul anilor 90. Într-o zi, capul familiei a avut curajul să îi facă observație unui soldat rus, pentru că a blocat cu BTR-ul accesul la parcarea de lângă casă, iar rusul l-a înjurat și a dat ordonat unui tovarăș de-al său să îl atace cu BTR-ul. În consecință, partea din față a mașinii Lada Priora a tătarului (cumpărată acum o jumătate de an cu bani împrumutați de la bancă) a fost strivită, iar tătarul, pentru că nu îi venea să creadă ce vede, abia a reușit să iasă nevătămat din autovehicul.

 Dimineața, acesta a găsit mașina într-o stare și mai deplorabilă. Plângerea la miliție și la agenții rutieri au avut doar un efect advers: seara târziu, pe când acesta revenea acasă de la serviciu, a fost bătut de niște necunoscuți în uniformă militară. A fost lovit în cap cu patul automatului și  amenințat cu arma pusă la gât. După o astfel de batjocură, l-au lăsat spunându-i: „Auzi, ciurka, dacă vei mai spune ceva – te vom trimite pe lumea cealaltă împreună cu familia”… Rezultatul? O contuzie cerebrală, o mână, nasul și coaste fracturate, pierdere de sânge, două zile de spitalizare. Miliția a refuzat să înregistreze plângerea, pentru că este mână în mână cu ocupanții.

 Dar ce era mai grav abia urma – acești neoameni au aflat că el a încercat din nou să sesizeze miliția și au căutat locul unde lucrează soția acestuia. Ea este angajată la farmacia mea, situată la câțiva kilometri de casă. A doua zi de dimineață acolo au apărut „oamenii verzi” și într-o manieră abuzivă au cerut „cadouri pentru frații ruși” (deși acești băieți semănau mai degrabă cu caucazieii lui Kadârov): 200 de cutii de antibiotice scumpe, 500 de cutii de vitamine, 300 de cutii de steroizi foarte scumpi și multe altele. Au motivat să sunt necesare pentru „Autoapărarea voastră” (Autoapărarea este o mișcarea formată din ucraineni care luptă împotriva ocupanților ruși – n. red.). Degeaba a încercat femeia să-i refuze respectuos, ”verzii” au devenit violenți și au început să fure tot la rând, spărgând vitrinele. Farmacista a încercat să strige, a fost prinsă, i-au lipit gura cu bandă medicală, au aruncat-o în „Tigru” (tanc de luptă – n. red.) și au dus-o la locul dislocării. Acolo a fost batjocorită și cât pe ce să fie violată. Pentru eliberarea ei au cerut 3 mii de dolari. Întrucât familia nu avea această sumă de bani, în aceeași zi au vândut pe bani puțini lucruri din casă – electrocasnice, mobilă și tot ce au avut strâns pentru zile negre… A doua zi a fost adusă în schimbul banilor. Avea un chip obosit, vânătăi pe corp, pe mâini (de la cătușe) și pe față…

 În ajunul referendumului situația devenise infernală. Mai mulți prieteni de-ai mei, care doar au spus că nu le este clar „de cine îi apără Rusia pe locuitorii Crimeii”, au fost concediați peste o zi fără explicații și fără să li se dea salariul. Conducerea era presată de ocupanți să fie dați afară toți cei care fac parte din lista oamenilor care „nu sunt de încredere”.

Mare parte din aceste liste era făcută după principiul implicării la protestele antirusești, dar și pe denunțurile colegilor sau chiar (eu nu am crezut de la început) din cauza că aveau simboluri ucrainene (pe masa de lucru sau în automobil). Chiar și drapelul ucrainean a fost interzis!

Pe 15 martie am fost sunat de la direcția de finanțe și am fost chemat la „o discuție urgentă și importantă”. Când am intrat în biroul inspectorului principal, acolo erau doi „oameni verzi” cu măști și cu automate, iar un alt bărbat era îmbrăcat în civil. Inspectorul a spus pe un ton ridicat: „Tu mâine TREBUIE să vii la referendum, la secția de vot de pe șoseaua Eupatoria. Eu sper că tu ai înțeles cum trebuie să votezi? Dacă nu, se va găsi un articol în codul fiscal al Rusiei și vei rămâne nu doar fără farmaciile tale jalnice, dar vei ajunge și în închisoare pentru doi ani. Ai înțeles?”. „Tovarășul în civil” se uita la el atent  și dădea afirmativ din cap.

Eu am fost impus să merg la acest referendum blestemat – dar în ciuda lor am votat ÎMPOTRIVA alipirii la Rusia. La miezul nopții am fost sunat de la direcția de finanțe și am fost anunțat că am o „datorie la plata impozitelor în valoare de 15,5 mii de grivne”, iar unele documente sunt „nevalabile”, deoarece au fost întocmite „incorect”. A doua zi mi-au deschis dosar penal, iar rețeaua de farmacii a fost închisă. După referendum, familia de tătari a rămas fără locuință: banca s-a închis și a cerut returnarea creditului pentru automobil, dar întrucât ei nu aveau bani, le-au confiscat apartamentul pe care l-au gajat.

Cel mai insuportabil este că în Crimeea a fost instaurată o cenzură totalitară! Nimeni nu poate rosti un cuvânt despre fărădelegile care au loc la fiecare pas! Pe 18 martie am fost chemat pentru o „discuție” la milițianul de serviciu – el s-a dovedit a fi omul nou, un fost agent „Berkut” din Kiev. Uitându-se în ochii mei, a spus pe un ton sarcastic: „Mai încet mergi, mai departe ajungi, iar dacă deschizi gura – ajungi la închisoare!”. Și eu am tăcut.

Dar alaltăieri pe soția mea, profesoară de istorie, au dat-o afară de la școala care nu doar că a fost transformată din ucraineană în rusă, dar i-au obligat pe copii să învețe după manuale rusești, în care „Rusia Kieveană” este numită „Statul rus vechi”. O singură obiecție a costat-o locul de muncă… Și atunci am realizat că dacă soția mea a avut curajul să meagă împotriva acestui jug, atunci să îmi fie rușine mie, pentru că tac precum un laș!

 Atâta timp cât mă aflu în arest la dimiciliu, sper să pot fugi în curând cu familia mea din acest lagăr de concentrare crimeean, chiar dacă voi pierde totul… Nu este nimic mai valoros decât libertatea!

 P.S. Să fie o lecție pentru oamenii din sud-estul Ucrainei – apreciați libertatea, atâta timp cât o mai aveți!

preluare - http://golosukraine.blogspot.ro/2014/04/blog-post_11.html

Leave a Reply