Expoziţie de artă plastică la Institutul Cultural Român din Budapesta

În 28 martie, de la ora 18.00, în saloanele din str. Izsó, nr. 5, ICR Budapesta organizează vernisajul expoziţiei „Artă şi spiritualitate în spaţiul transilvan”.

Expoziția de grup va include un număr de 48 de artişti plastici contemporani din România și din Republica Moldova, absolvenți ai unor universități de profil, membri ai Filialelor UAPR din București, Brașov, Timișoara, Sibiu, Brăila, Neamț, Harghita, Iași, Cluj, Baia Mare. Autorii creatiilor artistice expuse sunt prezenti activ in mediul plastic prin expoziţii de grup si personale, găzduite de cele mai importante galerii naţionale şi internaţionale, medaliați la saloane și festivaluri de artă din țară și străinătate.

 

Lucrarile de pictura, grafica si sculptura, panotate pe simezele ICR Budapesta, prezinta o atmosfera directa si plina de transparentialitate a tematicii abordate, un concept organic si instinctual totodata, abordat plastic de fiecare artist in stilul sau propriu, definitoriu. Prin bogate mijloace de expresie, procedee si tehnici variate, autorii au finalizat creatii de o desăvârşită calitate artistica si maiestrie compozitionala.

Subliniem si omagiem prezența în expoziție a lucrărilor deosebite semnate Silvia Onișși Traian Brădean, mari  maeștri ai artei  noastre plastice contemporane care au trecut nu demult în neființă, artiști prolifici și profesori deosebiți, care au contribuit la consolidarea și dezvoltarea profesionalismului din centrele artistice Baia Mare, București, dar și din întreaga țară.

Silvia Onişa (n. 10 martie 1947 – 27 aprilie 2011) absolventă a Facultății de Arte Plastice Iaşi şi a Institutului de arte plastice “Nicolae Grigorescu” Bucureşti – secţia muzeologie, profesor . Înfiinţează la Borşa primul atelier de creaţie, descoperind talente pe care le îndrumă  spre Liceul de Artă Baia Mare. Este angajată la Muzeul de Artă din Baia Mare unde se ocupă în special de grafică si pictura, lucrări ce au atras-o prin valoarea lor documentară şi patrimonială. Membră a UAP Baia Mare din 1968 a realizat 26 de expoziţii personale din care 12 internaţionale, fiind  consemnată în “Enciclopedia Artiştilor Români Contemporani”. În 1986 primeşte din partea UAP premiul ”Ştefan Luchian” pentru interpretarea florilor şi peisagisticii şi multe alte premii internaţionale, printre care “Cel mai bun pictor de flori” (Olanda).

 

Traian Brădean (n. 4 iulie 1927 – 15 februarie 2013) a absolvit şi Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, în anul 1956, la clasa de pictură a profesorului Alexandru Ciucurencu. După prima expoziţie personală în din 1957 de la Galeria “Galatea” din Bucureşti este felicitat de către maeştrii Corneliu Baba şi Cornel Medrea. Este premiat în 1976 cu Ordinul Meritul cultural, în 1978 cu Premiul Academiei Române pentru pictură „Ion Andreescu”, în 1983 cu Premiul Rafael (Italia – Placheta „500 de ani de la naşterea lui Rafael”), iar în 2004 cu Meritul Cultural în Grad de Comandor. Lucrările sale sunt prezente în mai multe muzee din ţară şi străinătate, printre care Muzeul Naţional de Artă Bucureşti, Biblioteca Academiei Române-Cabinetul de stampe, desene şi gravuri şi Muzeul Tetiakov-Rusia.

De asemenea, publicul budapestan la  acest eveniment va admira lucrările semnate de: Elena Agapie, Monica Andriesei, Dumitru Bezem, Veronica Bodea Tatulea, Dana Catona, Ovidiu Carpusor, Mihai Cotovanu, Aurel Dan, Doina Liliana Danescu, Craciun Daniel, Petre Diaconu, Laurentiu Dimisca, Vioara Dinu, Virgil Dobarta, Ágnes Domokos, Dorina Dutkay, Mihai Falcoianu, Agnes Ferentz, Georgiana Gamalie, Petre Ghergu, Georgeta Grabovschi, Veronica Iftodi, Constantin Ilea, Robert Ixari, Kovacs Geza, Rozinecs Laszlo, Ion Lazar, Gheorghe Lisita, Alina Manole, Dana Maria Marcu, Yanos Miclos, Laurentiu Midviki, Gheorghe Mosorescu, Aurel Nedel, Stefania Nistoreanu, Stela Onut, Valeria Petriu, Cristian Radu, Ion Radu, Marcela Radulescu, Daniel Stancu, Elena Surdu Stanescu, Rodica Strugaru, Dana Szentkiraly, Manuela Toderas, Cornel Vana.

 Acestă expoziție de excepție, adusă la Budapesta de Galeriile de Artă „Transilvania” din Brașov cu sprijinul financiar al ICR București, va fi deschisă la sediul ICR Budapesta în perioada  28 martie 29 aprilie2013.

Leave a Reply