Dorinel Stan

Dorinel Stan

Interviu cu Dorinel Stan, președintele Românilor Independenți din Serbia, vicepreședintele Comunității Românilor din Serbia

Domnule Dorinel Stan, care este situația actuală a românilor din Serbia?

Dacă vorbim despre românii din Serbia, trebuie să subliniez că autoritățile de la Belgrad aplică duble standarde: românilor din Voivodina li se respectă drepturile la învățământ, cultură, culte, în timp ce românii din Timoc încă mai luptă, în secolul XXI, pentru drepturile elementare de a avea învățământ și slujbă la biserică în limba română. De aceea toate eforturile noastre și cele de la București sunt îndreptate spre acești români timoceni care de aproape 200 de ani sunt rupți de roata istoriei și civilizației poporului român.

(mai mult…)

20 de jurnaliști români și ucraineni au participat la o caravană a jurnaliștilor, desfășurată în perioada 20 februarie-2 martie, în zona Bucovinei din România și Ucraina. Caravana a făcut parte din proiectul transfrontalier MIS ETC cod 786 „Depășind frontierele: dezvoltarea turismului montan”, finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate și Parteneriat (Programul Operațional Comun România – Republica Moldova – Ucraina 2007-2013). Proiectul a fost implementat de organizația „Business Center” din Cernăuți, iar partenerii acestuia au fost Fundația umanitară „Clopot” din Suceava și asociația obștească „Bukvița” din Cernăuți.

Am stat de vorbă cu Dia Iuliana Roşu, reprezentant al Fundaţiei Umanitare „Clopot”, care ne-a vorbit despre scopul și amploarea proiectului.

Cum a apărut ideea acestui proiect transfrontalier?

Ideea a venit din partea celor de la Centrul de Afaceri din Cernăuți, beneficiarul acestui proiect. Noi am acceptat pentru că turismul cultural, subliniind tradițiile, obiceiurile, datinile, dialogul intercultural, turismul religios precum și promovarea turismului ecologic din zona Bucovinei, fac parte din obiectul nostru de activitate.

(mai mult…)

Interviu cu Areta Moșu, preşedintele Despărţământului ASTRA Mihail Kogălniceanu” din Iaşi

Areta Moșu

Am întâlnit-o pe doamna Areta Moșu, preşedintele Despărţământului ASTRA „Mihail Kogălniceanu” din Iaşi, directorul Revistei Române, la Forumul Românilor de Pretutindeni, organizat la București la sfârșitul anului trecut. Revederea a fost emoționantă, pentru că mi-am amintit de întâlnirile de suflet și foarte așteptate de la sfârșitul anilor 90, când reprezentanții ASTRA, însoțiți de ansambluri folclorice din diverse localități din România, veneau cu diverse manifestări culturale în satele românești din sudul Basarabiei din Ucraina, iar sejururile scurte culminau cu lungi despărțiri și promisiuni de a mai reveni.

(mai mult…)

Turkestan, 1982, la aplicaţii militare

Turkestan, 1982, la aplicaţii militare

Interviu realizat de Ion Xenofontov

Covrig Andrei –  născut în 23 iunie 1957, în satul Isacova, raionul Orhei. Studii: Şcoala Militară de Suvorovişti din Kiev (1973–1975), Şcoala Superioară Militar-Politică a Trupelor de Apărare Antiaeriană din Leningrad. În Afghanistan: 1979–1980. A fost locţiitorul comandantului de baterie în Regimentul 1008 de tunuri antiaeriene. Actualmente: preşedintele Asociaţiei „George C. Marshall-Moldova” şi al Asociaţiei de Drept Umanitar din RepublicaMoldova. Colonel în rezervă.

(mai mult…)

 

Iurie Levcic

L-am cunoscut de curând pe Iurie Levcic, jurnalist și om de cultură din regiunea Cernăuți, Nordul Bucovinei. Este originar din raionul Noua Suliță, din nordul Basarabiei, cum spune Dumnealui. De-a lungul anilor, după ce a absolvit Colegiul de muzivă „Isidor Vorobkevici” și Facultatea de Istorie din cadrul Universității naționale „Yurii Fedkovici” din orașul Cernăuți, a lucrat mulți ani în calitate de ziarist în redacția de limbă română a postului local de televiziune. Între timp, a organizat diverse evenimente culturale care promovau cultura românească atât pe teritoriul Ucrainei, cât și în afara acesteia. Astăzi este redactor în cadrul unui post privat de televiziune din Cernăuți și director al Centrului Bucovinean de Artă pentru conservarea și promovarea culturii tradiționale românești din același oraș.

