Dacă vorbim despre victorie, atunci e ziua victoriei Rusiei sovietice asupra Germaniei naziste, iar pentru noi, românii de la Est de Prut, 9 mai poate fi considerată o zi de doliu pentru că odată cu această victorie a sovieticilor s-a început o dramă națională care s-a caracterizat prin nimicirea noastră ca neam și izolarea de lumea civilizată.

Propun mai jos câteva file de istorie care reflectă destinul tragic prin care le-a fost sortit să treacă consătenilor mei, locuitorilor satului Cimișeni, raionul Criuleni, în primul deceniu postbelic.

 

Mobilizarea forţată a cimişenenilor pe fronturile sovietice

După reocuparea teritoriului dintre Nistru şi Prut de Armata sovietică (la 23 august 1944) s-a început operaţia de mobilizare băștinașilor. În vara anului 1944 – primăvara anului 1945, tinerii şi bărbaţii în vârstă au fost mobilizaţi pe fronturile Războiului Doi Mondial. Astfel în jur de 250 de cimişeneni au fost mobilizaţi pe frontul sovietic. Aceştea necunoscând limba rusă şi nefind instruiţi au fost carne de tun în cele mai primejdioase sectoare ale frontului.

Zeci de cimişeneni şi-au găsit sfârşitul pe malul de Vest al Oderului, alţii au participat la asaltul Berlinului[1]. Totodată recunoaştem, că mulţi şi-au găsit moartea din cauza subalimentaţiei, lipsei îngrijirii medicale, lipsei de haine, climei dure etc.

Lista cimișenenilor mobilizaţi forţat în Armata Sovietică care au decedat în războiul sovieto-german[2]


(
Numele, prenumele, anul naşterii, anul decesului, țara în care au lupat şi au decedat)

