Scrisori către Stalin

On noiembrie - 26 - 2014 0 Comentarii

PTDC00114

“Conducătorule general al omenirii, Iosif Visarionovici Stalin, ce fel de chiabur sunt eu dacă nici nu am ce mânca?” Rândurile aparțin unuia dintre cei care au fost declarați de regimul comunist drept „dușmani de clasă. Recent, istoricul Mariana Țăranu şi-a lansat lucrarea ”Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați” (1947-1953). Volumul prezintă scrisori ale oamenilor obișnuiți din satele și orașele Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, adresate conducătorului Uniunii Sovietice, Iosif Stalin, scrisori care descriu condițiile dificile în care s-au pomenit mulți cetățeni în primii ani de după terminarea celui de al Doilea Război Mondial. Este perioada ani în care economia RSSM a fost racordată definitiv economiei sovietice prin colectivizarea forțată, anii în care teroarea sovietică a atins cote maxime prin intermediul organizării foametei, a deportărilor și prin introducerea unui sistem exagerat de impozite.

În totalitatea sa, culegerea ”Scrisori către Stalin sau spovedaniile celor ocupați” (1947-1953) abordează subiecte cu caracter economic și social, se referă la modalitățile de supraviețuire și adaptare la modul de viață sovietic, străin băștinașilor, dar la care sunt nevoiți să se adapteze. Pe parcusul scrierii lucrării intenționat am trecut cu vededea scrisorile cu caracter politic, cele care conțineau subiecte și/sau doleanțe religioase, deoarece acestea constituie conținutul unui studiu separat.  

Cartea Taranu

În perioada imediată terminării celui de al Doilea Război Mondial în URSS, I.Stalin devine centrul cultului și adorației colective. Numeroase orașe și sate au fost redenumite cu numele liderului sovietic, a fost înființat în onoarea sa Premiul Stalin și Premiul Stalin pentru Pace. Pe durata Războiului Sovieto-German numele lui Stalin a fost introdus în noul imn sovietic. Stalin a devenit subiectul artelor sovietice: literatură, muzică, pictură și film.

Marea majoritate a semnatarilor scrisorilor sunt locuitorii de la sate care fie ei, fie părinții sau rudele noastre, nu se încadrează în rigorile unui cetățean sovietic și pe care noua administrație îi include în categoria celor cu venituri mari sau cu mult pământ, care în terminologia timpului erau numiți ”chiaburi”. De asemenea mulți semnatari erau oameni simpli, cu venituri modeste, dar care din diferite motive subiective au căzut în dizgrația conducerii locale. Multe scrisori erau adresate de către militarii de etnie rusă veniți în RSS Moldovenească după finisarea celui de al Doilea Război Mondial și care solicitau îmbunătățirea condițiilor de trai, în majoritatea cazurilor să li se acorde spațiu locativ.

PTDC0005

Autorii scrisorilor lasă să se întrevadă speranțe, iluzii, așteptări, dezamăgiri pe care le simt în raport cu schimbările politice ale vremii. Toți își exprimă starea de spirit și lasă să se înțeleagă decepțiile prin care trec în momentul scrierii scrisorii și imposibilitatea de a depăși de unul singur situația critică în care s-au pomenit împreună cu familia.

Instaurarea regimului totalitar comunist presupune impunerea de noi norme și reguli, pe care societatea moldovenească cu greu le acceptă. În toate mesajele expediate conducătorului statului sovietic I.Stalin, se utilizează sintagma ”NOI” (ceea ce înseamnă oamenii de rând, majoritatea, societatea) și ”EI” (adică, cei care dețin puterea), totodată, prin toate scrisorile lasă să se înțeleagă statutul inegal și  cel de inferioritate atribuit poporului.

Cele 280 de scrisori au fost reproduse integral și plasate conform principiului cronologic. Conform originalului toate scrisorile incluse în volum au fost traduse din limba rusă. Fiecare scrisoare este însoțită de explicații, inclusiv, ce țin de reîmpărțirea administrativ-teritorială a arealului geografic la care ne referim.