(mai mult…)

Andrei CovrigInterviu realizat  de Raia Rogac

 - Domnule Andrei Covrig, vreau să ne prezentaţi un  breviar biografic.

 - M-am născut în satul Isacova, raionul Orhei în 1957. În 1975 am absolvit Liceul Militar din Kiev (Şcoala de suvorovişti), în 1979 – Şcoala Superioară Militaro- Politică  în domeniul apărării antiaeriene, în 2001 – Academia de Administrare Publică din Chişinău, în 1997 – Colegiul George C. Marshall la Centrul European de Studii în Domeniul Securităţii (Garmish, Germania), iar în 1999 – Cursul  Dreptului Războiului,  la Institutul de Drept Umanitar (San Remo, Italia).

(mai mult…)

Vitali Andrievski, director AVA.MD

D-le Andrievski, după luni întregi de încercări, cât de complicată este soluţionarea problemei alegerii preşedintelui în Republica Moldova?

Soluţia este foarte simplă. Partidele din cadrul Alianţei pentru Integrare Europeană trebuie să găsească o cale de înţelegere cu opoziţia, astfel încât la cele  59 de voturi pe care le deţin să mai adauge încă două sau mai multe voturi, pentru a nu avea mai puţin de cuantumul necesar pentru alegerea şefului statului. AIE are două variante: să se înţeleagă cu Partidul Comuniştilor (care are 39 de voturi) sau cu Partidul Socialiştilor (cu 3 voturi). Alte soluţii nu există.

(mai mult…)

Interviu cu Serghei Donskoi, expert în politică externă şi securitate, Institutul pentru Politici Publice din Ucraina

Pe 30 decembrie 2011, Evgheni Şevciuk, un politician cu 30 de ani mai tânăr decât fostul lider I.  Smirnov, a preluat conducerea autoproclamatei republici transnistrene. Cum vedeţi evoluţia regiunii după acest moment?

Venirea la conducerea Transnistriei a lui Evgheni Şevciuk înseamnă o nouă etapă în procesul de dezvoltare a regiunii. Liderul autoritar Igor Smirnov a fost înlocuit de exponentul noii generaţii, cu studii superioare în economie, jurisprudenţă şi relaţii internaţionale, cu experienţă de muncă atât în structurile de stat, cât şi în business. Este persoana care ştie bine despre ce fel de reforme are nevoie Transnistria, care sunt necesităţile şi problemele mediului de afaceri, cum se asigură dezvoltarea economică.

(mai mult…)

Interviu cu directorul Institutului de Politici Publice din Ucraina, Viktor Ciumak

Un raport recent al Freedom House arată că Ucraina şi-a pierdut statutul de “ţară liberă” odată cu venirea la putere a lui Viktor Ianukovici, iar drepturile omului nu sunt respectate. Are democraţia viitor în Ucraina?

 

Aş pune altfel întrebarea. Când va reveni Ucraina pe calea democratică? Orice stat aflat în tranziţie, parcurge diferite etape de dezvoltare. Uneori nivelul democraţiei se reduce, alteori creşte.  Ucraina este un stat tânăr, iar nivelul de dezvoltare al instituţiilor, care asigură cursul constant al democraţiei, este încă „pueril”. Fără experienţă, tradiţii şi nişte reguli prestabilite. De aceea suntem nevoiţi să învăţăm democraţie din mers.

(mai mult…)

Domnule Anatol Popescu, alături de alţi lideri de opinie din comunităţile româneşti din Ucraina, aţi avut o întrevedere cu Ministrul de Externe al României, Teodor Baconschi, în timpul vizitei Excelenţei Sale la Kiev. Care au fost aspectele abordate de partea română şi, respectiv, de reprezentanţii comunităţii româneşti din Ucraina?

Dialogul româno-român din 10 noiembrie 2011 de la Kiev a avut o importanţă deosebită mai ales pentru delegaţiile din provinciile istorice româneşti aflate azi în componenţa Ucrainei. Ministrul român de externe, Excelenţa Sa Teodor Baconschi, a acordat un spaţiu considerabil din timp pentru o întrunire cu delegaţia românilor din Ucraina, în ziua în care a avut întrevederi la cel mai înalt nivel cu ministrul ucrainean de externe, preşedintele parlamentului de la Kiev, primul ministru şi preşedintele Ucrainei, dl Ianukovici.

(mai mult…)