Aroma Ion, 1913, 8 mai 1945, Germania

Baractari Iacob, 1923, 18 aprilie 1945, Germania

Baractari Titu, 1911, 6 februarie 1945, Polonia

Beţco Ion Dumitru,1912, 14 aprilie 1945, Polonia

Beţco Ion Platon, 1920, 15 aprilie 1945, Polonia

Botez Gheorghe, 1911, 19 octombrie 1945, Polonia

Botnari Iacob, 1904, 3 aprilie 1945, Germania

Cazac Moisei, 1904, 17 ianuarie 1945, Polonia

Cetulencu Trofim, 1918, 19 februarie 1945, Polonia

Cojocari Iustin, 1925, 2 martie 1945, Polonia

Corcodel Chiril, 1923, 25 ianuarie 1945, Polonia

Corcodel Filip, 1923, 25 ianuarie 1945, Polonia

Corcodel Petru, 1912, 11 februarie 1945, Polonia

Costiuc Pavel, 1914, 1 februarie 1945, Polonia

Cotoman Simion1921, 21 aprilie 1945, Germania

Crăciun Constantin, 1924, 12 februarie 1945, Polonia

Crăciun Vasile, 1922, 25 octombrie 1945, Germania

Cucunschi Ilie, 1925, 11 februarie 1945, Polonia

Cucinschi Nazarie, 1908, 3 februarie 1945, Polonia

Dicusar Abram, 1920, 19 februarie 1945, Polonia

Dicusar Ion, 1920, 20 ianuarie 1945, Polonia

Gamarţ Ion, 1924, 23 ianuarie 1945, Polonia

Lisnic Ion, 1923, 23 ianuarie 1945, Polonia

Malai Efim, 1919, 31 ianuarie 1945, Polonia

Marişceac Nichita, 1911, dispărut

Marişceac Nicolae, 1919, 21 martie 1945, Polonia

Magureanu Ilie, 1924, 23 aprilie 1945, Polonia

Magurean Ion, 1919, 7 decembrie 1944, Polonia

Nacu Anton, 1926, 21 februarie 1945, Germania

Nacu Gheorghe David, 1916, 9 mai 1945, Polonia

Nacu Gheorghe Petru, 1924, 13 iunie 1945, Germania

Nacu Ilie, 1926, 20 aprilie 1945, Polonia

Nistreanu Pavel, 1926, 18 ianuarie 1945, Polonia

Pisarenco Ion,1917, 15 decembrie 1944, circimstanţe necunoscute

Punga Gheorghe, 1920, 9 aprilie 1945, Germania

Pungă Ilie, 1925, 2 februarie 1945, Germania

Raitabuc Efim, 1902, 10 decembrie 1944, Ungaria

Saratean Filip, 1917, 3 aprilie 1945, Polonia

Scutelnic Constantin, 1920, dispărut ,1945

Scutelnic Leontie, 1924, 25 ianuarie 1945, Ucraina

Scutelnic Vasile, 1919, 3 mai 1945, Germania

Stăvilă Nicolae, 27 decembrie 1945, Germania

Sturza Casian, 1912, 9 martie 1945, Polonia

Sturza Gheorghe, 1925, 12 iulie 1945, Polonia

Sturza Ilarion, 1913, 12 aprilie 1945, Germania

Sturza Ion, 1925, 15 aprilie 1945 Germania

Tiholaz Andrei, 1911, 25 aprilie 1945, Germania

Tomacu Alexei, 1919, 2 aprilie 1945, Germania

Tomacu Dionisie, 1924, dispărut aprilie 1945

Ţăran Simion, 1924, 14 aprilie 1945, Germania

Ţăran Ulian, 1902, 6 februarie 1945, Germania

Ţăran Victor, 1911, 26 februarie 1945

Ţăran Zosim, 1909, 30 aprilie 1945, Germania

Ţâmbălari Gavril, 1911, 3 decembrie 1944, Polonia

Ursu Dorotei, 1904, 6 martie 1945, Polonia

Lista prezentată arată cert că cimişenenii, deopotrivă cu alţi 150 000 de basarabeni, au fost sacrificaţi de puterea sovietică în ultima fază a războiului sovieto-german.

Cei care s-au întors de pe front au devenit involuntar jertfele foametei şi a tuturor transformărilor din societate.

La indicaţiile organelor Partidului Comunist, anual se organizau manifestaţii propagandistice la care se comemora data terminării războiului sovieto-german – 9 mai – Ziua Victoriei.

 Monumentul din Cimișeni ridicat în memoria ostaşilor decedaţi în timpul războiului sovieto-german

Monumentul din Cimișeni ridicat în memoria ostaşilor decedaţi în timpul războiului sovieto-german

În anul 1976 în sat a fost ridicat un monument în cinstea cimişenenilor celor decedaţi în război. Autorităţile publice locale au promovat întrutotul directivele politicii oficiale şi au ignorat totalmente veteranii ce au luptat în Armata Română.

Urgia războiului nu i-a cruţat nici pe cei rămaşi la baştină. Mai mult, în momentul apropierii liniei frontului, locuitorii satului şi-au salvat vieţile evacuându-se în localităţile: Sagaidac, Catrineanca, Valea Perjului şi Căinari.

  

Arestările şi deportările organizate

Regimul sovietic s-a menţinut pe teritoriile ocupate prin intermediul terorii. În vizorul autorităţilor sovietice se aflau intelectualii, reprezentanţii administraţiei publice care au activat în perioada românească şi nu au reuşit sau n-au dorit să se retragă peste Prut. Deoarece localitatea Cimişeni este aşezată aproape de Nistru, sovieticii n-au cruţat nicio persoană care nu se încadra în rigorile standardelor prevăzute pentru aşa-numitul chip al cetăţeanului sovietic.

În timpul campaniei electorale organizate de sovietici pentru alegerile din 12 ianuarie 1941, aceştia în ziua de Crăciun pe stil vechi (7 ianuarie), au impus forţat oamenii să vină la întâlnire cu alegătorii. În timpul şedinţei Ion Corcodel şi Pelaghia Cotoman au avut curajul şi public şi-au exprimat dezamăgirea faţă de autorităţile ocupante. Pentru acest gest firesc în cazul unei societăţi democratice, Pelaghia Cotoman a fost condamnată la un an privaţiune de libertate în baza art. 85, p. 1 al Codului penal al RSS Ucrainene. Pedeapsa urma să şi-o ispăşească la penitenciarul din Chişinău[3]. De asemenea în timpul primului an de ocupaţie, după un simulacru de judecată au fost condamnaţi la muncă forţată şi alţi foşti funcţionari ai administraţiei româneşti: Vasile Scutelnic –  fost primar, Nicolai Mânzatu – şef de post, Constantin Rabei[4]. La începutul anului 1941, locuitorii Gheorghe şi Roman Ticolaz au fost învinuiţi de colaboraţionism şi închişi în penitenciarul din Tiraspol.