Pentru a simţi suflui mesagelor nenorociţilor basarabeni voi reproduce doar cîteva fragmente. Vă rugăm să ne acordați vreun ajutor. Poporul nostru muncitor moare de foame, noi vedem doar ce trece printre degete. La noi toți oamenii muncitori au murit, nici nu mai are cine semăna… (Dora Belaia, orașul Chișinău, 3 iulie 1947).

În anul 1941 la ordinul lui budanov mi-a fost demolată casa, mi-a fost luată țigla și șura a fost demolată, dat mi-au spus că când se va termina războiul îmi vor da altă casă, însă până în prezent nu mi-au dat nimic.

Unde este o așa lege ca să fie demolată casa și să nu se dea nimic în schimb. Chiar în constituția voastră nu scrie ce trebuie să li se dea la așa oameni. (M. Tabunșcic din orașul Grigoriopol, 8 august 1947).

Vă rog să ne atrageți atenție nouă, bătrânilor, care nu mai suntem apți de muncă și să ne dați posibilitate să ne trăim zilele care ne-au mai rămas în casa noastră… (Mefodie Vasiliev din satul Olănești, raionul Olănești, 8 mai 1949).

Cei de la secția financiară din raionul Sângerei mi-au fixat un impozit agricol de 5000 ruble. Eu am patru oi și o vacă și ca toți țăranii astăzi m-am decis și am dus la piață (iarmarocul din orașul Bălți) ca să vând ultima dulceață de la copii ca să pot achita impozitul de 5000 de ruble. (Ilarion Colac din satul Vrănești, raionul Sângerei, 4 iulie 1949).

Tov.Stalin, Vă rugăm să atrageți atenție la copiii noștri flămânzi care plâng și ne roagă să le dăm de mâncare, iar nouă ne interzic recoltarea culturilor de primăvară. (Parfire Pușcașu din satul Măcărești, raionul Nisporeni, 19 octombrie 1950).

Eu am început a plânge și îi întrebam ce voi mânca și de unde voi lua bani ca să achit impozitele dacă voi ați luat totul. Iar președintele mi-a spus: du-te și te spânzură, dar bani să plătești și m-a luat de o mână și a început a mă îmbrânci dintr-un perete în altul și m-au bătut atât de tare, încât eu o bătrână de 79 de ani nu sunt în stare să mă scol. (Anastasia Sadovnic din satul Râșcova, raionul Orhei, 16 septembrie 1950).

Vă rog, să mă ajutați, dați-mi voie să trăiesc, să muncesc cinstit și liniștit. (Vasile Buruian din satul Drăgușenii Noi, raionul Strășeni, 5 noiembrie 1949).

Ce fel de chiabur eu sunt dacă nici nu am ce mânca. (Grigore Anton din satul Sălcuța, raionul Căinari, 7 aprilie 1950).

În anul 1947 din răutatea președintelui sovietului sătesc eu am fost inclus în categoria familiilor de chiaburi, aceasta în anul în care soția mea a decedat de foame (a avut distrofie). (Pavel Buraga din satul Horești, raionul Cotovsc, 10 aprilie 1950).

Dragă Iosif Visarionovici, așa ca unui tată mă adresez cu o rugăminte, ajutați-mi să trăiesc liniștit la bătrânețe cei câțiva ani câți mi-au mai rămas. (Vasile Lâsâi din satul Naslavcea, raionul Otaci, 8 iunie 1950).

În Țara Dumneavoastră există ca cineva să aibă cinci vaci? Nu, nu. Și nu am tocmai eu o femeie de 67 de ani. Noi în Basarabia ne prăpădim cu totul… noi cerem dreptate, numai atât. Tovarăș Stalin, până vei trimite mila din Moscova Basarabia moare. (Irina Marcu-Șova din satul Solonceni, raionul Rezina, 1 octombrie 1951).

Dar ce fel de chiabur sunt dacă eu nu am ce mânca. (Daria Herghelegiu din satul Ghiliceni, raionul Chișcăreni, 8 august 1952).

Covrig Andrei,  Asociaţia de Drept Umanitar

Leave a Reply