Vasile Scutelnic în pușcăria din Chișinău

Vasile Scutelnic în pușcăria din Chișinău

Atragem atenţia cititorilor asupra faptului că cimişenenii respectivi au fost condamnaţi şi deportaţi pe parcursul întregului an de ocupaţie sovietică şi nu doar în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, în timpul primului val de deportare. Dacă familia era luată în vizorul organelor sovietice, atunci în timpul nopţii apărea pe neprins de veste un reprezentant al miliţiei, însoţit de o persoană de la sovietul sătesc şi cel arestat era impus să-i urmeze în câteva minute.

Nicolae Mânzatu în 1937

Nicolae Mânzatu în 1937

În timpul primei ocupaţii sovietice, autorităţile au mobilizat la munci agricole 141 locuitori ai comunei, dintre care 18 nu s-au mai întors acasă[5].

Din primele săptămâni ale restabilirii administraţiei româneşti s-a decis ca soţiile şi copiii celor deportaţi în timpul primei ocupaţii sovietice să intre în posesia întregii averi mobile şi imobile[6].

În scurt timp, din primele zile ale celei de-a doua ocupaţii sovietice a teritoriului Moldovei de la est de Prut, autorităţile sovietice au reluat politica de teroare şi intimidare a băştinaşilor. Valul terorii nu i-a ocolit nici pe cimişeneni.

În toamna anului 1944, locuitorii Iosif Cazacu şi Efim Pungă[7] – ambii anterior au deţinut funcţii administrative – au fost învinuiţi de colaboraţionism, arestaţi şi supuşi represiunii. Numai în 1991 ei au fost reabilitaţi.

Un an mai târziu, în 1945, autorităţile sovietice l-au acuzat de colaboraţionism cu autorităţile româneşti, l-au arestat şi condamnat la 10 ani de muncă forţată pe Ion Cazacu. Din cauza condiţiilor inumane şi a tratamentului violent în acelaşi an Ion Cazacu a decedat în detenţie. Deşi a fost reabilitat în 1990, nici până astăzi nu se cunoaşte locul unde îşi are somnul de veci. Ceilalţi membri ai familiei lui Ion Cazacu au devenit victime ale deportărilor din iulie 1949.

O soartă similară a avut-o şi Roman Scutelnic, care de asemenea în 1945 a fost acuzat de colaboraţionism şi condamnat la 20 de ani de muncă forțată într-un lagăr din Vorkuta. Patru ani mai târziu, în 1949, soţia lui împreună cu copiii au fost deportaţi[8].

Nici în 1946 cimişenenii n-au fost ocoliţi de represiile sovietice. Mulţi locuitori nu erau în stare să achite impozitele exagerate la care erau impuşi. Din puţinii bani pe care i-au agonisit unii cumpărau cereale de la consăteni, alţii adunau rezervele din anii trecuţi pentru a le da la stat. Cu toate acestea, reprezentanţii administraţiei centrale în colaborare cu cele locale au arestat şi condamnat la muncă forţată în baza art. 58, alin. I pe doi capi de familie: pe Nichita Scutelnic (n. 1914) şi Panfil Scutelnic (n. 1900), ambii fiind acuzaţi de „sustragere de la plata impozitelor”.

Toate arestările se făceau în timpul nopţii şi aveau un scop bine definit: de a minimaliza orice împotrivire a oamenilor noii administraţii sovietice.

Preşedintele biroului C.C. al PC (b) din URSS responsabil de RSSM, Butov a trimis  la 1 noiembrie 1945 secretarului partidului bolşevic Gh. Malenkov, un raport în care cerea să se ia măsuri drastice pentru „reducerea influenţei economice a părţii chiabureşti înstărite a ţărănimii”, pe motiv că aceasta ar fi colaborat cu administraţia românească şi cu partidele politice din România. Foametea însă a amânat realizarea acestui plan urzit de Moscova. Autorităţile au revenit la el imediat cu prima ocazie. Astfel, la 17 martie, Ivanov, preşedintele biroului C.C. al PC(b) din URSS pentru RSSM, Kovali secretarul C.C. al PC(b) al Moldovei şi Rudi, preşedintele Consiliului de Miniştri al RSSM, au expediat pe numele lui Stalin o scrisoare, în care îl rugau să permită deportarea din Moldova a peste 10 000 de familii, în calitate de „elemente chiabureşti şi naţionale”. Este evident că gospodarii satelor moldoveneşti, inclusiv cimişenenii, nu aveau cum să agreeze sovietele, care în mod făţiş îşi demonstrau  intenţia de a distruge tot ce era mai bun în agricultura ţinutului. Marea majoritate a gospodarilor nu erau implicați în viaţa politică, întrucât se dedicau totalmente intereselor economice.

Deportările din 1949 au fost determinate şi de lichidarea prin izolare a fruntaşilor satului, care se împotriveau vehement colectivizării forţate şi creării sistemului socialist în agricultură. Conducerea PC(b) din URSS, la 6 aprilie 1949, a decis deportarea în Kazahstan, Asia Centrală şi Siberia a 11 280 de familii (40 850 de oameni). Decizia era însoţită de o informaţie adiţională, care preciza că guvernul sovietic hotărăşte că „deportarea categoriilor menţionate mai sus să se facă pentru vecie”. Mai mult, confiscarea averii celor deportaţi demonstrează că această populaţie era expatriată pe vecie, cei deportaţi fiind calificaţi ca elemente infracţionale, ceea ce era absurd şi antiuman.

În noaptea de pe 5 spre 6 iulie 1949 în mod ilegal din localitatea Cimişeni au fost deportate în regiunea Irkutsk a URSS mai multe familii de gospodari fruntaşi ai satului. Unora li s-a incriminat că ar fi „chiaburi” (familia lui Panfil Nacu, Natalia Rabei), altora – precum că ar fi fost colaboraţionişti (familia lui Gheorghe Baractaru acuzat pentru agitaţie antisovietică, familia Profirei Cazacu pentru colaboraţionism – soţul fusese primar în timpul administraţiei româneşti, familia lui Samuil Cazacu, familia lui Tudor Dicu acuzat de colaboraţionism, familia lui Luca Gamarţ pentru colaborarea cu administraţia românească, familia Hartinei Scutelnic pentru că a fost membru al familiei unui colaboraţionist, familia lui Ion Scutelnic pentru motive politice) (vezi Anexa nr. 1). În esenţă, toate aceste familii au fost deportate pe nedrept, organele puterii sovietici le-au atribuit diferite motive absurde pentru a-i strămuta de la baştină. Gospodăriile şi averile le-au fost confiscate, iar imediat după aceste deportări şi „naţionalizarea”  inventarului agricol şi a vitelor, s-a constituit colhozul din localitate.

Gheorghe Baractaru, primar în timpul administraţiei româneşti

Gheorghe Baractaru, primar în timpul administraţiei româneşti

Toţi cei deportaţi din Cimişeni au fost duşi în condiţii extrem de crude şi inumane  la munci forţate în diferite localităţi din regiunea Irkutsk. În scopul reconstituirii evenimentelor, propunem în continuare mărturiile a doi cimişeneni, care au avut de suferit în urma politicii coloniale ale sovieticilor.

Lista cimişenenilor arestați, deportaţi în lagărele de muncă forţată și a celor deportați în URSS în timpul ocupaţiei sovietice:

  1. CORCODEL Ion. În 1941 condamnat la 1 an privațiune de libertate.
  2. COTOMAN Pelaghia. În 1941 condamnată la 1 an privațiune de libertate.
  3. SCUTELNIC Vasile. Acuzat de colaboraționism.
  4. MÂNZATU Nicolai. Acuzat de colaboraționism. Împușcat în mai 1945.
  5. RABEI Constantin. Acuzat de colaboraționism.
  6. TICOLAZ Roman. În 1941 au fost acuzat de colaboraționism și întemnițat în pușcăria din Tiraspol.
  7. TICOLAZ Gheorghe. TICOLAZ Roman. În 1941 au fost acuzat de colaboraționism și întemnițat în pușcăria din Tiraspol[9].
  8. CAZACU Iosif A. Reprimat în 1944, acuzat de colaboraţionism. Reabilitat în 1991.
  9. PUNGĂ Efim I. (n. 1888). Supus represiunilor în 1944. Reabilitat în 1991.
  10. CAZACU Ion F. Condamnat în 1945 la 10 ani de muncă forţată. Cap de acuzare: „colaboraţionism”. A decedat în detenţie (1945). Reabilitat în 1990.
  11. SCUTELNIC Roman F. (n. 1902). Acuzat de colaboraţionism şi condamnat în 1945 la 20 ani de muncă silnică. Internat într-un lagăr din Vorkuta.
  12. SCUTELNIC Nichita D. (n. 1914). Condamnat în 1946 la 1 an de muncă forţată în temeiul art. 58 alin. 1 („sustragere de la plata impozitelor”).
  13. SCUTELNIC Panfil I. (n. 1900). Condamnat în 1946 la 1 an de închisoare conform art. 58 alin. 1.
  14. BARACTARU Gheorghe F. Membru al Partidului Naţional-Creştin. Arestat în mai 1949, acuzat de agitaţie antisovietică şi intenţii teroriste contra activiştilor sovietici. Condamnat la detenţie într-un lagăr de muncă şi corecţie.
  15. BARACTARU Hristina I. (n. 1911).
  16. BARACTARU Petru Gh. – fiul (n. 1933). Trecuţi în lista de „chiaburi” şi deportaţi.
  17. BARACTARU Ecaterina Gh. – fiica (n. 1940), deportare în 1949, în reg. Irkutsk.
  18. BARACTARU Maria Gh. – fiica (n. 1946)
  19. CAZACU Profira I. (n. 1888), deportaţi în 1949 în reg. Irkutsk
  20. CAZACU Alexandra I. – fiica (n. 1927), deportaţi în calitate de membri ai familiei
  21. CAZACU Ana I. – fiica (n. 1930) – membri ai familiei unui „colaboraţionist”.
  22. CAZACU Gheorghe I. – fiul (n. 1933).   Reabilitaţi în 1990.
  23. CAZACU Samuil I. (n. 1900)
  24. CAZACU Domnica A. – soţia (n. 1894)  . Reprimaţi în 1949
  25. CAZACU Nadejda S. – fiica (n. 1926) deportate ca membri ai familiei de „chiaburi”.
  26. DICU Fiodor C. Acuzat de colaboraţionism şi deportat, în 1949, în reg. Irkutsk. Reabilitat în 1990.
  27. DICU Ana V. (n. 1909). Deportată în 1949
  28. DICU Ecaterina F. – fiica (n. 1937). Deportate   în reg. Irkutsk.
  29. DICU Haritina F. – fiica (n. 1941). Reabilitate în 1990.
  30. GAMARŢ Luca V. (n. 1903). Acuzat de colaboraţionism. Deportat în 1949 în reg. Irkutsk. Reabilitat în 1990.
  31. GAMARŢ Alexandra A. – soţia (n. 1907)
  32. GAMARŢ Ilie L. – fiul (n. 1933). Deportaţi în 1949 în reg. Irkutsk.
  33. GAMARŢ Axenia L. – fiica (n. 1938). Reabilitaţi în 1990.
  34. GAMARŢ Ioana L. – fiica (n. 1949)
  35. NACU Panfil F. (n. 1889)
  36. NACU Hristina A. – soţia (n. 1889). Trecuţi în lista de „chiaburi”.
  37. NACU Uliana P. – fiica (n. 1937). Supuşi represiunilor în 1949.
  38. RABEI Natalia A. (n. 1882). Reprimată în 1949, fiind trecută în lista de „chiaburi”.
  39. SCUTELNIC Haritina F. (n. 1890). Reprimaţi în 1949
  40. SCUTELNIC Stepan U. – fiul (n. 1928). Deportaţi ca membri ai familiei
  41. SCUTELNIC Gheorghe U. – fiul (n. 1935). Deportaţi ca membrii familiei unui „colaboraţionist”
  42. SCUTELNIC Ion I. (n. 1884). Reprimat în 1949 din motive politice.
  43. SCUTELNIC Stepanida D. (n. 1904)
  44. SCUTELNIC Alexandra R. – fiica (n. 1928)
  45. SCUTELNIC Efrosinia R. – fiica (n. 1930). Supuşi represiunilor
  46. SCUTELNIC Pavel R. – fiul (n. 1932). Deportare din motive politice.
  47. SCUTELNIC Elena R. – fiica (n. 1940)
  48. SCUTELNIC Fiodor R. – fiul (n. 1940)[10]

 O soartă aparte a avut-o locuitorul satului Anatol Spinei, care din sentimente patriotice a făcut parte din organizaţia antisovietică din Basarabia „Arcaşii lui Ştefan”. Împreună cu familia, regimul comunist l-a supus unui tratament inuman, fiind deportat în regiunile îndepărtate ale URSS, unde a fost impus să lucreze la o mină de scos cărbuni[11].

După moartea lui Stalin au fost adoptate mai multe hotărâri ale Guvernului URSS şi decrete ale Prezidiumului Sovietului Suprem al URSS, prin care mai multe categorii de deportaţi au fost eliberate din locurile de surghiun. Dar reveniţi la baştină, au constatat că averile lor sunt naţionalizate, multora regimul a reuşit să le creeze o imagine de duşman al poporului. Astfel, stabiliţi iniţial la rude, în scurt timp au fost nevoiţi să-şi înceapă construcţia unei case de locuit şi treptat s-au încadrat în activitatea gospodăriei țărănești din localitate.

     La 10 aprilie 1989, Consiliul de Miniştri al RSSM a adoptat o hotărâre cu privire la anularea hotărârii Consiliului de Miniştri al RSSM de la 28 iunie 1949 “Cu privire la deportarea din RSSM a familiilor de chiaburi, a foştilor moşieri şi comercianţi”. Prin această hotărâre, toţi cetăţenii care au intrat în categoriile menţionate şi au fost supuse deportărilor în anii stalinismului au fost reabilitaţi.

      După declararea independenţei de stat a Republicii Moldova, la 8 decembrie 1992, a fost adoptată Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimelor represiunilor politice săvârşite de regimul totalitar de ocupaţie (7 noiembrie 1917-23 iunie 1990).

            În ceea ce priveşte restituirea averilor şi pagubelor celor deportaţi, în 1989 a fost creată o Comisie guvernamentală pentru examinarea cererilor foştilor deportaţi. După datele preliminare ale acestei comisii pagubele pricinuite deportaţilor din 1949 constituiau circa 77 mln. rub. Această sumă urma a fi plătită deportaţilor din bugetul republicii şi “din mijloacele colhozurilor şi sovhozurilor”.

La etapa actuală, constatăm cu regret că cererile cimişenenilor de restituire a averilor sau de achitare a  despăgubirilor, rămân fără niciun răspuns…

Ridicarea problemei reabilitării deportaţilor a început în ultimii ani de existenţă a URSS şi, cu părere de rău, până în prezent mai mult a avut un caracter politic, iar în ceea ce priveşte prejudiciile materiale şi morale aduse celor deportaţi, nu există nici o certitudine că fără intervenţia comunităţii internaţionale vor fi compensate vreodată.

PS1! În perioada de după 1949 frica de eventualele deportări şi-au spus cuvântul. Locuitorii satului rând pe rând s-au înscris în colhoz şi s-au conformat noului regim.

PS2!  Aduc sincere mulțumiri consătenilor mei care din respect pentru istoria localității au găsit timp ca să discute cu mine.

Mariana S. ȚĂRANU,

doctor în științe istorice


[1] În ianuarie 1945 Armata Sovietică a ocupat Varşovia. După trei zile, patru fronturi ale Armatei Sovietice 

au început o  ofensivă de la Varşovia peste râul Narew. În scurt timp Armata Sovietică  a cucerit statele Baltice, Danzig, Prusia Răsăriteană, Poznan stabilind linia frontului la 60 km est de Berlin, pe râul Oder.

Pe 9 aprilie 1945 Konigsbergul a fost cucerit de Armata Roşie. Ofensiva pentru cucerirea Germaniei Răsăritene şi a Berlinului a început pe 16 aprilie cu un asalt asupra liniilor germane de pe râurile Oder şi Neisse. După câteva zile de lupte grele sovieticii au rupt frontul german şi au năvălit în Germania de Răsărit. La 2 mai 1945 H. Weidling, comandantul apărării Berlinului a predat oraşul sovieticilor.

[2] Cartea memoriei, Chişinău, Centrul Editorial al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, 2005, Vol. VII, pag. 102-104.

[3] ANRM, F. 2948, Inv. 3, dos. 1, f. 125.

[4] F. 339, Inv. 1, dos. 11667, ff. 15-16, 30-31.

[5] Ibidem, dos. 11663, f. 328.

[6] Ibidem, dos. 11651, f. 46.

[7] Cartea memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist, Coord. E. Postică, Chişinău, Ştiinţa, 2001, Vol. II, p. 10-11.

[8] Ibidem

[9] Lista a fost reconstituită pe baza informațiilor din ANRM și Arhiva SIS.

[10] Cartea Memoriei. Catalog al victimelor totalitarismului comunist, Chişinău, Ştiinţa, vol. II., 2001, pp. 10-11.

[11] Asupra acestui caz voi reveni cu detalii.

One Response so far.

  1. GEORGE spune:

    Am citit, de aici din Germania.
    Bravo, dna profesor Nariana Taranu!

Leave a Reply